Etică

PARTEA I

Definirea conceptului de etica

"Dicţionarul explicativ al limbii române", defineşte etica ca fiind: "ştiinţa care se ocupă cu studiul principiilor morale, cu legile lor de dezvoltare istorică, cu conţinutul lor de clasă şi cu rolul lor în viaţa socială; totalitatea normelor de conduită morală corespunzătoare unei anumite clase sau societăţi"

Enciclopedia online de filozofie afirmă că: "domeniul eticii sau al filosofiei morale presupune sistematizarea, definirea şi aplicarea conceptelor de bine şi rău la comportamentul uman" (http://www.iep.utm.edu/e/ethics.htm).

Ceea ce au în comun definiţiile eticii este cerinţa privind analiza sistematică necesară pentru a distinge binele de rău şi pentru a putea stabili anumite valori.

In sens larg, etica vizeaza valorizarea unei actiuni (bine/bun, rau)

in termeni de mijloace si scop si in acest sens se disting doua pozitii majore. Etica deontologica sustine ca valoarea morala a unei actiuni consta in respectarea regulii, indiferent de consecintele ei, iar etica teleologica sustine ca valoarea unei actiuni este data de scopul ei final.

O înţelegere a eticii este critică pentru noi ca indivizi, pentru că o etică sănătoasă reprezintă însăşi esenţa unei societăţi civilizate. Etica este fundaţia pe care sunt clădite toate relaţiile noastre.

Ea înseamnă ansamblul nostru de a ne relaţiona faţă de patroni, faţă de angajaţi, de colegi, de clienţi, de subordonaţi, de furnizori, faţă de comunitatea în care ne aflăm şi unii faţă de alţii. Etica nu se referă la legăturile pe care le avem cu alte persoane - toţi avem legături unii faţă de alţii - ci la calitatea acestor legături.

Încă de mici suntem învăţaţi să discernem între bine şi rău, între dezirabil şi indezirabil, între util şi inutil etc. Uneori ni se impune, alteori suntem lăsaţi să experimentăm, însă în cele din urmă sfârşim prin a prefera anumite situaţii, acţiuni şi prin a manifesta anumite atitudini. Odată realizată această orientare şi alegere nu mai e decât un pas până la internalizarea ei ca valoare: acest pas este dat de efortul de menţinere a acestei orientări şi alegeri.

Structurarea, sistematizarea şi ajustarea în timp a acestor valori conduce la constituirea sistemului propriu de valori care ne ghidează opţiunile, alegererile şi acţiunile noastre. Valoarea stă astfel la temelia apariţiei sistemului propriu de valori care apoi, prin acordarea cu sistemul de valori al semenilor, constituie premisa internalizării unui cod de valori acceptat social sau grupal ce constituie morala acelei societăţi sau acelui grup. Ştiinţa care încearcă să valideze permanent acest cod poartă denumirea de etică.

Principii etice în practicile organizaţiilor

Principiile etice trebuie dezvoltate şi aplicate în toate sferele de activitate. În

această viziune, managementul resurselor umane este domeniul în care promovarea

unui comportament etic adecvat, atât din partea managerilor cât şi a subordonaţilor,

are o importanţă capitală, cu impact decisiv pentru rezultatele finale ale întregii

organizaţii.

Cunoaşterea şi instrumentarea principiilor etice în cadrul managementului

resurselor umane sunt utile pentru : aprecierea de fond a unei acţiuni; înţelegerea problemelor colaboratorilor; rezolvarea conflictelor sociale; luarea deciziilor.

Etica presupune motivaţie, motivaţia determină o anumită manieră de acţiune,

iar variantele de comportament conduc la consecinţe mai mult sau mai puţin grave

pentru persoanele aflate în interacţiune.

Pentru ca o decizie să aibă conotaţii etice, ea trebuie să includă două elemente: hotărârea de a acţiona şi potenţialitatea de a afecta negativ/pozitiv pe cineva.

În acest sens, Aristotel descoperea numai două situaţii în care responsabilitatea

etică a acţiunilor unui individ este diminuată (şi nu anulată!): când sunt ignorate consecinţele, când nu există alte alternative.

Din păcate, pentru a identifica şi rezolva aceste situaţii nu se pot furniza indicii

general valabile care să canalizeze deciziile specifice într-o direcţie etică. Poate că

trebuie să se pornească de la etica generală a adevărului, care se poate concretiza prin

reactualizarea permanentă a întrebărilor: „Ce este adevărat?”; „Ce este corect ?”; „Ce

este cinstit ?”; „Ce este responsabil ?”; „Ce este echitabil ?”.

Unele din principiile de bază ale eticii în afaceri sunt:

1. Responsabilitatea economică şi socială a companiei

Orice întreprindere are o anumită responsabilitate în plan economic şi social; acesta este un punct de vedere acceptat în prezent de toti "actorii" lumii afacerilor. Dar măsura în care această responsabilitate se împarte între cele două planuri economic şi social - este percepută în mod diferit.

Responsabilitatea socială este considerată ca fiind obligatia fermă a unei firme, dincolo de obligatiile legale sau de cele impuse de restrictiile economice, de a urmări obiective pe termen lung care sunt în folosul societătii. Firma se consideră responsabilă nu numai fată de proprietari (actionari), ci şi fată de clienti, furnizori, angajati, organisme guvernamentale, creditori, comunităti locale, opinie publică.

2. Încrederea între participantii la viata economică

Etica afacerilor este esentială pentru succesul pe termen lung al activitătii. Acest adevăr este probat atât din perspectivă macroeconomică, cât şi din cea microeconomică. La nivel macroeconomic, etica afectează întregul sistem economic; comportamentul imoral poate distorsiona piata, ducând la o alocare ineficientă a resurselor.

Din perspectiva microeconomică, etica este adesea asociată cu încrederea. Etica este necesară, dar nu suficientă, pentru a câştiga încrederea furnizorilor, clientilor, comunitătii, angajatilor, întreaga literatură economică apreciază faptul că încrederea este deosebit de importantă în relatiile de afaceri.