Cuprins
- Considerații introductive 3
- 1. Infractiunea prevazută de art. 2 din Legea nr. 143/2000 4
- 1.1. Textul legal al incriminării 4
- 1.2. Condițiile preexistente 4
- 1.2.1. Obiectul infracțiunii 4
- 1.2.2. Subiecții infracțiunii 5
- 1.3. Latura obiectivă 5
- 1.3.1. Elementul material 5
- 1.3.2. Urmarea imediată și legătura de cauzalitate 7
- 1.4. Latura subiectivă 7
- 1.5. Formele, modalitatile si consumarea infractiunii 8
- 2. Jurisprudență 8
- 2.1. Î.C.C.J, Secția penală, decizia nr. 1143/2003 8
- 2.2. î.C.C.J., Secţia penală, decizia nr. 545/2004 9
- 2.3. Î.C.C.J, Secția penală, decizia nr. 2744/2004 10
- 2.4. Î.C.C.J., Secţia penală, decizia nr. 4519/2004 11
- 2.5. Î.C.C.J., Secţia penală, decizia nr. 142/2010 11
- 2.6. Excepţia de neconstituţionalitate a art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 13
- Bibliografie 15
Extras din referat
Considerații introductive
Legea nr. 143/2001 privind combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri este principalul instrument juridic naţional de prevenire şi combatere a consumului de droguri în rândul populaţiei. Alături de acest document, trebuie amintit că legislaţia României din domeniul drogurilor se completează şi cu Legea nr. 118/1992 pentru aderarea României la Convenţia asupra substanţelor psihotrope din 1971 şi la Convenţia contra traficului ilicit de stupefiante şi substanţe psihotrope din 1988, precum şi Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 121/2006 privind regimul juridic al precursorilor de droguri.
Consumul de droguri reprezintă una dintre marile provocări ale umanităţii, în cadrul procesului amplu al globalizării, în condiţiile în care efectele sale directe şi indirecte îl relevă ca pe un fenomen extrem de îngrijorător. Este cunoscut că în prezent, în lume, peste 220 milioane de persoane sunt dependente de droguri, că o persoană dependentă afectează alte cinci persoane, astfel încât se apreciază că unul din şase locuitori ai planetei este afectat de flagelul drogurilor. După anul 1990 România a început să reprezinte o zonă de tranzit, condiţii în care doar o parte din cantitatea de droguri tranzitată rămânea în România pentru consum. În acelaşi timp, România a devenit şi teritoriu de depozitare, în care drogurile, introduse în special prin frontiera de sud, erau stocate pe diferite perioade de timp, iar în final erau direcţionate spre ţările cu consum ridicat din vestul Europei. Ca urmare a tranzitului şi depozitării temporare a drogurilor, ritmul accelerat de creştere a criminalităţii din România, în legătură cu fenomenul drogurilor a început să fie evident după anii '90 şi din ce în ce mai îngrijorător după anul 2001 .
Astfel, consumul ilicit de droguri a devenit un subiect din ce în ce mai preocupant în contextul în care, în ultimii ani, România s-a transformat dintr-o ţară de tranzit, într-o ţară de destinaţie pentru traficul internaţional cu diferite substanţe stupefiante ori psihotrope. în efortul de a stăpâni fenomenul şi, totodată, de a se adapta la legislaţia internaţională, legiuitorul român a adoptat Legea nr. 143/2000 privind combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri. Deşi a trecut o bună perioadă de timp de la intrarea ei în vigoare, această lege ridică în continuare, din păcate, unele semne de întrebare, atât în privinţa unor aspecte de ordin strict penal, cât şi în privinţa unor aspecte de strategie politico-penală .
În ceea ce ne privește, vom prezenta infracţiunea prevăzută de Legea nr. 143/2000 în art. 2, exemplificând cu jurisprudenţă din practica instanţelor naţionale.
1. Infractiunea prevazută de art. 2 din Legea nr. 143/2000
1.1. Textul legal al incriminării
Art. 2. ‒ (1) Cultivarea, producerea, fabricarea, experimentarea, extragerea, prepararea, transformarea, oferirea, punerea în vânzare, vânzarea, distribuirea, livrarea cu orice titlu, trimiterea, transportul, procurarea, cumpărarea, deţinerea ori alte operaţiuni privind circulaţia drogurilor de risc, fără drept, se pedepsesc cu închisoare de la 2 la 7 ani şi interzicerea unor drepturi.
(2) Dacă faptele prevăzute la alin. (1) au ca obiect droguri de mare risc, pedeapsa este închisoarea de la 5 la 12 ani şi interzicerea unor drepturi.
Articolul 2 incriminează cultivarea, producerea, fabricarea, experimentarea, extragerea, prepararea, transformarea, oferirea, punerea în vânzare, vânzarea, distribuirea, livrarea cu orice titlu, trimiterea, transportul, procurarea, cumpãrarea, deţinerea ori alte operaţiuni privind circulaţia drogurilor de risc, fãrã drept. Constituie de asemenea infracţiune săvârşirea faptelor de mai sus, având ca obiect droguri de mare risc.
1.2. Condițiile preexistente
1.2.1. Obiectul infracțiunii
Obiectul juridic special al infracţiunii îl constituie relaţiile sociale privitore la sănătatea publică, relaţii a căror existenţă şi dezvoltare sunt condiţionate de respectarea normelor legale privitoare la producţia, fabricarea, vânzarea, cumpărarea, circulaţia etc. a substanţelor aflate sub control naţional.
Obiectul material este format din substanţele aflate sub control naţional (drogurile de risc şi drogurile de mare risc enumerate în tabelele I-III, anexă la legea nr. 143/2000).
Bibliografie
I. Legislație
1) Legea 143/2000
2) Legea nr. 682/ 2002
3) O.U.G. nr. 121/2006
4) Codul penal (1968)
5) Codul de procedura penală (1968)
6) Codul penal (2014, în vigoare)
7) Codul de procedură penală (2014, în vigoare)
II. Doctrină
1) Diaconescu G., Infracțiunile în legile speciale și legile extrapenale, Edit. All, București, 1996;
2) Dobrinoiu V., Conea N., Drept penal. Partea specială, Edit. Lumina Lex, București, 2002;
3) Hotca M.A., Dobrinoiu M.., Infracțiuni prevăzute în legi speciale. Comentarii și explicații, Edit. C.H. Beck, București, 2008;
4) Mocanu,R. Infracţiuni legate de droguri: practică judiciară, Edit. Hamangiu,Bucureşti, 2007;
5) Sabău G.V., Traficul şi consumul ilicit de droguri şi precursori: combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri şi precursori prin mijloace de drept penal, Edit. Universul Juridic, Bucureşti, 2010;
6) Toader T., Infracţiunile prevăzute în legi speciale: reglementare, doctrină, decizii ale Curţii Constituţionale, jurisprudenţă, Edit. Hamangiu, Bucureşti, 2011.
III. Jurisprudență
1) Î.C.C.J, secția penală, decizia nr.2744/ 2004 8
2) Î.C.C.J., Secţia penală, decizia nr. 142/ 20109
3) Î.C.C.J., Secţia penală, decizia nr. 545/ 2004
4) Î.C.C.J., Secţia penală, decizia nr. 4519/ 2004
5) Î.C.C.J, Secția penală, decizia nr. 1143/ 2003
6) Excepţia de neconstituţionalitate a art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000
IV. Adrese și documente consulate pe internet
www.scj.ro
https://www.ccr.ro/
http://www.cdep.ro
Preview document
Conținut arhivă zip
- Infractiuni prevazute in legi speciale - Art 2 din Legea 143-2000.docx