Reforma în administrația publică - reforma învățământului superior în România

Consideraţii generale:

O administraţie publică este, “procesul de implementare a deciziilor politice şi ale aparatului autorităţilor publice centrale şi locale, precum şi ale personalului implicat în acest proces”. “Orice orânduire socială dintr-un stat suveran nu are un scop mai nobil decât a folosi toată puterea şi toate resursele ca în ţara sa să domnească ordinea, să asigure inviolabilitatea frontierelor şi securitatea statului; susţine cultura, învăţământul şi ştiinţa naţiunii, libertatea şi drepturile cetăţenilor, a contribui la circularea veniturilor băneşti necesare acoperirii cheltuielilor de funcţionare a organelor sale; a stimula administrarea domeniului public şi alte branşe pentru buna funcţionare a statului” .

Conceptul de administrație publică este definit ca fiind folosirea teoriilor și proceselor manageriale, politice și juridice în vederea realizării mandatelor guvernării legislative, executive și judecătorești, pentru a asigura reglementările și serviciile pentru societate în ansamblu, cât și pentru segmentele acesteia. Prin administrație publică se înțelege acea activitate care constă în principal în organizarea și asigurarea executării, dar și în executarea nemijlocită a prevederilor Constituției, ale tuturor actelor normative și ale celorlalte acte juridice emise de autoritățile statului de drept, activitate realizată de către autoritățile administrației publice, desprindem, pe de o parte, poziția administrației publice în cadrul diferitelor activități ale autorităților statale sau ale colectivităților locale, iar, pe de altă parte, descifrăm cele două componente esențiale și indispensabile ale administrației publice, și anume: elementul structural - organic și elementul funcțional. Necesitatea reformei apare atunci când administrația intră într-o așa zisă criză, deci într-o definiţie concisă se poate spune că "criza administraţiei înseamnă manifestarea accentuată a unor neconcordanţe și contradicţii în funcţionarea acesteia, fenomene care generează o perioadă de tensiune, de turbulenţe, însoţită de încercări de eliminare a acestora. Aşadar, o stare comparativă cu momentul critic care precede vindecarea sau agravarea unei boli".

Reforma administrației publice trebuie să pornească de la o descentralizare radicală, atât administrativă, cât și financiară, care să permită aleșilor locali să rezolve problemele cetățenilor care i-au ales (să aibă puterea și resursele necesare). Pentru o reforma reală a administrației publice trebuie stabilită limita până la care factorul politic poate interveni în administrația publică (două-trei trepte ierarhic), necesitatea eliminării practicii reorganizărilor din administrația publică după criterii politice).

Sistemul politic din România a suferit schimbări profunde de la începutul procesului de reformă, în 1990. Începând cu 1990, crearea unui sistem modern şi eficient de administraţie publică a fost considerată o prioritate pentru Guvernul României. Cu toate acestea, nu s-au putut mobiliza resursele necesare creării cadrului legislativ şi instituţional necesar administraţiei publice centrale şi locale şi, în special, pentru implementarea eficientă a măsurilor de reformă. Cauzele care au determinat imposibilitatea aplicării unei reforme reale în administraţie au fost: constrângeri financiare severe, lipsa de determinare politică, experienţă redusă în ceea ce priveşte structurile administrativ alternative, lipsa de pregătire a politicienilor şi funcţionarilor publici pentru a răspunde cerinţelor şi exigenţelor ce decurg din schimbarea rapidă a mediului, absenţa unor reglementări clare privind personalul şi structurile administrative, definiri inadecvate ale funcţiilor şi grile de salarizare nepotrivite.

Necesitatea reformei

Există numeroase motive pentru modernizarea structurală şi funcţională a administraţiei publice din România, astfel necesitatea reformei este impusă de patru categorii principale de motive:

• Motive economice: creşterea economică redusă şi diminuarea resurselor bugetare alocate administraţiei publice; nevoia sectorului privat de a avea o administraţie modernă, flexibilă şi deschisă parteneriatului public-privat;

• Motive tehnologice: introducerea tehnologiei informaţiilor şi a comunicaţiilor în administraţia publică;

• Motive sociologice: cetăţenii, ca beneficiari ai serviciilor publice, sunt tot mai exigenţi şi nu mai acceptă ca necesităţile lor să fie determinate în mod exclusiv de ceea ce le oferă administraţiile;

• Motive instituţionale: integrarea României în structurile Uniunii Europene implică un alt mod de administrare a serviciilor; structura puternic ierarhizată lasă locul unor noi tipuri organizatorice bazate pe structuri descentralizate.

Condiţiile existente în societatea românească impun ca administraţia să fie angajată într-un proces de schimbare pe patru planuri: strategic, prin care să se redefinească rolul statului, în sensul delimitării acestui rol de cel al organizaţiilor private; legal, îndreptat spre o diminuare a densităţii legislative, o utilizare mai mare a legilor cadru, creând posibilităţi sporite de acţiune pentru autorităţile executive; organizaţional, orientat spre reducerea ierarhiilor, simplificarea procedurilor delegării execuţiei sarcinilor publice către organisme care nu fac parte din administraţie; cultural, urmărind o schimbare a valorilor şi a modurilor de acţiune a aleşilor politici, a funcţionarilor, a utilizatorilor grupurilor de interese şi a cetăţenilor.