Conceptele de Transfer și Contratransfer

În acest eseu, am avut scopul să descriu fenomenulele de transfer şi contratransfer așa cum le-a dezvoltat psihanaliza, și să relatez anumite concepte psihologice vis-a-vis de acestea. Am considerat oportun să citez anumite aspecte teoretice ale autorilor care au abordat acest subiect.

TRANSFERUL

Precum termenul „raport” este unul suprasolicitat la consilieri, astfel este „transferul” între psihanalişti. Într-adevăr, utilizarea nediscriminatorie a acestor termeni a dus la considerarea lor fiind cel puțin, sinonime. În această utilizare fără discernământ a termenului, transferul se aplică în relația totală dintre terapeut și client. Această relație totală, însă cu toate acestea, uneori, este denumită ulterior „raport analitic”, pentru a o distinge de transfer.

Utilizarea variată a termenului de „transfer” este rezultatul opiniilor diferite, sau dezacordul, a ceea ce se este într-adevăr acesta. French scrie că „există o parte bună de confuzie cu privire la ceea ce transfer înseamnă cu adevărat”. Macalpine, într-o discuție cuprinzătoare, afirmă că „nu există nici o clară definiție și multe diferențe de opinie cu privire la ceea ce este transferul”. Ea sugerează că „transferul nu este pe deplin înțeles, dacă ar fi fost, ar putea fi declarat simplu și clar”.

NATURA TRANSFERULUI

Conceptul de transfer ca origine se datorează lui S. Freud. Freud a devenit pentru prima dată cunoștient de relația pe care el a descris-o ca fiind mai tarziu transfer, când a folosit tehnica hipnozei cu pacienţii săi. O pacientă, la trezirea din transa hipnotică, a aruncat braţele cuprinzându-l pe Freud. El a considerat că aceasta ar fi „o conexiune falsă” a persoanei cu analistul. Mai târziu, el a folosit termenul de „deplasare de afecte” pentru a se referi la acest fenomen.

Freud defineşte transferul în diverse moduri, deși în esență similare. Într-un moment el afirmă că transferurile „sunt tendinţe noi sau reproduceri ale tendințelor și fantasmelor care sunt trezite și transformate din inconştiente în conștiente în timpul progresului analizei, dar ele au o particularitate, care este caracteristică pentru speciile lor, care transpun „persoana mai timpurie” a pacientului asupra „persoanei actuale” a terapeutului. Într-un alt moment Freud defineşte transferul: „o serie întreagă de experiențe psihologice sunt reânviate, nu ca aparținând trecutului, ci ca aplicându-se persoanei psihanalistului la momentul prezent”. Mai târziu definiţiile altor psihanaliști sunt similare. Nunberg prevede că „transferul se poate spune că este o incercare a pacientului de a revigora și readopta situațiile și fanteziile copilăriei sale, în situația analitică și în raport cu analistul”. Lagache specifică în definiția lui situațiile din copilărie în relațiile părinte-copil: „Transferul este în general definit ca o repetare în zilele prezente din viață și în special în relația cu analistul, diverselor atitudini emoționale dezvoltate în timpul copilăriei în cadrul familiei și mai ales față de părinți”. Hoffer oferă o definiție oarecum mai tehnică: „Termenul de „transfer” se referă la faptul că oamenii atunci când intră în orice formă de relații - obiect și obiecte folosite din jurul lor pentru satisfacerea instinctului și pentru protecția împotriva anxietății (ca mijloc de apărare) transferă asupra obiectelor acele imagini pe care le-au întâmpinat în cursul experiențelor anterioare infantile și le-au trăit cu placere sau au învățat, pentru a evita situaţiile ce crează neplăcere sau durere (principiul plăcere-durere)”. În cele din urmă, French denotă caracterul inadecvat al comportamentului pacientului, afirmând că „prin transfer înțelegem o repetare irațională a reacției modelelor stereotipe care nu au fost ajustate pentru a se conforma situației actuale”.

Transferul, astfel, nu este relația totală între analist și pacient. Este doar o

parte din ea, acea parte care este irațională, adică, nu este justificată prin natura situației obiective, sau comportamentul actual al personalităţii analistului. Reacțiile iraționale ale pacientului sunt repetiții ale reacțiilor figurii anterioare, în special către părinți sau părinţi surogat, din viața pacientului. Repetarea este de obicei „explicată” prin conceptul de compulsie la repetiţie postulat de Freud pentru a explica comportamentul discordant cu principiul plăcerii. (Lagache, recunoscând lipsa de explicații în compulsia la repetiție, sugerează că aceasta este legată la efectul Zeigarnik, sau faptul că sarcinile intrerupte sunt mai bine reamintite şi memorate mai activ, decât sarcinile finalizate. În mod similar, conflictele nerezolvate infantile sunt redeschise în relația analitică). Afectele și emoțiile, conflictele, atitudinile, dorințele, fanteziile, și ideile inițial îndreptate spre cifrele mai devreme semnificative sunt deplasate pe, sau transferate asupra analistului.

CONTRATRANSFERUL

Comparativ cu cele abordate privind fenomenul transferului, există relativ puțin discutat în ceea ce privește contratransferul. Poate că, după cum Racker sugerează, neglijarea a evoluat până la respingere de către analiști a propriilor probleme, probleme care au supraviețuit analiza didactica pe care Freud a explicat-o ca origine a descoperirii contratransferului. Ipoteza a fost că contratransferul nu a fost prezent, cu excepția cazului când analistul nu a fost complet analizat; dacă analistul a simțit că nu ar trebui să manifeste atitudini sau sentimente contratransferențiale, el le-ar suprima. Această presupunere a condiţionat recunoașterea contratransferului ca un fapt care este prezent în toate situațiile analitice. Dezvoltarea interesului în contratransfer a venit, probabil, ca urmare a recunoașterii faptului că analistul nu este, și nu poate fi, neutru și obiectiv, o oglindă sau un ecran. Nici afirmaţia precum că analistul, oricât de bine analizat, e liber de reacțiile transferenţiale ale clientului. Racker se referă la mitul analitic în care „analiza este o interacțiune între o persoană bolnavă și una sănătoasă”. Atunci când analistul încetează să mai fie un ecran gol pentru pacient, pacientul încetează să mai fie o problemă abstractă ecran pentru analist și devine obiectul unor sentimente puternice.