Activitatea Inovațională

I.1. Esenta si continutul economic al inovatiei. Tipologia inovatiilor

Astăzi este evidentă influenta semnificativă a stiintei asupra tuturor domeniilor de activitate în societate. Secolul XX a fost secolul stiintelor tehnice. Succesele în acest domeniu au contribuit la schimbări cardinale în viata oamenilor si au avut atît influentă pozitivă, cît si negativă, chiar aupra civilizatiei contemporane. Ca urmare, în prezent în lume sînt înregistrate noi provocări globale (schimbarea climei, deficientele de asigurare cu energie, terorismul etc.). Pentru a face fată acestor provocări, sînt necesare solutii si măsuri cu caracter inovativ. În calitate de directii prioritare se pot mentiona dezvoltarea sistemelor informationale, energetica si conservarea energiei, problemele de securitate, nanomaterialele si nanotehnologiile. Directiile mentionate sînt actule si pentru Republica Moldova.

Performanta în cercetarea stiintifică constituie o conditie incontestabilă pentru dezvoltarea inovatională si durabilă a economiei. Investigatiile care s-au efectuat în diferite tări indică o corelare directă între investitiile în activitate inovatională si cresterea economică. Dacă e să tinem cont de această corelare, rezultă că sporirea si extinderea activitătilor în cercetare constituie o necesitate vitală pentru tară. În fond, activitătile respective de fapt si constituie o componentă foarte semnificativă a procesului de inovare.

Nu există nici o îndoială că transformările inovationale pătrund în toate sferele activitătii economice si în functionalitatea societătii. Acest mecanism relational pleacă de la conceptia fundamentală a dezvoltării inovationale potrivit căreia fiecare generatie nouă de inovatie în tehnică si tehnologie dezvoltă sfera influentei sale în viata socială. În functie de perioada de dezvoltzre si sloganurile au fost diferite. Astfel, sub semnul determinismului tehnologic propriu dezvoltării industriale timpurie, sloganul viza „libertatea antreprenorială”, pentru ca în perioada postindustrială contemporană să se instituie „libertatea inovatiilor”.

Cresterea eficientei economice se află în raport de cauzalitate cu procesele de inovare, performantele cărora se concretizează în produse si tehnologii noi, în noi metode de gestiune si conducere, care în cele din urmă, duc la realizarea unui grad avansat de eficientă în toate domeniile si sectoarele de activitate.

În conjunctura relatiilor economice de piată progresul tehnico-stiintific potential se realizează prin inovatie, transformînde-se în produse si tehnologii noi. Ținînd cont de specificul activitătii economice contemporane, inovatiile fiind rezultatul dezvoltării interdependente a stiintei si tehnicii, stimulează restructurarea calitativă a ramurilor productive si neproductive, conditionează sporirea continuă a productivitătii muncii si influentează nivelul de dezvoltare a societătii, fiind un element indispensabil al progresului social. Totodată, între progresul tehnico-stiintific si inovatie există o corelare reciprocă, ultima fiind rezultantă. La nivel microeconomic progresul tehnico-stiintific se realizează prin inovatii.

În literatura economică mondială inovatia este interpretată ca transformarea progresului tehnico-stiintific potential în cel real, sub forma produselor sau tehnologiilor noi. Termrnul de inovatie provine de la cuvîntul latin „inovatis” (in-în, novatis-nou) ceea ce în traducere înseamnă înnoire, noutate, schimbare.

În uzul economic, această notiune este relativ nouă. Inovatia (engl.-innovation) reprezintă ceva nou, care nu are precedent.

În literatura economică notiunea de inovatie are mai multe definitii si se tratează sub diferite aspecte, concretizîndu-se în douătendinte:

1. atunci cînd inovatia se prezintă ca rezultat al procesului creativ sub forma productiei si tehnicii noi, tehnologii si metode performante etc.;

2. sau ca proces de imlementare a noilor elemente, aspecte si principii prin înlocuirea celor existente.

Notiunea de „inovatie” ca categorie economică a fost analizată pentru prima dată de savantul austriac J. Schumpeter în primul deceniu al secolului XX. În lucrarea sa „Teoria dezvoltării economice”[], inovatia se tratează ca totalitatea modificărilor cu scopul implementării si utilizării noilor tipuri de produse, mijloace de productie si transport, piete de desfacere si forme de organizare a procesului de productie.