Capacitatea procedurală de folosință și exercițiu a persoanei în procesul civil

INTRODUCERE

Actualitatea temei. Teza de față, este o prezentare teoretică normativă și practică a capacității procedurale de folosință și capacității de exercițiu a persoanei fizice, care, deși a fost cercetată de diverși autori în lucrări de specialitate, noi o facem în noile condiții socio-juridice, prezentînd informațiile privind cadrul legal în care se naște, trăiește și decedează omul, adică în privința statutului legal al persoanei fizice.

S-a cercetat aceste probleme, în primul rind, sub următoarele aspecte: calitatea de subiect de drept, capacitatea de folosință, capacitatea de exercițiu, ocrotirea juridică a acestui subiect de drept. Deși întîlnită, atît în literature de specialitate, cât și în legislație, noțiunea de capacitate procedurală de folosință și de exercițiu a persoanei fizice este puțin cunoscută în sensul ei adevărat, de aceea neam propus ca scop principal cercetarea acesteia.

Tema tezei de licență este importantă, înaintea de toate, pentru studiul dreptului, dar și pentru fundamentarea unor instituții juridice ale altor ramuri de drept.

Scopul și obiectivele proiectului. Teza de față are în calitate de scop investigarea instituției capacității procedurale de folosință și exercițiu a persoanei în procesul civil.

Analizînd legislația ce reglementează capacitatea procedurală civilă a persoanei fizice, doctrina și practica judiciară, în comparație cu legislația și doctrina altor state, ne-am propus anumite obiective. Aceste au permis desfășurarea mai detaliată a subiectului lucrării. Aceste obiective sunt:

- Conceptul de capacitate procedurală și locul ei în cadrul capacității juridice

- Noțiunea de persoană și individualizarea ei în cadrul procesului civil

- Caracterele juridice generale ale capacității procedurale a persoanei în procesul civil

- Temeiurile începerii și încetării capacității procedurale de folosință a persoanei în procesul civil

- Conținutul capacității procedurale de folosință a persoanei în procesul civil

- Etapele formării capacității procedurale de exercițiu a persoanei în procesul civil

- Temeiurile și ordinea limitării capacității procedurale de exercițiu a persoanei în procesul civil

Metodologia cercetării. Baza metodologică a lucrării o formează studierea locului și rolului instituției capacității procedurale de folosință și exercițiu a persoanei în procesul civil în Republica Moldova, în detaliu totalitatea metodelor și mijloacelor de cercetarea științifică utilizate de noi în procesul de investigare. Urmărind atingerea obiectivelor enunțate, în procesul elaborării lucrării de față a fost selectat materialul doctrinar teoretic, normativ-legislativ, cel al concepțiilor privind locul și rolul instituției capacității procedurale de folosință și exercițiu a persoanei în procesul civil în Republica Moldova.

Sumarul compartimentelor proiectului. Teza de licență, are la baza structurii sale următorul conținut:

Capitolul unu, avînd denumirea - CAPACITATEA PROCEDURALĂ - ELEMENT DEFINITORIU AL DREPTURILOR ȘI OBLIGAȚIILOR PĂRȚILOR ÎN PROCESUL CIVIL, prezintă: Conceptul de capacitate procedurală și locul ei în cadrul capacității juridice; Noțiunea de persoană și individualizarea ei în cadrul procesului civil; Caracterele juridice generale ale capacității procedurale a persoanei în procesul civil.

Capitolul doi avît titlul - CAPACITATEA PROCEDURALĂ DE FOLOSINȚĂ A PERSOANEI ÎN PROCESUL CIVIL, prezintă: Temeiurile începerii și încetării capacității procedurale de folosință a persoanei în procesul civil;Conținutul capacității procedurale de folosință a persoanei în procesul civil.

Capitolul trei cu genericul - CAPACITATEA PROCEDURALĂ DE EXERCIȚIU A PERSOANEI ÎN PROCESUL CIVIL, caracterizează: Etapele formării capacității procedurale de exercițiu a persoanei în procesul civil; Temeiurile și ordinea limitării capacității procedurale de exercițiu a persoanei în procesul civil.

Capitolul I. CAPACITATEA PROCEDURALĂ - ELEMENT DEFINITORIU AL DREPTURILOR ȘI OBLIGAȚIILOR PĂRȚILOR ÎN PROCESUL CIVIL

1.1 Conceptul de capacitate procedurală și locul ei în cadrul capacității juridice

Vorbind despre conceptul de capacitate capacitate procedurală și locul ei în cadrul capacității juridice, vom porni de la delimitarea termenului de capacitate. Dicționarul explicativ al limbii române definește capacitatea ca fiind posibilitatea, însușirea morală sau intelectuală a cuiva, aptitudinea, însușirea de a face acte juridice valabile. [22, p. 134]

În Dicționarul explicativ al limbii ruse autorul Ojegov S.I. denumește capacitatea ca fiind iscusința, priceperea, precum și posibilitatea de a realiza anumite acțiuni. [62, p. 618] De exemplu, unei persoane îi sunt descoperite anumite aptitudini către creația tehnică, muzică, activitatea educațională, etc., acestea reprezentând aptitudinile persoanei, privite în corelație cu o anumită activitate, datorită căreia omul poate aprecia unele evenimente de importanță socială. Capacitatea juridică constituie o categorie de drept universală cu un conținut foarte complex, uneori chiar controversat. Până în prezent nu s-a format un concept unic de definire a acestei noțiuni. Însăși noțiunea capacității juridice, în general, și a capacității civile, în special, este punctul de reper în cadrul reflectării instituțiilor-cheie ale dreptului civil: caracterizarea subiecților dreptului civil în ansamblu, relevarea condițiilor juridice generale ale participanților la raporturile juridice civile și realizarea drepturilor civile.

Capacitatea, în calitate de instituție juridică, este recunoscută și reglementată în toate ramurile de drept, chiar dacă uneori prin noțiuni diferite. Ba mai mult, de regulă este recunoscut că capacitatea juridică este unică, generală și universal valabilă în toate ramurile și în întreaga materie juridică. Totuși, fenomenul capacității juridice este reflectat în actele normative ramurale, fiind recunoscut și de teoreticieni ca o instituție specifică fiecărei ramuri de drept, având însă caractere și conținut diferit. Astfel, în multe ramuri de drept capacitatea juridică se definește ca fiind capacitatea titularilor ei de a fi participanți la relațiile sociale, reglementate de legislația în cauză. [49, p. 8]