Cuprins
- 1. Aspecte generale privind garanţiile, compensaţiile și tipurile acestora.3
- 2. Garanţii şi compensaţii în caz de deplasare în interes de serviciu şi de transferare într-o altă localitate.5
- 3. Garanţii şi compensaţii pentru salariaţii care îmbină munca cu studiile.8
- 4. Garanţii şi compensaţii acordate salariaţilor în legătură cu încetarea contractului individual de muncă.10
- 5. Alte garanţii şi compensaţii.12
- Bibliografie .14
Extras din referat
1. Aspecte generale privind garanţiile, compensaţiile și tipurile acestora
Prin garanţie se înţeleg mijloacele, metodele, condiţiile prin care se asigură realizarea drepturilor acordate salariaţilor în domeniul raporturilor de muncă şi al altor raporturi sociale legate de acestea .
Plăţile de garanţie sînt plăţile efectuate pentru timpul cînd salariatul nu-şi îndeplineşte obligaţiile sale de serviciu din motive considerate de legislaţie ca întemeiate. Ele sînt stabilite de lege cu scopul de a-i păstra salariatului salariul însemnătatea principală a acestor plăţi constă în asigurarea existenţei salariatului, de aceea ele şi se numesc de garanţie şi, spre deosebire de salariu, ele sînt plătite nu pentru rezultatul muncii, ci garantează plata muncii în cazurile prevăzute de legislaţie (capitolul 8 al Codului Muncii).
Toate plăţile de garanţie, în dependenţă de motivul de plată, pot fi clasificate în trei grupe:
1. ce depind de procesul de producţie şi acţiunile patronului (administraţiei);
2. dreptul salariatului la concediu plătit şi la compensaţia (suplimentară) de garanţie;
3. ce nu depind de procesul de producţie, însă sînt destinate necesităţilor statului şi societăţii.
La prima grupă se referă următoarele 5 tipuri de plăţi de garanţie:
1. Retribuirea timpului de staţionare fără vina salariatului, în caz dacă acesta a pre-întîmpinat administraţia despre o eventuală staţionare sau despre începutul staţionării, se efectuează în mărime de cel puţin 2/3 din salariul tarifar. Timpul de staţionare din vina salariatului nu se remunerează .
2. Plata pentru lipsa forţată de la lucru a salariatului concediat nelegal se reglementează de legislaţie. Salariatului, transferat ilegal la o altă muncă şi restabilit la lucrul anterior, i se plăteşte cîştigul mediu pe timpul lipsei forţate de la lucru sau diferenţa de salariu pentru timpul prestării muncii cu o retribuţie mai mică, dar nu mai mult decît pentru un an de zile. În aceeaşi mărime, în baza hotărîrii instanţei de judecată, se efectuează plata pentru timpul lipsei de la lucru în cazurile cînd formularea motivului concedierii în carnetul de muncă l-a împiedicat pe salariat să se angajeze la un nou loc de muncă .
3. Art.172 din C.M. stipulează că, pînă la soluţionarea chestiunii despre acordarea femeii gravide, în corespundere cu avizul medical, unui alt loc de muncă mai uşor, ce exclude acţiunea factorilor de producţie nepericuloşi, ea trebuie să fie eliberată de la lucru, păstrîndu-i-se salariul mediu pentru toate zilele lucrătoare pe care nu le-a lucrat din această cauză, din contul mijloacelor întreprinderii, instituţiei, organizaţiei.
4. Preavizul de concediere, plăţie în cazurile de concediere a salariaţilor în baza temeiurilor indicate în punctele 3 şi 6 ale art.33 din Codul Muncii şi în punctele 1,3 şi 6 ale art.38 din Codul Muncii ori din cauza încălcării de către administraţie a legislaţiei muncii, a contractului colectiv de muncă, a contractului individual de muncă (art.36 şi 37 din CM.) se plătesc în mărime egală cu suma cîştigului mediu de 2 săptămîni.
5. Indemnizaţia de concediere în mărimea cîştigului mediu lunar se plăteşte de asemenea salariaţilor disponibilizaţi de la întreprinderi, instituţii, organizaţii, în legătură cu reducerea numărului de salariaţi sau a statelor de personal etc .
Menţinerea salariului mediu pe perioada de angajare la lucru, dar nu mai mult decît pe două luni de la data concedierii, ţinîndu-se seama de plata indemnizaţiei de concediere salariaţlor disponibilizaţi în urma reducerii numărului lor sau a statelor de personal. În caz de reorganizare şi de lichidare a întreprinderilor, instituţiilor, organizaţiilor salariaţilor disponibilizaţi li se menţine în perioada de angajare la lucru, dar nu mai mult de trei luni, salariul mediu, ţinîndu-se
seama de indemnizaţia plătită la concediere.
A doua grupă de plăţi de garanţie este legată de plata concediilor şi a altui timp de odihnă. La ea se referă plata în mărimea salariului mediu a concediilor anuale, precum şi a concediilor suplimentare plătite, inclusiv de maternitate, precum şi plăţile efectuate salariaţilor trimişi pentru ridicarea calificării etc. (art.119,120,181,182 şi 183 din C.M.).
A treia grupă include plăţile de garanţie prevăzute pentru salariaţi în cazul îndeplinirii îndatoririlor de stat sau obşteşti (art. 117 din C.M.) în mărimea cîştigului mediu.
Administraţia este obligată, în cazurile prevăzute de legislaţie şi contractul de muncă, să-l elibereze pe salariat de obligaţiile de serviciu, păstrîndu-i-se locul de muncă şi salariul mediu (de exemplu: prezentarea prin citaţie la organele de anchetă penală, la instanţa de judecată ca martor, victimă, expert, specialist, traducător şi asistent; participarea ca membru al echipelor voluntare de pompieri la lichidarea incendiului sau avariei; prezentarea prin citaţie la organele muncii şi
protecţiei sociale în calitate de martor pentru a confirma vechimea în muncă (art.117 din C.M.), precum şi alte cazuri prevăzute de legislaţie).
Bibliografie
1. Codul Muncii adoptat prin Legea nr. 154 din 28.03.2003, publicat în Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr. 159-162 din 29.07.2003.
2. Boişteanu Eduard, Nicolae Romandaş, Dreptul Muncii, Chişinău 2006,
3. Boişteanu Eduard, Nicolai Romandaş, Dreptul muncii, Chișinău 2007
4. Tatiana Novac-Hreplenco, Ion Dodon, Bazele legislaţiei în sistemul sănătăţii publice, Chişinău: 2006, Casa editorial-poligrafică Bons Offices.
Preview document
Conținut arhivă zip
- Garantii si compensatii.doc