Cuvântarea eshatologică a mântuitorului

Scurt comentariu

1. Note introductive (vers. 1-3). Capitolele XXIV si XXV din Evanghelia dupa Matei ne expun cuvantarea Mantuitorului despre daramarea Ierusalimului, despre cea de-a doua venire a Sa si Judecata cea mai de pe urma. Ea a fost prilejuita de intrebarea apostolilor: “Spune-ne cand vor fi acestea, si care va fi semnul venirii Tale si la sfarsitul veacului” (Mt. XXIV, 3). Se numeste: “cuvantarea eshatologica”, intrucat se referea al evenimentele din urma ( , ultim, cel din urma), adica la sfarsitul lumii si venirea a doua a Mantuitorului. Daramarea Ierusalimului, care avea sa se intample la anul 70 d. Hr., este o “icoana”, adica o prefigurare a sfarsitului lumii, iar semnele premergatoare acestei catastrofe (XXIV, 4-14) arata in mic ce va suferi lumea in mai mari, la scara cosmica, la a doua venire a Domnului.

Imprejurarile in care a rostit-o sunt urmatoarele. Cu sufletul apasat de tristete, pentru necredinta conducatorilor spirituali ai poporului iudeu, Mantuitorul iese de la templu si se indreapta, impreuna cu ucenicii Sai, spre muntele Maslinilor, pentru a ajunge in Betania, unde avea sa innopteze. Drumul cobora mai intai spre valea paraului Cedrilor, apoi urca, incet, pe coasta muntelui Maslinilor, cale cam de o jumatate de ora nord-est de Ierusalim. Ucenicii mergeau tacuti in urma Domnului, abaturi si framantati de ganduri. Ajunsi pe munte ei isi arunca, inca o data, cu multa duiosie privirile asupra puternicei cetati si ochii lor raman pironiti, indeosebi, asupra templului stralucitor in lumina soarelui de seara.

Templul fusese restaurat, din temelii, de catre Irod Idumeul. Lucrarile de restaurare incepusera cu vreo 49 de ani mai inainte (comp. In. II, 20) si erau, in mare parte, gata. Lucrarile de ornamentare vor mai continua, sfarsindu-se abia in anul 63, numai cu 7 ani inainte de daramarea Ierusalimului si a templului, in anul 70 d. Hr. 1. La vremea respectiva, templul din Ierusalim era o mandrie a poporului iudeu si socotit intre cele mai frumoase zidiri ale lumii antice 2.

De pe muntele Maslinilor cetatea se vedea, in toata intinderea sa ca o carte deschisa. Grandioase erau, mai ales, zidirile templului, din coltul nord-est al cetatii. Sprijinite pe ziduri puternice, tinzile templului se ridicau in terase tot mai inaltate. Pe terasa cea mai inalta se ridica mareata zidire a templului, construita din cadre mari de marmura alba, albe ca spuma marii. Acoperisul era facut din lemn de cedru. Peste tot era tintuit in cuie mari de aur 3. Razele soarelui, care se rasfrangeau pe peretii de marmora alba si pe ornamentele de aur ale templului, se reflectau in toate partile, incat te orbeau cu stralucirea lor.

Sub puternica impresie a grelelor cuvinte ale Domnului, templul li se parea, acum, apostolilor, mai frumos si mai grandios decat altadata. Ar fi de dorit, din tot sufletul, ca Domnul sa se indure de el, sa-l crute. Cum insa, Domnul mergea tacut, apostolii nu cuteaza sa-l vorbeasca direct despre gandurile lor, ci, pe departe, tin sa-i atraga atentia asupra maretelor zidiri ale templului (vers I). Sperau ca Domnul, incantat si El de atata splendoare si binevoitor ca intotdeauna, nu va mai persista in hotararea Sa de a da pierzarii acest templu atat de frumos.

La aluzia lor, Mantuitorul nu numai ca nu retracteaza nimic din cele ce prevestise despre pustiirea Ierusalimului, dar, cu cuvinte clare, adauga: “Vedeti toate acestea? Amin zic voua: nu va ramane aici piatra pe piatra care sa nu se risipeasca” (vers 2). Felul cum introduce acest anunt: “amin zic voua” (grec. “ ...”) ii dau un caracter solemn, in sensul ca aceste cuvinte ale Sale se vor implini intocmai.

Apostoli vor fi primit acest raspuns din gura Domnului, tacuti si resemnati. Dar cand ajung aproape de culmea dealului si Domnul insusi se opreste din mersul sau si ocupa un loc pe un colt de stanca ca sa se odihneasca putin si cand vad ca si el isi arunca, inca odata privirile induiosate asupra Ierusalimului si frumosului templu, apostolii, apropiindu-se de El, il roaga sa le spuna: “cand vor fi acestea toate si care este semnul venirii Sale si al sfarsitului veacului” (vers 3). Evanghelistul Marcu (XIII, 3) ne spune ca cei care au cutezat sa-i puna Domnului aceste intrebari, au fost apostolii Petru, Iacob, Ioan si Andrei, cei dintai si cei mai intimi apostoli ai Lui.

Intrebarea lor vizeaza, deci, trei chestiuni: timpul daramarii Ierusalimului; semnele care vor preceda a doua venire a Domnului (Parusia) si ce se va petrece la sfarsitul veacurilor: Mantuitorul raspunde, pe rand, la toate aceste intrebari. Cuvantarea cuprinde urmatoarele sectiuni: evenimentele premergatoare daramarii Ierusalimului (XXIV, 4-14), cum vor trebui sa se comporte ei in aceste momente grele (XXIV, 15-28); semnele care vor precede a doua venire a Domnului (XXIV, 29-39); indemnuri la veghere (XXIV, 40-XXV, 30); despre Judecata cea mai de pe urma (XXV, 31-46).

2. Evenimentele premergatoare daramarii Ierusalimului (Mt. XXIV 4-14). Mantuitorul arata mai intai semnele care vor precede daramarea Ierusalimului si care, pe scurt sunt urmatoarele: ivirea de Hristosi mincinosi, razboaie, cutremure, foamete, persecutii importiva crestinilor, imputinarea dragostei si vestirea Evangheliei la toate neamurile. Dupa alti interpreti pasajul acesta se referea la toata perioada de timp de la Inaltarea Domnului pana la Parusia Sa, cuprinzand deci si daramarea Ierusalimului.

Cum peste putine zile avea sa plece din mijlocul lor si sa-i lase in valtoarea unor evenimente si situatii deosebit de grele, culminand cu daramarea catastrofala a Ierusalimului, Domnul tine sa le atraga atentia apostolilor Sai, inainte de toate, asupra faptului ca, in curand, multi falsi Mesia isi vor face aparitia: ”Luati aminte sa nu va amageasca cineva. Ca multi vor veni in numele Meu zicand: Eu sunt Hristos (in evreieste Mesia) si pe multi ii vor amagi” (vers. 4-5). Sa nu le dea crezare, sa nu se lase sedusi de ei, pentru ca El este singurul, adevaratul Mesia.