Non-Transferul

INTRODUCERE

Faptul că facem parte din Uniunea Europeană a condus la modificări semnificative ale reglementărilor privind taxa pe valoarea adaugată, modificări datorate atât desfiinţării barierelor vamale dintre statele membre, cât şi necesităţii armonizării legislaţiei naţionale cu cea a statelor membre. Trebuie precizat faptul că TVA-ul este un impozit care trebuie să fie neutru şi să nu permită distorsiuni de concurenţă între operatorii economici din State Membre diferite, precum şi neimpozitarea sau dubla impozitare a aceleiaşi operaţiuni în două state membre diferite.

Aceste modificări au condus pe de o parte la simplificare muncii profesionistului contabil, iar pe alta a îmbrăcat forma unei game vaste de declaratii si registre fiscale cu privire la taxa pe valoarea adaugata, în rândul cărora se înscriu: decontul de taxa pe valoarea adaugata, decontul special de taxa pe valoarea adaugata, registrul nontransferurilor, registrul bunurilor primite din alt stat membru, registrul bunurilor de capital, declaratia recapitulativa, declaratia intrastat şi declaraţia privind livrarea sau prestarea şi achiziţia efectuată pe teritoriul naţional de persoanele înregistrate în scopuri de taxa pe valoarea adăugată.

Ceea ce în prezent noi numim non-transferuri sau non-transferuri în statul membru de origine înainte de aderarea se numeau; ”livrări care au loc în alt stat decât cel din care începe transferul” sau ”regimuri vamale suspensive”.

Datorită desfiinţării barierelor vamale, controlul mişcării bunurilor între Statele Membre va fi realizat prin intermediul sistemului electronic VIES ( VAT International Exchange Systhem). În cadrul Uniunii Europene există o serie de regulamente care stipulează condiţiile în care Statele Membre vor face schimb de informaţii şi controale multilaterale în scopul evitării fraudei fiscale în domeniul TVA.

Toate Statele Membre prevăd în legislaţia specifică privind TVA obligativitatea depunerii de declaraţii recapitulative trimestriale pentru livrările intracomunitare realizate. În plus, legislaţia României prevede şi obligativitatea depunerii de declaraţii recapitulative pentru achiziţiile intracomunitare. Informaţiile din aceste declaraţii recapitulative sunt transferate în VIES şi astfel Statele Membre pot face verificări ale operaţiunilor realizate. De exemplu atunci când se raportează o achiziţie intra-comunitară în România, va fi posibil sa fie verificat furnizorul, care a raportat livrarea intra-comunitară, respectiv daca are un număr valabil atribuit în scopuri de TVA în Statul său Membru şi dacă operaţiunea este declarată în respectivul stat.

Datorită noutăţii acestor operaţiuni, este necesar ca toţi operatorii economici care în prezent realizează importuri, exporturi, operaţiuni în lohn, sau alte operaţiuni care implică mişcarea de bunuri între România şi alt Stat Membru, să cunoască documentele care trebuie întocmite, data la care intervine exigibilitatea taxei, declaraţiile ce trebuie depuse, şi în special regulile privind operaţiunile intra-comunitare. Regulile sunt foarte importante pentru că numai cunoscându-le vor avea posibilitatea să aplice scutirea de TVA pentru o livrare intra-comunitară, în funcţie de documentele pe care le prezintă pentru a justifica această scutire. Pentru achiziţiile intra-comunitare operatorii economici înregistraţi în scopuri de TVA nu vor face plata efectivă, ci vor aplica taxare inversă, respectiv plata prin decontul de TVA.

Pe lângă operaţiunile obişnuite privind livrările şi achiziţiile intra-comunitare, vor exista reglementari speciale pentru bunurile care fac obiectul contractelor de consignaţie, bunurile puse la dispoziţia clientului (call of stock), bunurile transmise în vederea verificării conformităţii, pentru testare, pentru probe, operaţiuni triunghiulare care implică operatori economici din trei state membre diferite, bunuri plasate în regim de antrepozitare de TVA, care fac obiectul unor măsuri de simplificare stabilite prin ordin al ministrului finanţelor publice.

O parte din acestea vor fi prezentate în capitolele ce urmează.

CAPITOLUL I

ASPECTE TEORETICE PRIVIND

NON-TRANSFERUL

Pentru a putea vorbi despre ce reprezintă un non-transfer, când este utilizat acest concept şi care este scopul acestuia, trebuie mai întâi să avem o privire de ansamblu asupra operaţiuni ce au loc la nivel naţional şi internaţional: (transfer, achiziţie intracomunitară, livrare intracomunitară etc.).

O scurtă prezentare a acestora atât din punct de vedere teoretic cât şi practic se regăseşte la Capitolul II, subcapitolul 2.1.

„Potrivit Codului Fiscal, Titlul: ” Taxa pe valoarea adăugată”, Capitolul IV „Operaţiuni cuprinse în sfera de aplicare a taxei”, Art.128, Alin.(12), non-transferul reprezintă expedierea sau transportul unui bun din România în alt stat membru, de persoana impozabilă sau de altă persoană în contul său, pentru a fi utilizat în scopul uneia din următoarele operaţiuni:

a) livrarea bunului respectiv realizată de persoana impozabilă pe teritoriul statului membru de destinaţie a bunului expediat sau transportat în condiţiile prevăzute la art.132 alin.(5) şi (6) cu privire la vânzările la distanţă.