Strategii Concurențiale în Turism

Strategia reprezintă un produs al procesului managementului strategic ce constă într-un plan cuprinzator, unitar şi integrator de acţiune managerială stabilit în vederea îndeplinirii obiectivelor fixate, care precizează cum va fi condusă firma şi cum va acţiona, precum şi ce acţiuni vor fi desfăşurate pentru a asigura firmei îndeplinirea misiunii asumate.

1. Strategia de piaţă

Strategia de piaţă reprezintă cea mai importantă componentă a strategiei de dezvoltare a organizaţiei turistice. Printr-o segmentare corectă a pieţei, prin cunoaşterea consumatorilor, a comportamentului acestora, a nevoilor şi motivaţiilor specifice, prin oferirea a ceea ce au nevoie, când au nevoie, cum au nevoie şi la un preţ corect, printr-o comunicare eficientă, organizaţia îşi stabileşte o strategie de piaţă corectă. Găsirea unei formule optime privind strategia reprezintă elementul esenţial al programării de marketing.

Ansoff consideră că relaţia dintre produsele turistice şi pieţele actuale şi cele viitoare ale organizaţiei turistice este surprinsă în cele patru componente strategice, activitatea oricărei companii este, indiscutabil, legată de evoluţia mediului de marketing, iar adaptarea la schimbările survenite în mediu reprezintă punctul cheie pentru menţinerea unei companii pe o piaţă.

O strategie de marketing poate fi elaborată corespunzător nivelului portofolului de activităţi al firmei gamei de produse, categoriilor de clientelă al unui produs sau mărci.

Strategia se stabileşte în urma unei fundamentări riguroase bazată pe studii probabile de cunoaştere a mediului de marketing a factorilor endogeni şi exogeni şi evoluţia acestora.

O strategie de marketing cuprinde trei elemente definitorii:

a) strategia de acţiune care stabileşte ce fel de produse fabrică firma, la ce preţuri, pe ce pieţe, în care zone geografice şi prin ce canale de distribuţii se va desface.

b)strategia rezultatelor care motivează acţiunile firmei cum sunt: folosirea cât mai completă a forţei de muncă şi a capacităţii de producţie, utilitatea socială etc.

c)strategia angajării prin care se stabileşte cine, unde şi când va executa activităţile stabilite.

În legatură cu strategia se definesc şi noţiunile de politică şi tactică de marketing.

Politica de marketing este definită de modalităţi în care o firma îşi începe evoluţia, orientările de perspectivă şi acţiunile concrete. Ea trebuie înteleasă ca un stil propriu de abordare a pieţei.

Tactica trebuie înţeleasă ca activitatea care aplică pas cu pas strategia prin acţiuni concrete cărora li se precizează ca repere data, mijloacele necesare, costurile, etc.

Complexitatea situaţiilor de piaţă generează o diversitate de abordare a acesteia după mai multe criterii:

a)criteriul poziţiei se referă la locul pe care îl ocupă firma în cadrul pieţei prin care este prezentă prin produsele sau serviciile sale. Această poziţie este dată de activităţile pe care

le poate desfăşura firma prin presiunea propriului potenţial şi a oportunităţilor mediului de marketing.

b) criteriul de comportament se referă la modalităţile de acţiune faţă de reacţiile factorilor de mediu.

c) criteriul de dezvoltare se bazează pe starea şi evoluţia mediului de marketing, potenţialul firmei, precum şi tendinţele de dezvoltare ale sectorului din care face parte firma.

Elaborarea strategiei de piaţă se bazează pe informaţii, experienţă, fiind o activitate foarte complexă şi care se finalizează cu decizii strategige.

Obiectivele fundamentale ale firmei reprezintă finalitatea activităţii acestuia. Ele pot fi exprimate în termeni generali, calitativi cum ar fi rentabilitatea înaltă, sporirea imaginii unui produs, a firmei sau a mărcii, creşterea cotei de piaţă sau termeni cantitativi prin termeni mai precişi.

După definirea obiectivelor urmărite de firmele de piaţă, urmează stabilirea strategiei firmei referitoare la produs, preţ, plasare şi promovare.

Combinarea acestor acţiuni printr-un tot integrat, printr-un anumit moment poartă denumirea de mix de marketing. Fiecare componentă a mixului de marketing include mai multe subcomponente care la rândul lor constituie câte un mix specificat, de exemplu: mixul produsului, mixul distribuţiei, mixul de promovare şi mixul preţului.

Din larga paletă a mixurilor de marketing, specialistul de marketing trebuie să aleagă alternativa optimă în funcţie de, şi în strânsă legatură cu factorii de influenţă: pe de o parte cei endogeni care se referă la caracteristicile produsului, preţ, resursele firmei, iar pe de altă parte factorii exogeni: localizare în spaţiu a cererii consumatorilor, puterea economică, existenţa mai multor firme concurente, cadrul legislativ pe care se desfăşoară activitatea etc.

2. Concurenţa – concept, forme

Concurenţa este factorul determinant în succesul sau eşecul firmelor. Concurenţa determină oportunitatea acelor activităţi ale unei firme care pot contribui la performanţa acesteia. Concurenţa permite consumatorilor de a găsi furnizorul cel mai ieftin şi încurajează producătorii în determinarea creşterii clientelei prin scăderea costurilor, şi implicit scăderea preţurilor.

Preţul impus de administraţie nu poate fi decât arbitrar: este, în general, preţul constatat la un anumit moment de timp sau obţinut prin aplicarea unei dobânzi limită uniformă fixată autoritar. În faţa unui control permanent, sefii întreprinderilor fac risipă de energie pentru a obţine o decizie cât mai favorabilă. Dacă baremul nu este bine calculat poate provoca un dezechilibru al sectorului şi o stopare a investiţiilor. Orice blocaj al preţurilor introduce în economie dezechilibre multiple şi în creştere. Cu cât se prelungeste, blocajul produce disfuncţionalităţi. Natural libertatea preţurilor nu este sinonimă cu libertatea creşterii lor abuzive. Cea mai bună contrapondere este cu siguranţă concurenţa. Dar concurenţa nu este spontană. Pentru a o respecta, o reglementare strictă sancţionează infracţiunile economice şi interzice înţelegerile şi asocierile care vor perturba funcţionarea normală a pieţei.