Management - Studiu de Caz

STUDIU DE CAZ NR 19

Activitatea de certificare a conformitatii produselor si servicilor presupune in primul rand relizarea unei documentari in scopul identificarii actelor normative in vigoare ,apicatiile produselor(serviciilor),cerintele societatii si a standardelor ce ofera recomandari privind activitatiile specifice acelor produse/servicii.

Uzual, elaborarea si implementarea unui sistem de mamagement al calitãii ar trebui urmatã de certificarea lui, ca recunoastere a valorii acestuia, nu ca un scop în sine.

Observati cã am folosit expresia "ar trebui" în loc de "trebuie".

De ce?!

Pot exista sisteme excelente, foarte bine implementate, ce respectã în totalitate cerintele standardului; cu sigurantã organizatiile cu astfel de sisteme satisfac cerintele clientilor lor si îsi îmbunãtãtesc constant acest sistem.

Toate aceste lucruri sunt vizibile de cãtre oricine! Cumpãrati un produs de la acestea si veti avea exact ceea ce v-ati dorit; produs care vã satisface nevoile, furnizat într-o relatie bazatã pe încredere si profesionalism.

Managementul de vârf se poate întreba într-o astfel de situatie: de ce sã cheltuim si alti bani, cu certificarea sistemului? Îi putem investi în îmbunãtãtirea sistemului... Rãspunsurile la întrebarea "este necesarã certificarea?" pot veni din mai multe directii.

Una dintre acestea ar fi: hai sã oficializãm (formalizãm) aceastã situatie (un fel de-a spune, deoarece sistemul si efectele acestuia sunt deja vizibile cãtre altii).

Alt motiv ar putea fi legislatia pe care trebuie sã o respecte organizatia, legislatie în care se cere existenta certificãrii sistemului.

Dar cel mai important aspect în opinia noastrã vizavi de necesitatea certificãrii ar fi spiritul de recompensare...

Certificarea sistemului este recunoastarea si recompensa muncii depuse de organizatie pentru a ajunge la aceasta. Certificarea angajeazã si mai mult organizatia pe directia satisfacerii cerintelor clientului si a îmbunãtãtirii continue.

Cine realizeazã certificarea?

Pentru a fi credibil si a avea valoare, certificatul trebuie emis de o tertã parte, complet independentã si autorizatã sa facã acest lucru.

Fiecare guvern al fiecãrei tãri a desemnat institutii care au autoritatea de a autoriza organizatii sã efectueze certificarea. Astfel de institutii se numesc institutii de acreditare. Exemple:

Marea Britanie – UKAS (United Kingdom Accreditation Services);

USA – RAB (Registration Accreditation Board);

China – CNAB (China National Accreditation Board for Certifiers);

Franta – COFRAC (French Comitee of Accreditation);

Germania – DAR (German Accreditation Council);

Spania – ENAC (National Entity for Accreditation);

Brazilia – INMETRO (National Institute of Metrology, Standardization and Industrial Quality);

Japonia – JAS (Japan Accreditation Board for Conformity Assessment);

Canada – SCC (Standards Council of Canada);

Italia – SINCERT (National System for Accreditation of Certification and Inspection Organisms);

România – RENAR (Asociatia de Acreditare din Romania); iar lista poate continua.

Dacã un organism de certificare a fost autorizat sã realizeze certificãri pentru o anumitã industrie, certificatul emis de acesta va avea douã sigle:

cea a organismului de certificare, respectiv cea a organismului de acreditare. Vorbim într-o astfel de situatie de o "certificare acreditatã". Este posibil de asemenea, ca organismul de certificare sã realizeze o certificare pentru industrii din afara domeniilor pentru care a obtinut acreditarea. Procesul de certificare în acest caz trebuie sã urmeze aceleasi reguli ca si în cazul certificãrii pe un domeniu acreditat. Certificatul emis de aceastã datã va purta doar sigla organismului de certificare, fãrã sigla organismului de acreditare, aceasta indicând faptul cã este vorba de o "certificare neacreditatã". Nu înseamnã neapãrat cã certificatul respectiv nu are importanþã sau însemnãtate, deoarece a respectat pasii necesari ca în cazul certificãrii acreditate.