Ocrotirea Persoanei Fizice prin Mijloace de Drept Civil

SECȚIUNEA I Ocrotirea unor categorii de persoane fizice – generalități

Prin ocrotirea persoanei fizice se înțelege ansamblul mijlocelor de drept civil prin intermediul cărora se asigură recunoașterea și protecția drepturilor subiective civile și a intereselor îndreptățite ale acesteia, pecum și mijloacele de protecție ale persoanei fizice ca participantă la circuitul civil.

Totalitatea mijloacelor juridice folosite în scopul ocrotirii omului formează sistemul mijloacelor de ocrotire a persoanei fizice.

Acest sistem a fost caracterizat în literatura juridică ca o ”unitate în diversitate” Unitate deoarece finalitatea lui este ocrotirea omului, diversitate deoarece este alcătuit din mijloacele juridice de ocrotire, furnizate de fiecare ramură de drept. Astfel ficare ramură de drept are mijloace proprii de ocrotire a persoanei fizice, astfel fiecare sistem fiind alcătuit tocmai din mijloace juridice de ocrotire de ramura, cum ar fii de drept civil, de drept comercial, de dreptul familiei, de dreptul muncii, drept constituțional, drept financiar, drept penal etc.

În ultima perioadă sfera protecției juridice a omului s-a întregit prin adoptatrea unor acte normative care au drept scop diversificarea mijloacelor de ocrotire a persoanei fizice.

Dreptul civil , ca și alte ramuri de drept, cuprinde numeroase instituții și norme prin care se asigură apărarea și ocrotirea drepturilor subiective ale persoanelor fizice. De principiu, dreptul civil este un drept de protecție ”al drepturilor omului și în special a unor categorii de persoane.

Normele dreptului civil asigură ocrotire prin mijloace speciale și următoarele categori de persoane: minorii prin ocrotire părintească și tutelă și alte persoane prin curatelă.

Aceste categorii de persoane ocrotite prin mijloace de drept civil se bucură și de ”atenția” unor norme juridice aparținând altor ramuri de drept cum ar fii :de drept penal, drept financiar, de drept constituțional, administrativ, dreptul familiei.

SECȚIUNEA II Ocrotirea minorului

Ocrotirea minorului se realizează, ca regulă generală, prin părinți, iar în subsidiar, prin tutelă și curatelă, măsuri de protecție specială (plasamentul, plasamentul în regim de urgență și supravegherea specializată) și adopția.

Ocrotirea părintească este mijlocul cel mai natural și firesc de ocrotire a minorilor, care constă în ansamblul drepturilor și îndatoririlor ce revin părinților față de copiii lor minori, indiferent dacă aceștia provin din căsătorie sau din afara căsătoriei și dacă aceștia sunt naturali sau adoptați, a căror exercitare, respectiv executare trebuie să se facă exclusiv în interesul minorului, cu respectarea independenței patrimoniale a celor ocrotiți și sub îndrumarea și controlul efectiv al autorității tutelare.

Prin ocrotirea părintescă se urmărește realizarea unui dublu scop: creșterea, educarea și pregătirea copilului pentru viață, care trebuie să sefacă în armonie cu țelurile societății, acesta fiind un scop personal și social; administrarea patrimoniului propriu al minorului potrivit cu interesul acestuia.