Politica transporturilor

Introducere

Transporturile sunt indispensabile dezvoltării relaţiilor economice dintre ţările membre UE, constituind scheletul fizic al Pieţei Interne.

Politica europeană a transporturilor este una dintre primele politici comunitare comune, baza sa legală fiind stabilită încă din 1957, prin Tratatul de la Roma. Scopul principal al acestei politici a fost liberalizarea serviciilor şi deschiderea pieţelor de transport pentru a facilita realizarea Pieţei Interne.

Transporturile contribuie la realizarea a două libertăţi fundamentale pe Piaţa Internă, respectiv circulaţia liberă a persoanelor şi a bunurilor. O a treia libertate, cea a circulaţiei libere a serviciilor, este la rândul său indispensabilă pentru realizarea unei politici de transport pan-european, în condiţii de acces concurenţial la piaţă pentru toţi operatorii de transport care activează în UE.

Industria de transport reprezintă peste 6% din produsul intern brut (PIB) al Uniunii Europene, peste 6% din forţa de muncă, 40% din investiţiile Statelor Membre şi 30% din consumul de energie din UE. Acest sector a înregistrat o creştere constantă în ultimele două decenii, de 2,3% pe an la transportul de bunuri şi 3,1% la cel de pasageri. În acelaşi timp, a crescut presiunea exercitată de sectorul transport asupra mediului şi societăţii.

Corelaţia dintre creşterea traficului rutier şi a riscurilor de sănătate nu este imposibil de schimbat. Problema nu poate fi însă rezolvată printr-o singură măsură sau politică, ci este necesară o abordare integrată pentru a reduce efectele negative atât ale emisiilor, cât şi ale zgomotului. Municipalităţile, de exemplu, pot adopta strategii de management în transport care să promoveze alternative la utilizarea autoturismelor, reducerea numărului de autoturisme din trafic şi respectiv utilizarea mijloacelor de transport în comun, mersul pe bicicletă sau pe jos vor reduce dramatic poluarea şi nivelul de zgomot. Pe baza principiului „poluatorul plăteşte”, toţi utilizatorii de transport (firmele de transport, conducătorii auto, călătorii) trebuie să fie responsabili financiar de costurile călătoriilor, inclusiv pentru daunele rezultate din acţiunile lor asupra mediului natural şi cel construit, societăţii şi economiei. Taxarea pentru utilizarea infrastructurii, taxele de mediu sau pentru congestiile de trafic ar determina reducerea traficului şi respectiv impactul transporturilor asupra sănătăţii şi mediului. Studiile arată că politicile de transport ce pornesc de la premisele unui impact cât mai redus asupra mediului nu numai că vor îmbunătăţi calitatea vieţii şi starea de sănătate a populaţiei ci vor duce şi la o rată mai mare de angajare.

Strategii simple pot ajuta în reducerea daunelor cauzate de transport sănătăţii umane: chiar şi implementarea riguroasă a unor limitări de viteză şi unor reglementări privind parcarea pot duce în multe oraşe la limitarea emisiilor, creşterea siguranţei şi a utilizării transportului public.

În prezent, politica în domeniul transporturilor a ajuns să cuprindă toate modurile de transport şi să reglementeze aspecte foarte punctuale, cum ar fi folosirea tahografelor sau a sloturilor orare pe aeroporturi. În 2011, Comisia Europeană a lansat un nou exerciţiu vizionar – Carte Albă - privind viitorul politicii de transport la orizontul 2050, care pune accent pe sustenabilitate (reducerea impactului asupra mediului – transportul consumă circa 30% din energia generată în UE) şi continuarea liberalizării.

Actorii instituţionali ai politicii de transport

1. Parlamentul European – Comitetul de Transport şi Turism

Comitetul de Transport şi Turism este responsabil de probleme legate de dezvoltarea unei politici comune pentru transportul feroviar, rutier, fluvial, maritim şi aerian, în particular de:

- elaborarea unor reguli comune aplicabile transporturilor din cadrul Uniunii Europene;

- stabilirea şi dezvoltarea reţelelor trans-europene din domeniul infrastructurii de transport;

- asigurarea serviciilor şi relaţiilor de transport cu state din afara Uniunii Europene;

- siguranţa transporturilor;

- relaţiile cu organismele şi organizaţiile internaţionale din domeniul transporturilor.