Cercetare Calitativă prin Metoda Focus Grup

Proiect
7/10 (1 vot)
Domeniu: Marketing
Conține 1 fișier: doc
Pagini : 8 în total
Cuvinte : 2935
Mărime: 19.96KB (arhivat)
Publicat de: Eugenia Kiss
Puncte necesare: 9

Extras din proiect

1. Piaţa ceaiurilor naturale în România

Ceaiurile naturale au început să facă parte din rutina zilnică a românilor. Aceştia şi-au dezvoltat o afinitate pentru ceai şi au renunţat să-l perceapă doar ca pe un produs medicinal, băut la răceală sau în cazul altor boli, utilizându-l acum ca pe o băutură caldă savuroasă la micul dejun. Conform unui articol publicat în Jurnalul Naţional, în luna noiembrie, ceaiurile naturale de fructe au reprezentat 78% din valoarea totală a vânzărilor de ceai în 2009. De la 9 milioane de lei în 2003, vânzările au ajuns la 46 milioane de lei în 2009. Oservăm că, în mai puţin de 6 ani, vânzările de ceai au crescut de peste cinci ori.

Un studiu realizat în cursul anului de către compania Dedalus a adus în prim plan aspecte foarte interesante: datele statistice indică faptul că, într-o lună, peste 70% din persoanele adulte din mediul urban consumă cel puţin un tip de ceai. Dintre aceştia, ponderea cea mai mare este cea reprezentată de persoanele de peste 40 de ani. Venitul şi educaţia se pare că nu influenţează aproape deloc cantitatea de ceai consumată. Astfel se observă că orice persoană cu vârsta între 18 şi 65 de ani trebuie abordată de către producătorii de ceaiuri ca un consumator potenţial.

Conform aceluiaşi studiu, ceaiul din plante medicinale este de departe cel mai utilizat tip de ceai.

Consumul de ceaiuri din plante medicinale creşte odată cu vârsta: de la 43,6% pentru persoanele cu vârsta între 18 şi 24 de ani, până la 73,3% pentru persoanele cu vârsta cuprinsă între 55 şi 65 de ani.

Interesant este şi faptul că femeile consumă într-o proporţie mult mai mare astfel de produse-70%, faţă de bărbaţi care consumă în proporţie de 50% ceaiuri cu efect nutriţionist. Trebuie menţionat şi faptul că persoanele cu venituri mici (69%) şi pensionarii (75%) sunt categoriile cele mai înclinate să consume ceaiuri din plante medicinale. Concluzia tuturor acestor date este ca există un mare potenţial de dezvoltare a pieţei ceaiurilor cunoscute sub denumirea generică de naturiste.

Piaţa totală de ceai din România se împarte între producătorii locali Plafar, Fares şi Kalpo (cu brandurile Vedda), importatorii din Polonia, precum Celmar şi Novaplus şi jucătorii internaţionali Unilever (cu marca Lipton), Vavian Pharma (Teekanne) şi General Parma Food (cu brandul Twinings). Principalii competitori sunt Novaplus, cu 23,9% din piaţă, Fares, cu 23%, Celmar, cu 19,5%, Plafar - 8,9% şi Unilever Group, cu 8,2%, potrivit studiului Euromonitor.

Trendul pieţei de ceaiuri din România, potrivit datelor Euromonitor, este ascendent preconizându-se că vânzările vor creşte la 28,2 milioane de dolari până în 2012.

2. Scurtă prezentare a firmei FARES

La peste 75 de ani de la fondare, Fares este astăzi o companie privată, cu capital integral românesc, lider pe piaţa ceaiurilor din plante (medicinale şi aromatice) din România.

Plantele medicinale sunt cultivate pe suprafeţe de peste 180 de hectare, demarând şi culturi ecologice. Întregul proces, de la cultivare şi până la obţinerea produsului finit se desfăsoară cu respectarea cerinţelor Sistemului de Management al Calităţii ISO 9001:2000, iar fluxurile de producţie întrunesc cerinţele de siguranţă alimentară HACCP

Conţinutul în substanţe active este monitorizat în laboratoarele de control al calităţii de la receptionarea plantelor în stare proaspătă şi apoi pe tot fluxul de fabricaţie, astfel că efectul terapeutic al produselor finite este garantat.

Toate preparatele Fares se caracterizează printr-o asociere optimă şi o dozare precisă a componentelor, garantată de echipa de cercetare-dezvoltare a companiei compusă din medici, farmacişti şi chimişti.

Laboratoarele Fares Bio Vital sunt la ora actuală singura firmă de profil din România afiliată la Societatea Germană de Fitoterapie, care în 1989, alături de alte societăţi de fitoterapie din UE (Marea Britanie, Franţa, Belgia şi Olanda) a fondat ESCOP, singura organizaţie reprezentativă la nivel european în domeniul fitoterapiei. Afilierea la această prestigioasă societate ne oferă conexiunea directă cu Europa şi informare la zi în domeniu.

Preview document

Cercetare Calitativă prin Metoda Focus Grup - Pagina 1
Cercetare Calitativă prin Metoda Focus Grup - Pagina 2
Cercetare Calitativă prin Metoda Focus Grup - Pagina 3
Cercetare Calitativă prin Metoda Focus Grup - Pagina 4
Cercetare Calitativă prin Metoda Focus Grup - Pagina 5
Cercetare Calitativă prin Metoda Focus Grup - Pagina 6
Cercetare Calitativă prin Metoda Focus Grup - Pagina 7
Cercetare Calitativă prin Metoda Focus Grup - Pagina 8

Conținut arhivă zip

  • Cercetare Calitativa prin Metoda Focus Grup.doc

Alții au mai descărcat și

Rebrandingul Connex - Vodafone

Introducere “Anul acesta, Connex a devenit parte a Vodafone, iar multi romani si-au exprimat entuziasmul fata de integrarea in cea mai mare...

Focus grup - strategii de criză

1. Conceptul de criză. Crizele sunt fenomene complexe care pot afecta fie întregul ansamblu social, fie anumite sectoare ale acestuia (viaţa...

Cercetare Calitativă prin Metoda Discuțiilor de Grup

Beneficiar : S.C. CAFEA FORTUNA S.R.L. producătorul cafelei Fortuna Produs : cafeaua Fortuna Senzaţii de Cardamom (în stadiu de testare)...

Comportamentul consumatorului referitor la cumpărăturile pe internet

Studierea comportamentului consumatorului acopera o arie foarte larga, având în vedere toate procesele care se desfasoara atunci când un individ...

Cercetarea de Tip Focus-Grup

Interviul de tip focus grup este utilizat în ştiinţele sociale începând cu anii ’30. Aplicarea metodei se leagă de numele lui Paul Lazarsfeld şi...

Chestionar pentru studiul consumatorilor Milka

Bună ziua, mă numesc şi vă rog să aveţi bunăvoinţa de a-mi răspunde la întrebările din acest chestionar. 1. Consumati ciocolată Milka? a) Da...

Analiza componentelor principale

Analiza clusterelor a fost folosita în marketing pentru a servi unei varietati mari de scopuri, incluzând urmatoarele: • Segmentarea pietei. De...

Plafar

ISTORIC Aparția I.C.S. PLAFAR, în 1948 a condus la uniformizarea experienței pe care acest lanț de magazine o avea, deoarece încă de la începutul...

Te-ar putea interesa și

Analiza comunicațională a Campaniei Electorale a lui Traian Băsescu, noiembrie, 2004

INTRODUCERE Actorii politici își joacă „rolul politic” în sfera publică. Mass-media este principala sursă de informare, de promovare sau denigrare...

Cercetări de marketing Bergenbier SA

Problema de decizie a) Contextul decizional Firma Bergenbier S.A. intenţionează să lanseze un nou produs pe piaţă –Bergenbier Brun. În acest sens...

Raport de cercetare calitativă cu privire la lansarea unui nou tip de șampon pe piață

În scopul obţinerii unor informatii relevante cu privire la problema investigată a fost realizat un focus-grup cu persoane de sex feminin care sunt...

Raport de Cercetare Dove

Cap.1. Rezumat managerial 1.Concurenta Din studiul desfăsurat au rezultat următorii concurenti principali ai mărcii Dove: - Nivea cu un procent...

Research proposal - oportunitatea lansării unui nou sortiment de cafea Nescafe

Propunere de cercetare 1. Problema managerială Oportunitatea lansării unui nou sortiment de cafea. Brandul Nescafé doreşte să analizeze...

Piața Ceaiului

1.PRODUSUL a) scurt istoric al produsului la nivel mondial şi naţional LIPTON este marca de ceai numărul 1 în lume, deţinând poziţia de lider...

Cercetare calitativă prin focus grup

I. Contextul și obiectivele cercetării I.1. Context decizional Luând în considerare fluctuațiile economice din România, care induc - anumită...

Cercetarea în Managementul Resurselor Umane focus-grup

INTRODUCERE În lucrarea de față ne propunem să prezentăm cercetarea calitativă exploratorie focus-grupul. Acesta poate fi folosit ca tehnică...

Ai nevoie de altceva?