Concesionarea

Daca in trecut concesionarea avea ca obiect numai terenurile, astazi concesionarea se regaseste intr-un cadru mult mai larg , putand fi concesionate şi alte bunuri, inclusiv servicii, care apartin fie statului, fie unitatilor administrativ-teritoriale ori institutiilor publice.

Astazi in tara noastra, concesionarea este cea mai uzuala modalitate de gestionare a serviciilor publice.

În perioada interbelica, sediul principal al materiei concesionarii l-a constituit Legea pentru organizarea şi administrarea pe baze comerciale a întreprinderilor şi avuţiilor publice, precum şi Legea contabilităţii publice.

Potrivit primului act normative , toate intreprinderile , institutiile , exploatarile şi asezamintele publice (sau serviciile din care sunt compuse) care nu au atributii exclusiv administrative, precum şi toate bunurile şi drepturile care fac parte din domeniul public sau privat al statului , unitatilor administrative-teritoriale sau din domeniul oricaror altor institutii de utilitate publica, aflate sub controlul acestora, se vor organiza în una din urmatoarele forme : arendare sau inchiriere, concesiune, regie publica sau regie mixta; regie comerciala; regie cooperativa; o combinatie între aceste sisteme.

Conform aceleiasi legi, durata concesiunii pentru bunurile domeniului public nu putea fi mai mare de 30 de ani, iar pentru bunurile aparţinând domeniului privat al statului, unitatilor administrativ-teritoriale sau institutiilor aflate sub controlul acestora, durata concesiunii era de 50 de ani.

În prezent, Legea nr. 219 / 1998 reglementează regimul jurudic al concesionării, alături de Regulamentul privind organizarea licitaţiilor pentru achiziţii publice de bunuri şi servicii ( Monitorul Oficial nr.459 / 30.11.1998). Bunurile proprietate publica sunt inalienabile. In conditiile legii, ele pot fi date in administrare regiilor autonome ori institutiilor publice pot fi concesionate ori inchiriate.

Nu pot face obiectul concesiunii bunurile, activitatile sau serviciile publice in privinta carora nu exista autoritati de reglementare, ale caror avize sunt obligatorii in ceea ce priveste preturile sau tarifele practicate de concesionari.

Totusi in cazul in care anumite bunuri si servicii ce nu sunt prevazute in articolele continute de lege Guvernul, consiliile judetene sau locale pot aproba prin hotarare concesionarea lor.

Legea 219/1998 conturează conceptul de concesiune stipulând că operaţiunea de concesionare se face în baza unui contract prin care o persoană, numita concedent, transmite pentru o perioada determinată, de cel mult 49 de ani, unei alte persoane, numită concesionar, care acţionează pe riscul şi pe răspunderea sa, dreptul şi obligaţia de exploatare a unui bun, a unei activităţi sau a unui serviciu public, în schimbul unei redevenţe.

Redeventa obtinuta prin concesionare se face venit la bugetul de stat sau la bugetele locale, dupa caz.

In baza acestui numar maxim de ani, durata concesiunii se stabileste in functie de perioada de amortizare a investitiilor ce urmeaza sa fie realizate de catre concesionar.

Totodata contractul de concesiune poate fi prelungit pentru o perioada egala cu cel mult jumatate din durata sa initiala, prin simplul acord de vointa al partilor.

Concedentul are dreptul sa verifice, in perioada derularii contractului de concesiune, modul in care se respecta conditiile si clauzele acestuia de catre concesionar.

Modul de calcul si modul de plata a redeventei se stabilesc de catre ministerele de resort ori de catre autoritatile administratiei publice locale, dupa caz.

Au calitatea de concedent, in numele statului, judetului, orasului sau comunei:

-ministerele sau alte organe de specialitate ale administratiei publice centrale, pentru

bunurile proprietate publica sau privata a statului ori pentru activitatile si serviciile publice de interes national;

- consiliile judetene, consiliile locale sau institutiile publice de interes local, pentru bunurile proprietate publica ori privata a judetului, orasului sau comunei ori pentru activitatile si serviciile publice de interes local.

Calitatea de concesionar o poate avea orice persoana fizica sau persoana juridica de drept privat, romana ori straina.

Initiativa concesionarii o poate avea concedentul sau orice investitor interesat.

La primirea propunerii de concesionare, formulata de un investitor interesat, concedentul este obligat sa procedeze la intocmirea studiului de oportunitate intr-un termen de 30 de zile, in cazul in care partile nu convin asupra unui alt termen, in scopul luarii unei decizii privind concesionarea. In cazul in care concedentul si concesionarul convin ca studiul de oportunitate sa fie redactat de o firma de consultanta independenta, costul acestuia va fi suportat de catre concesionar.

Concesionarea unui bun, a unei activitati sau a unui serviciu public se realizeaza prin licitatie publica–deschisa sau deschisa cu preselectie, sau prin negociere directa, conform prevederilor prezentei legi.

La expirarea termenului de concesiune concesionarul este obligat sa restituie, in deplina proprietate, liber de orice sarcina, bunul concesionat , inclusiv investitiile realizate.

Concesionarul are obligatia ca, in termen de 90 de zile de la data semnarii contractului de concesiune, sa depuna, cu titlu de garantie, o suma fixa reprezentand o cota-parte din suma obligatiei de plata catre concedent, stabilita de acesta si datorata pentru primul an de activitate. Daca este necesar, din aceasta suma vor fi prelevate penalitatile si sumele datorate concedentului de catre concesionar, in baza contractului de concesiune.