Modelarea Fenomenelor de Piață

4.1 Modelarea evoluţiei cererii pe piaţă

Cunoaşterea cerinţelor pieţei şi anticiparea acestora constituie una din premisele care stau la baza întocmirii programului de producţie într-o întreprindere, prospectarea pieţei reprezentând un proces complex care se referă atât la aspecte cantitative cât şi calitative. În cercetările specifice de prospectare a pieţei se folosesc, atât date statistice privind evoluţia cererii şi ofertei de produse pe diferitele pieţe, cât şi informaţii culese direct de pe piaţă, din confruntarea cererii şi ofertei.

În cadrul acestor modele vom analiza raportul cerere-preţ şi raportul cerere-venit.

4.1.1 Modelarea evoluţiei cererii pe piaţă în funcţie de

raportul cerere-preţ

Teoria cantitativă a cererii porneşte de la următoarele ipoteze:

(a) în cazul unui venit constant, cererea pentru o anumită marfă scade odată cu creşterea preţului şi invers. Această ipoteză permite formularea unor modele numerice cu care să se previzioneze creşterea sau scăderea cererii, în cazul reducerii sau creşterii preţului, într-o proporţie definită. Sensibilitatea cererii la modificările de preţ, arată cu cât la sută se modifică, în sens invers, cererea unui bun dacă preţul său se modifică cu 1%. Elasticitatea cererii funcţie de preţ se determină cu ajutorul relaţiei 4.1. de mai jos.

Ec/p = ( DC / C0 ) / ( DP / P0 ) (4.1.)

unde:

DC şi DP reprezintă sporul cererii respectiv al preţului în două perioade de referinţă

(b) în cazul în care venitul este variabil, cererea unui bun creşte odată cu creşterea venitului şi scade cu creşterea preţului. Dacă presupunem, pentru fiecare nivel al venitului, existenţa unei funcţii ƒv a cererii, atunci cererea în funcţie de venit poate fi reprezentată cu ajutorul relaţiei nr. 4.2.

Ci = ƒv ( Pj ) (4.2.)

Modificările posibile ale cererii vor putea fi reprezentate prin mai multe curbe ale cererii succesive, în funcţie de nivelul preţului.

Figura nr. 4.1. - Raportul cerere - preţ

4.1.2 Modelarea evoluţiei cererii pe piaţă în funcţie de

raportul cerere-venit

Dacă preţul este menţinut constant, cererea pentru un anumit bun poate fi descrisă ca o funcţie a venitului exprimată cu ajutorul relaţiei nr. 4.3.

Coeficientul de elasticitate a cererii în funcţie de venit arată creşterea procentuală a cererii, atunci când venitul creşte cu 1%.

Ec/v = DV / V0 (4.3.)

Modificările preţurilor, în două perioade de timp, determină deplasarea curbei cererii. În literatura de specialitate curbele care exprimă dependenţa dintre cerere şi venit sunt cunoscute sub denumirea de curbe Engel. Dependenţa cererii de venit poate fi exprimată, în principal, prin următoarele tipuri de funcţii:

(a) în cazul bunurilor de strictă necesitate, dependenţa cererii în funcţie de venit (C1), arată că pe măsura creşterii veniturilor, cererea pentru aceste bunuri creşte într-o proporţie mai slabă, tinzând să se plafoneze. Dependenţa dintre venit şi cerere, în acest caz, poate fi exprimată sub forma unei curbe exponenţiale cu plafonare. Curba cererii, folosind relaţia nr. 4.4.

C1 = ( m1 * b ) / ( V + n1 ) (4.4.)

Figura nr. 4.2. - Raportul cerere – venit în cazul bunurilor de strictă necesitate

(b) în cazul bunurilor de consum curent, curba cererii (C2) prezintă aproximativ aceeaşi dependenţă cerere / venit, ca şi în cazul C1, deoarece are un prag de saturaţie (la nivelul lui m2), ceea ce înseamnă că la creşteri din ce în ce mai mari ale veniturilor curba cererii tinde către plafonul m2.

C2 = [ m2 ( V – P2 ) ] / ( V + n2 ) (4.5.)