Aspectele Economice și Politice în Politica Economică

1.1 Conceptul de politica economica

Politica economica reprezinta ansamblul deciziilor adoptate de catre autoritatile publice, în vederea orientarii activitatii economice într-un sens considerat rezonabil pe teritoriul national. Se poate vorbi deci de politica economica atunci când se decide cresterea deficitului bugetar pentru a se asigura utilizarea muncii, sau când se stabilesc norme ale cresterii preturilor si veniturilor pentru a limita inflatia.

Constituind un arbitraj între diferite tipuri de obiective si instrumente, politica economica exprima ansamblul alegerilor economice ale autoritatii publice, similar alegerilor economice ale consumatorului, producatorului, investitorului etc..

Circumscrisa multa vreme unei politici de mentinere a concurentei pure si perfecte, politica economica îsi reformuleaza continutul si obiectivele o data cu revolutia keynesiana în economie, conform careia economia de piata nu tinde, în mod spontan, spre echilibre, dezirabile, revenindu-i politicii economice misiunea de a interveni pentru realizarea unor asemenea echilibre. Definita în sensul de politica a stabilizarii (în traditia anglo-saxona), politica economica si-a extins treptat obiectul, redimensionându-si obiectivele si diversificându-si instrumentele, fara ca prin aceasta sa revina la starea initiala.

Întelegerea conceptului de politica economica presupune realizarea a doua delimitari definitorii.

Pe de o parte, politica economica nu se substituie deciziilor private (asa cum tinde sa faca planificarea macroeconomica), încercând numai sa le orienteze, oferindu-le un sistem de informare, de incitare, la limita interdictiei, astfel încât rezultatul conjugarii acestor „interventii” sa apara, favorabil. Aceasta distinctie ar fi suficienta daca planificarea, denumita „supla”, nu ar încerca sa se substituie unei „ordonantari” a actiunilor la nivel microeconomic, oferindu-le acestora un „cadru” pe termen mediu. Se impune, ca urmare, o reconsiderare a politicii economice, redefinind-o restrictiv în jurul „nucleului” tare al deciziilor sale - stabilizarea conjuncturala.

Politica economica nu se confunda, pe de alta parte, cu economia publica, aceasta din urma abordând activitatile economice pe care statul le întreprinde în calitate de agent economic. Dificultatea delimitarii rezida în faptul ca prin deciziile luate de catre stat, în calitate de agent economic, se influenteaza ansamblul activitatii economice, fiind deci posibil ca statul sa modifice echilibrele macroeconomice prin intermediul economiei publice, în acest sens, deciziile adoptate de catre stat în sectorul public pot fi considerate si ca instrumente de politica economica.

Aceste doua delimitari sugereaza nevoia de a se depasi stadiul unei simple descriptii în definirea obiectului politicii economice, implicând abordarea a cel putin a trei aspecte interdependente:

- Semnificatia conceptului de „politica economica”.

- „Natura” statului în realizarea politicii economice.

- Gradul de neutralitate a deciziilor statului.

Referitor la „conceptul de politica economica”, acesta se defineste prin raportare la obiectul actiunii de politica economica: se constituie ca politica economica deciziile :de interventie sau neinterventie, adoptate de catre stat (autoritatile publice), având ca obiect principal sa regleze conditiile productiei, repartitiei si alocarii resurselor.

Teoria politicii economice capata semnificatie numai în raport cu o anumita conceptie asupra analizei economice, conceptie care se circumscrie regulii conform careia este imposibil de a deduce norme de actiune pornind de la simple judecati sau propozitii pozitive, în acest sens, analiza economica serveste politicii economice numai în masura în care comporta, sub o forma mai mult sau mai putin mascata, judecati cu valoare, astfel încât orice model de politica economica justificând anumite comportamente ale decidentului public „amesteca” inevitabil judecati de existenta si judecati de valoare.

Deoarece statul constituie principalul responsabil al politicii economice, teoria statului constituie un element central al fundamentelor politicii economice. Din perspectiva politicii economice, definirea „naturii” statului comporta evidentierea a cel putin trei probleme:

- Desemnarea responsabililor politicii economice si a gradului lor de autonomie.

- Dependenta politicii economice de alternanta la putere a partidelor politice

si a grupurilor de interese.

- Procesele politico-juridice de executare a deciziilor de politica economica

(decizii statale).

Influenta „naturii” statului în realizarea politicii economice ar putea fi rezumata prin afirmatia ca decizia de politica economica reprezinta o alegere a unui subiect economic specific statul care arbitreaza liber între diverse instrumente, în scopul de a realiza obiectivele pe care si le-a stabilit.

In aceasta perspectiva, abordarile „pozitive” ale politicii economice, circumscrise teoriei deciziilor pe piata comporta doua ajustari necesare reconsiderarii naturii statului ca decident de politica economica.

O prima ajustare consta în dubla relativizare a considerarii statului ca un simplu agent economic, similar producatorilor, investitorilor, consumatorilor.

Fiind un subiect de decizie plasat în afara economiei, conditionîndu-si triadic deciziile adica capacitatea sa de a opera alegeri, exogenitatea si maleabilitatea actiunilor sale, adecvarea comportamentelor microeconomice la deciziile sale, statul nu-si fundamenteaza deciziile numai în termenii beneficiilor si costurilor.

Afirmându-si alegerile (deciziile), statul nu se cantoneaza restrictiv în spatiul motivatiilor economice, prin natura sa politica el îsi circumscrie alegerile de politica economica unui spatiu motivational mult mai larg: cultural, social, politic si, în mod ciclic, electoral, în acest sens, preocuparile cetatenilor, ale alegatorilor, ale birocratilor si tehnocratilor reduc adesea obiectivele economice traditionale la ,,rangul” de instrumente.