Management și Leadership

Management si leadership

Noţiunea de management - abordări conceptuale şi pragmatice

Noţiunea de Management a fost folosită pentru prima dată în Anglia în sec.XVIII. Din punct de vedere etimologic, termenul provine din latinescul "manus" '-mână, de la care a derivat "to manage" - a mânui, a conduce cu mână fermă, a reuşi, dar şi a administra, a gospodări. Termenul şi-a îmbogăţit pe parcurs conţinutul, căpătând o semantică deosebit de complexă, astfel încât, cuvântul management a devenit intraductibil în alte limbi (motivul pentru care este folosit ca atare în majoritatea ţărilor).

Caracterul complex al Managementului precum şi modul său multiplu de abordare (pragmatic, ştiinţific, filozofic etc.) este dat de cumulul sensurilor pe care acesta le are şi anume de ştiinţă, artă şi stare de spirit.

Ca ştiinţă, Managementul reprezintă un ansamblu coerent de concepte, principii, metode şi tehnici prin care se fundamentează folosirea optimă a potenţialului uman, material, financiar într-o organizaţie.

Managementul ca artă, se referă la iscusinţa managerului de a aplica diferite cunoştinţe ştiinţifice la realităţile economice concrete cu care se confruntă organizaţia, având drept scop final obţinerea unei eficienţe ridicate. Această ipostază a managementului se bazează pe calităţile personale ale conducătorului (talent, intuiţie, imaginaţie, capacitate creativă etc.)

Ca stare de spirit, Managementul reflectă dorinţa puternică de a reuşi într-o anumită acţiune, capacitatea de a fi receptiv la nou, orientarea spre creativitate şi acţiune, îndrăzneala, dorinţa de a răspunde provocărilor şi de asumare a anumitor riscuri etc.

Evoluţia ştiinţei Managementului ne arată că acesta a început ca o artă, fiind bazat pe intuiţie, experienţă şi talent în procesul conducerii, s-a dezvoltat ulterior ca ştiinţă descoperind şi elaborând principii, metode şi legităţi, iar în prezent, pe lângă puternicul caracter ştiinţific, managementul performant se caracterizează prin acea stare de spirit specifică, în care motivaţia acţiunii şi dorinţa de a promova noul sunt indispensabile.

Acest caracter complex al managementului precum şi amploarea activităţii sale au condus la apariţia a numeroase varinate de definire ale conceptului. M.H. Mescon şi colab. definesc Managementul ca fiind "un concept de planificare, organizare, antrenare şi control al eforturilor membrilor unei organizaţii şi folosirea altor resurse organizaţionale pentru atingerea scopurilor organizaţiei". Dicţionarul Larrousse defineşte managementul ca "ştiinţa tehnicilor de conducere a întreprinderii" În lucrările de management nord-americane cele mai răspândite sunt definiţiile de ordin pragmatic ale Managementului, de pe poziţia managerului. Astfel, Reece şi O'Grady definesc managementul ca fiind "procesul de coordonare a resurselor umane, informaţionale, fizice şi financiare în vederea realizării scopurilor organizaţiei". Harold Koontz defineşte managementul astfel: procesul prin care se asigură şi se menţin condiţiile ambiante în care indivizii, lucrând împreună în echipe (teams), realizează în mod eficient ţelurile alese".

Sintetizând definiţiile prezentate, putem concluziona că Managementul este ştiinţa şi arta de a folosi şi combina raţional resursele umane, informaţionale, financiare şi materiale în vederea realizării scopurilor organizaţiei.

În formarea ştiinţei Managementului se deosebesc trei etape:

1. Etapa empirică sau intuitivă, localizată de la începuturile vieţii organizate a comunităţilor umane şi până la sfârşitul sec.XIX. S-a bazat pe utilizarea experienţei şi a intuiţiei în procesul de conducere. Se pun bazele preocupărilor privind studiul muncii, descoperind rolul diviziunii muncii în creşterea productivităţii. Această etapă îl are ca protagonist pe Adam Smith.

2. Etapa de tranziţie către managementul ştiinţific, îi are ca protagonişti pe Frederick Winslow Taylor şi Henry Fayol. Ea a început cu lucrările lui Taylor (1856-1915), "Conducerea atelierelor" (1911) şi "Principiile organizării ştiinţifice" (1913) şi se încheie în preajma anilor '50.

Taylor (inginer american, apreciat în ţara sa drept părintele conducerii ştiinţifice) a elaborate partu principii ale managementului ştiinţific si a arătat pentru prima dată importanţa şi necesitatea planificării activităţii întreprinderii, subliniind că aceasta este o parte separată a managementului, respectiv o funcţie a acestuia. Concepţiile sale în ceea ce priveşte managementul întreprinderilor a dat naştere la ceea ce se numeşte astăzi "Sistemul Taylor". Definea managementul "arta de a şti precis ce trebuie făcut cât mai bine şi mai ieftin".

Henry Fayol (1841-1925) inginer şi geolog francez s-a afirmat ca principal exponent şi promotor al mişcării europene de management al întreprinderilor. A determinat funcţiile managementului: previziunea, organizarea, coordonarea, controlul, comanda si a definit importanţa capacităţilor care constituie valoarea personalului întreprinderii, punând accent şi pe "organismul social" al întreprinderii, respectiv pe organizarea relaţiilor dintre oameni în procesul muncii;

Alţi reprezentanţi ai aceste perioade sunt: M. Weber, Henry Laurence Gantt, Frank Gilbreth, Harrington Emerson şi alţii.