Elemente de Drept

OBIECTIVELE CURSULUI

Însusirea de catre studenti a elementelor fundamentale ale

dreptului, a trasaturilor esentiale si definitorii ale ordinii si

statului de drept, a corelatiei dintre stat si drept, dintre

subsistemul dreptului si celelalte subsisteme societale: economic,

social, politic, cultural, militar

Familiarizarea cu principalele notiuni si concepte din teoria

generala a dreptului: acceptiunile termenului drept, sistemul

dreptului, ramura de drept, institutia juridica, izvorul de drept,

norma juridica, aplicarea în timp si spatiu a dreptului, raportul

juridic, raspunderea juridica

Initierea studentului în studiul legislatiei, deprinderea procedeului

coroborarii normelor juridice, însusirea principalelor metode si

tehnici de interpretare a normelor juridice

Întelegerea principiilor de realizare si aplicare a dreptului prin

organele specializate ale statului, actele si fazele procesului de

aplicare

Formarea deprinderilor studentului de a utiliza instrumentele

juridice în exercitarea viitoarei profesii de economist, în studierea

si abordarea fenomenelor si proceselor din societate

Titlul I

ELEMENTE DE TEORIA GENERALA A DREPTULUI

1 Notiuni generale despre stat si drept

1.1 Conceptul dreptului

1.1.1 Definitia si acceptiunile termenului de drept

Etimologic, termenul drept provine din adjectivul latin „directus” ce

avea sensul de drept, direct. Aceeasi etimologie o au si termenii din italiana

(diritto) sau si franceza (droit).

Dreptul poate fi definit ca totalitatea regulilor instituite si garantate

de catre stat în scopul organizarii si disciplinarii comportamentului uman

în cadrul principalelor relatii din societate.

În limbajul filozofic, conceptul de drept s-a conturat pornind de la ideile

lui Platon si Aristotel în sensul de echitate, justete, respectiv îndatorirea de a trai

onest, si de a da sau a recunoaste fiecaruia ceea ce îi apartine sau i se cuvine.

Juristul roman Celsus a formulat o prima definitie a dreptului: Jus est ars aequi

et boni (dreptul este arta echitatii si a binelui).

În limbajul juridic se remarca mai multe acceptiuni sau semnificatii.

Distingem astfel, pe de o parte:

Dreptul obiectiv sau norma agendi (în limba engleza law) – totalitatea

normelor de conduita impuse indivizilor si colectivitatilor în cadrul vietii

sociale, a caror respectare e asigurata, ultima ratio, prin coercitia etatica.

Caracterul obiectiv rezulta din aceea ca normele de conduita nu depind de

participantii la raporturile juridice concrete.

Dreptul subiectiv sau facultas agendi (în limba engleza right) –

prerogativa, facultatea, posibilitatea, aptitudinea conferita unui subiect de drept

de a avea sau a pretinde celorlalti o anumita conduita în scopul apararii sau

valorificarii unui interes legitim într-un raport juridic concret. Drepturile

subiective decurg întotdeauna din dreptul obiectiv.

O semnificatie distincta o are dreptul pozitiv – totalitatea normelor

juridice active (în vigoare) la un moment dat într-un stat, adica dreptul aplicabil

imediat si continuu, obligatoriu si susceptibil de a fi dus la îndeplinire prin

organele coercitive ale statului.

Pe de alta parte, distingem:

Dreptul material – totalitatea normelor juridice ce reglementeaza

raporturile juridice dintr-o anumita sfera a relatiilor sociale.

Dreptul procesual – totalitatea normelor juridice ce reglementeaza

procedura de judecare a litigiilor si modul de executare a hotarârilor pronuntate,

respectiv aplicarea dreptului material, valorificarea drepturilor si obligatiilor

participantilor la raporturile juridice.

1.1.2 Clasificarea stiintelor juridice

Stiintele juridice studiaza, în principal, legile existentei si dezvoltarii

statului si dreptului, evolutia si formele institutiilor politice si juridice. Ele pot fi

împartite în trei grupe principale:

a) stiinte juridice istorice cerceteaza evolutia statului si dreptului: istoria

dreptului, doctrinele politico-juridice

b) stiinte juridice generale trateaza aspectele de esentialitate si generalitate

ale dreptului: teoria generala a dreptului, filosofia dreptului

c) stiinte juridice de ramura analizeaza normele si raporturile juridice

aferente unui anumit domeniu: dreptul constitutional, dreptul administrativ,

dreptul muncii etc.

O categorie aparte de stiinte juridice o constituie cele auxiliare, ce ajuta

la elaborarea si aplicarea eficienta a normelor juridice si a tehnicilor de

preventie a eludarii acestora: medicina legala, logica juridica, psihologia

judiciara, victimologia, statistica judiciara, criminalistica, informatica juridica,

criminologia etc.

1.1.3 Aparitia dreptului

Este indisolubil legata de aparitia statului, în zorii societatii umane

(dupa unele opinii, acum circa 6000 de ani în Egipt, Babilon, China), pe masura

ce a devenit necesara o noua forma de organizare sociala si un nou sistem de

reguli sociale. Aparitia si formarea dreptului a avut loc în cadrul unui proces

complex, normele din perioada timpurie a societatii fiind împletite cu o

multitudine de obiceiuri, datini sau practici religioase.

Primele legiuiri au aparut în Orientul Antic, ramânând pâna în zilele

noastre opere de referinta pentru istoria dreptului:

cea mai veche culegere de legi o reprezinta Codul legilor lui

Hammurabi, din Babilon, datând din secolele XVIII-XVII

î.e.n.;

în Egipt, primul legiuitor a fost Menes, care a publicat o lege în

materie de împrumut;

în India, cea mai importanta legiuire a fost Codul lui Manu;

în China, cel mai vechi cod de legi i se datoreaza împaratului

Mu, un cod penal cu peste 3000 de articole.

În Europa, primele legiuiri consemnate documentar au fost:

în Sparta, Legile lui Lycurg, sec. X-IX î.e.n.;

în Atena, Legile lui Dracon si Solon;

în Roma, Legea celor XII table;

la franci, Legea salica.