Scaun Ergonomic

I. Ergonomia - ştiinţă interdisciplinară

Esenţa managementului contemporan o constituie relaţiile cu oamenii, cu grupul uman şi cu fiecare individ.

Oamenii reprezintă cheia funcţionării efective a oricărei structuri economice sau culturale. O firmă poate avea echipamente performante şi o clădire minunată, dar dacă nu dispune de personal bine pregătit, competent, clienţii vor fi nemulţumiţi de produsele sau de serviciile oferite.

Una dintre cele mai importante funcţii ale unui manager este să asigure şi să coordoneze resursele umane ale organizaţiei. Dintre toate sarcinile ce revin unui conducător, aceea de a dirija latura umană este definitorie, deoarece totul depinde de cât de bine este asigurat acest aspect.

Majoritatea managerilor cu îndelungată experienţă afirmă că cele mai multe probleme de conducere cu care sunt confruntaţi sunt în mare măsură legate de personal.

Termenul de ergonomie vine din limba greacă (ergos=muncă şi nomos=lege, normă). Acesta a fost folosit pentru prima dată în anul 1857 de biologul polonez Wojciech Zostryebowski în studiul său Perspectivele ergonomiei ca ştiinţă a muncii, dar în limbajul comun de specialitate va fi lansat mult mai târziu, în anul 1949, de psihologul englez K.F.H. Murrell. Dacă la început a circulat sub diferite denumiri (ştiinţa muncii, psihologia muncii, chiar şi psihologie inginerească), astăzi denumirea ergonomie este acceptată de majoritatea specialiştilor. Deşi sensul etimologic este mai larg, el s-a circumscris la început tot mai mult la o sferă care cuprindea numai lumea muncii mecanice, efectuată cu ajutorul maşinilor. În acest sens Maurice de Montmollin defineşte ergonomia ca fiind: tehnologia comunicaţiilor în sistemele om-maşină. Ergonomia îşi găseşte, prin însăşi ţelurile şi materia cu care lucrează, un orizont foarte larg şi deschis, interdisciplinar, care se preocupă nu numai de relaţiile dintre om şi maşină ci şi de perfecţionarea acestor relaţii. În acest din urmă înţeles, ergonomia reprezintă studiul muncii în scopul ameliorării sale. Pe acest drum de adaptare reciprocă a omului şi a tehnicii merge în special ergonomia anglo-americană, în timp ce şcoala franco-belgiană pune accent pe fiziologie şi pe psihotehnică.

În concluzie, ergonomia este o ştiinţă complexă care sintetizează anumite principii ale unor ştiinţe precum: ştiinţele medicale, economice, tehnice, antropometrie, psihologia muncii, sociologia muncii în scopul aplicării acestora la proiectarea echipamentelor, a uneltelor, a mobilierului şi la găsirea tuturor măsurilor care să ducă la îmbunătăţirea condiţiilor de muncă, precum şi la formarea executanţilor

II. Obiectul de studiu al ergonomiei

Ergonomia, fiind o ştiinţă, dispune de un obiect de studiu, de metode şi de tehnici de cercetare proprii.

Obiectul de studiu al ergonomiei îl constituie organizarea activităţii umane în procesul muncii prin optimizarea relaţiei din sistemul om-maşină-mediu, având drept scop creşterea eficienţei tehnico-economice, optimizarea condiţiilor satisfacţiei, motivaţiei şi rezultatele muncii, concomitent cu menţinerea bunei stări fiziologice şi favorizarea dezvoltării personalităţii

Însă această optimizare, în special cea a relaţiei om-maşină-mediu, necesită îndeplinirea următoarelor condiţii:

- orientarea şi selecţia riguroasă a factorului uman;

- reorientarea profesională;

- proiectarea echipamentelor în concordanţă cu posibilităţile umane;

- crearea unei ambianţe care să asigure securitate şi confort;

- repartizarea raţională a sarcinilor;

- economia energetică a organismului uman.

În opinia specialiştilor, ergonomia urmăreşte obţinerea informaţiilor privitoare la muncă necesare la fundamentarea în mod raţional a adaptării muncii la om şi a omului la muncă în scopul creşterii productivităţii, cu alte cuvinte ergonomia are drept obiect cercetarea şi indicarea modului în care trebuie proiectată şi efectuată orice operaţie, având în vedere realizarea unei economii cât mai importante de energie umană.