Comunicare Nonverbala

1. Introducere in comunicarea nonvervala

Comunicarea nonverbala este cumulul de mesaje, care nu sunt exprimate prin cuvinte şi care pot fi decodificate, creând înţelesuri Aceste semnale pot repeta, contrazice, înlocui, completa sau accentua mesajul transmis prin cuvinte. Importanta comunicării non verbale a fost demonstrata în 1967 de către Albert Mehrabian. In urma unui studiu, acesta a ajuns la concluzia ca numai 5% din mesaj este transmis prin comunicare verbala în timp ce 38% este transmis pe cale vocala şi 55% prin limbajul corpului. Comunicarea nonverbala opusa comunicării verbale este conceputa de multa vreme ca limbaj în sens strict. In aceasta viziune toate celelalte forme de comunicare sunt considerate ca secundare (scrisul). Teoriile contemporane ale comunicării influenţate de discipline atât de diverse ca lingvistica enunţării, psihologie, sociologie, antropologie, asigura astăzi locul cuvenit comunicării non verbale, bazandu-se pe ipoteze ale canalelor multiple ale comunicării umane. Comunicarea umana este conceputa ca o enunţare eterogena rezultând din combinarea de elemente vocal acustice şi vizual

Încă din anii 70 a devenit important studiul proceselor de comunicare. Au fost elaborate şi aplicate idei, tehnici şi modele noi în diferite domenii, cum ar fi, educaţia, managementul, sănătatea şi justiţia. A devenit limpede că aceste capacităţi de comunicare sunt esenţiale pentru îmbunătăţirea performanţelor. Procesele de comunicare pot fi astfel influenţate şi eficientizate.

Aspectele non-verbale ale comunicării au început să fie studiate mai intens abia în anii “60 iar publicul a luat cunoştinţă de existenţa acestora în 1970 odată cu apariţia cărţii lui Julius Fast: Despre limbajul trupului. Charlie Chaplin şi mulţi alţi actori ai filmului mut au fost pionierii folosirii cu îndemânare a comunicării non-verbale; aceasta a fost atunci singura metodă disponibilă a ecranului. Fiecare actor era considerat bun sau rău în măsura în care izbutea să utilizeze gesturile şi alte semnale ale trupului pentru a comunica efficient. După părerea lui Albert Mehrabian, din totalul mesajelor, aproximativ 7% sunt verbale (numai cuvinte), 38% sunt vocale (incluzând tonalitatea vocii, inflexiunea şi alte sunete guturale), iar 55% sunt mesaje non-verbale. Majoritatea cercetătorilor sunt în general de accord cu constatarea potrivit căreia comuicarea verbală este utilizată cu precădere pentru transmiterea informaţiilor, în timp ce canalul non-verbal este folosit pentru exprimarea atitudinii interpersonale, iar, în anumite cazuri, pentru a înlocui mesajele verbale. De exemplu, o mână ridicată în sus de judecător şi îndreptată cu palma deschisă spre vorbitor transmite un mesaj cât se poate de clar în sensul că acesta trebuie să se oprescă. Ca şi alte specii, omul este dominat de legi biologice care îi controlează acţiunile şi reacţiile, limbajul trupului şi gesturile. Rareori însă, omul este conştient de faptul că mişcările şi gesturile sale pot transmite o anumită poveste, în timp ce vocea sa spune cu totul altceva. Din punct de vedere practic, de regulă, atunci când spunem despre cineva că este perspicace sau are intuiţie ne referim la capacitatea sa de a citi semnalele non-verbale ale altor persoane şi de a le compara cu cele verbale. Cu alte cuvinte, când spunem că presimţim că cineva ne-a minţit, de fapt remarcăm că limbajul trupului său şi cuvintele rostite de acea persoană nu concordă. Femeile sunt în general mai perspicace decât bărbaţii şi acest fapt justifică ceea ce de obicei numim “intuiţie feminină”. Femeile au abilitatea înnăscută de a colecţiona şi descifra semnalele non-verbale şi de a observa cu un ochi atent detaliile mărunte. De aceea, puţini soţi îşi pot minţi soţiile fără să fie descoperiţi, în timp ce majoritatea femeilor pot cu uşurinţă trage pe sfoară bărbaţii, fără ca aceştia să realizeze ce s-a întâmplat.

2. Criteriile comunicarii non-verbale

In genere, în clasificarea comunicării sunt utilizate trei criterii: numărul de persoane, instrumentele (mijloacele) comunicării, obiectivele ei.

După instrumentele folosite, cea mai cunoscută clasificare împarte comunicarea în:

• verbală;

• nonverbală.

In comunicarea nonverbal, după cum reiese chiar din denumirea ei, se realizează prin intermediul mijloacelor nonverbale:

- corpul uman;

- spatiul sau teritoriul;

- imaginea.