Fuziuni și Achiziții

Am ales această temă, fuziuni şi achiziţii, deoarece doream să aflu diferenţa dintre o fuziune şi o achiziţie, vroiam să aflu ce implică fiecare, etapele, modul de luare a deciziilor şi exemple viabile de fuziuni şi achiziţii.

Fuziunea poate fi definită ca: operaţiunea prin care două societăţi se unesc pentru a forma una singură. Aceasta permite consolidarea şi creşterea capacităţii concurenţiale a întreprinderilor, fiind şi un mijloc de reorganizare a unui grup.

Fuziunile reprezintă forme de cooperare ce nu implică neapărat crearea unui obiectiv economic nou în ţara gazdă, sau în terţe state. Ca proceduri, fuziunile reprezintă iniţiative interne firmelor, având scopuri bine determinate şi un anumit orizont de timp pentru finalizare.

Fuziunea poate îmbrăca două forme:

a) Contopirea – crearea unei societăţi noi prin reunirea mai multor societăţi deja existente. Nici una dintre societăţile fuzionate nu-şi menţine fiinţa, deoarece se crează o nouă societate, distinctă de toate cele care o formează.

Presupune reunirea activelor a două sau mai multe firme de afaceri într-o nouă companie; firmele participante îşi încetează activitatea, transmiţând firmei terţe toate drepturile şi obligaţiile patrimoniale. Reprezintă una dintre cele mai des întâlnite forme de reacţie a firmelor multinaţionale în faţa concurenţei puternice de pe terţe pieţe.

b) Absorţia – se realizează prin înglobarea unei societăţi de o altă societate existentă, aceasta din urmă încetând a mai exista. Termenul utilizat este de “fuziune-absorţie” şi este procedeul cel mai des utilizat, deoarece societăţile care fuzionează sunt adesea de importanţă diferită, iar cea mai puternică le absoarbe pe celelalte.

Presupune dizolvarea uneia dintre firme şi cedarea tuturor drepturilor patrimoniale către partenerul de afaceri, care îşi asumă de asemenea şi obligaţiile.

De regulă, între cei doi participanţi există deosebiri relativ importante de mărime şi putere economică, ce determină creşterea avantajului competitiv a unuia dintre parteneri.

În funcţie de structura firmelor participante:

• Fuziuni orizontale – între firme ce activează în acelaşi domeniu de activitate ;

• Fuziuni verticale – în situaţia în care firmele (sau filialele) întreţin relaţii de parteneriat de tip furnizor – client (relaţia stabilită este de tip “aval - amonte”)

• Fuziuni congenerice – între firme înrudite, dar care nu realizează acelaşi produs şi nici nu au relaţii de natură furnizor-client (ex.: o firmă de încălţăminte şi o alta din domeniul marochinăriei)

• Fuziuni conglomerat – firme ne-înrudite, ramuri complet diferite, dar există opţiunea reciprocă a diversificării producţiei, pieţelor, cercetării-dezvoltării etc.

Etapele fuziunii:

• Acordul firmelor privind realizarea fuziunii;

• Aprobarea condiţiilor fuziunii de către Consiliile de Administraţie ale firmelor implicate;

• Obţinerea acceptului din partea acţionarilor;

• Semnarea contractului;

• Modificarea acţiunilor vechi cu cele noi şi despăgubirea acţionarilor care nu au acceptat fuziunea.

Achiziţiile de firme reprezintă forme de cooperare inter-firme care, pe bază de investiţii directe, conduc la preluarea controlului, total sau parţial, asupra unei anumite entităţi economice participante (firma achiziţionată, denumită firmă ţintă), de către achizitor.

Achiziţiile sunt cele care domină scena tranzacţiilor cu companii, fuziunile reprezentând mai puţin de 3% din numărul total al tranzacţiilor cu companii.

Din perspectiva controlului exercitat asupra companiei achiziţionate, achiziţiile pot lua trei forme:

- achiziţii minoritare: controlul companiei străine vizează între 10 şi 49% din numărul voturilor companiei achiziţionate;

- achiziţii majoritare: controlul companiei străine vizează între 50 şi 99% dinnumărul voturilor companiei achiziţionate;

- achiziţii complete sau integrale: control de 100% .

Achiziţiile ce implică mai puţin de 10% din activele financiare ale companiei gazdă constituie, de fapt, investiţii de portofoliu, care reprezintă investiţii pur financiare şi nu implică o relaţie pe termen lung.

Din punct de vedere organizatoric, achiziţiile pot fi:

• Achiziţii pure;

• Achiziţii de tip holding de afaceri

Achiziţiile pure

În acest caz, pe bază de investiţii directe, firma achizitoare preia firma “ţintă”, iar în urma acestei acţiuni nu supravieţuieşte decât firma care are iniţiativa – ţinta fiind asimilată în cadrul activelor societăţii iniţiatoare

Reprezintă o formă a achiziţiilor practicate în condiţiile deosebirilor radicale de anvergură economică între participanţi, când predomină renumele mărcii de fabrică şi forţa economică a achizitorului.

Achiziţiile de tip holding de afaceri:

Firma achizitoare preia firma ţintă, dar, în urma deciziei achizitorului, cele două participante rămân separate juridic, funcţionând în baza unei convenţii de înfiinţare a conglomeratului de tip holding.

Achiziţiile de acest tip sunt practicate în situaţia existenţei unor deosebiri fundamentale între sectoarele de activitate ale lui F1 şi F2, or dacă F1 este interesat în expansiunea sa economică, ca măsură anticoncurenţială.