Metodica predării limbii române

Sub denumirea de emoţie estetică, câteva indicii privind procesul de percepere a operei literare în funcţie de vârsta şi experienţa subiectului care vine în contact cu opera literară. Ca orice proces, şi aceasta se dezvoltă în timp, cuprinzând trei etape.

Prima ar fi admiraţia intensă pentru opera citită, când la prima apropiere de opera literară, subiectul perceptor (elevul) încearcă o senzaţie de uimire, aderând la mesajul şi atmosfera operei. În această etapă, factorii emoţionali, în raport cu cei intelectuali, sunt pe primul plan.

A doua etapă ar consta într-o meditare admirativă sau liniştită delectare când, prin reluarea lecturii operei, se descoperă detaliile ei, simbolurile şi figurile de stil, când factorii emoţionali sunt susţinuţi şi fuzionează cu cei intelectuali. În acest sens, contrar psihologismului estetic, care concepea o stare estetică liberă de orice amestec intelectual, Tudor Vianu afirmă că „ frumosul artistic nu produce o singură emoţie estetică, ci o serie de emoţii coextensive cu durata perceperii lui.” Emoţia estetică nu se produce singură, ci întotdeauna în conexiune cu alte emoţii, provocate, susţine Vianu, nu numai de artă, ci şi de anumite împrejurări practice ale vieţii.

„Depăşind stagiul de adaptare, lecturile succesive investighează. Descoperă ansamblul mascat la primul contact de noutatea limbajului şi valorifică. Repetate, se fixează asupra mecanismelor parţiale, descoperă alte unghiuri.”

Acele descoperiri succesive nu sunt posibile decât dacă acceptăm judecata lui Tudor Vianu cu privire la „starea estetică”. E nu este una „de afectivitate pură, ci se împleteşte şi se sprijină pe un schelet de numeroase acte intelectuale.” Aşadar, cea de-a doua etapă a receptării este, după acelaşi estetician, de ordin analitic-intelectual. Aici, judecata de comprehensiune degajată din structura subiectului, deţine un rol predominant.

Paul Cornea dezvoltă demersul teoretic a lui tudor Vianu şi susţine că procesul receptării cunoaşte o a treia fază, numită sintetic-estetică, şi care îşi are locul la încheierea lecturii.

Aceste ipoteze ale cercetătorilor români îşi găsesc confirmarea în investigaţiile celor străini. De pildă, Robert Scholes distinge, prin modelul său didactic, trei forme de lectură, cărora le corespund trei niveluri de înţelegere şi trei tipuri de text aparţinând cititorului