Economie comercială

COMÉRŢ = schimb de produse prin cumpărarea şi vânzarea lor; ramură a economiei în cadrul căreia se desfăşoară circulaţia mărfurilor. – Din fr. commerce, lat. commercium.

Istoria comertului incepe in antichitate, cand oamenii faceau schimburi de produse sau animale. Acest schimb se numea troc. Mai tarziu, pentru a usura comertul, oamenii au inventat banii, care aveau rolul unui intermediar. Atunci bunurile erau comercializate in schimbul unei sume de bani la care bunurile respective erau evaluate. Acest obicei s-a pastrat pana in zilele noastre.

Odata cu trecerea anilor, comertul se desfasura pe arii tot mai largi. Intai intre locuitorii aceluias oras, apoi intre locuitoii a doua sau mai multe orase diferite. Mai tarziu a aparut si comertul international care a dus la diversificarea ofertei marfurilor, dand cumparatorilor dreptul de a alege dintr-o varietate de produse.

Comerţul in Evul Mediu

Între secolele XI şi XIV Europa medievală a înregistrat mari progrese economice şi sociale . Populaţiile , suprafeţele cultivate , oraşele şi comerţul s-au extins , punându-se bazele unor schimbări radicale .

Comerţul internaţional

Oraşele erau pieţe şi puncte de distribuţie ale bunurilor transportate şi comercializate în Europa : astfel oraşele şi comerţul înfloreau împreună.

Cel mai profitabil comerţ internaţional se făcea cu Orientul , o sursă de produse de lux , precum mirodeniile ,mătasea, satinul şi zahărul ; Piperul , ghimbirul şi alte condimente erau preţuite deoarece îmbunătăţeau gustul cărnii conservate , importantă în alimentaţia europenilor .

Bunurile produse în Europa (grâne , blănuri , peşte , fructe , sare , cositor , fier , aramă şi cherestea ) erau fie comercializate local sau regional , fie exportate spre Orient .

Comertul in zilele noastre

Comertul de astazi si-a pastrat o parte din calitatile initiale, dar a suferit diferite modificari. In zilele noastre, produsele comercializate sunt trecute printr-o serie de verificari si totul se face pe baza de documente care sa ateste provenienta, componenta, etc. marfii si altele care sa ateste ca vanzara a fost incehiata (bon fiscal, factura fiscala), toate acestea oferind cumparatorului o siguranta si o satisfactie mai ridicata, iar comerciantului o vanzare mai mare. Exista si anumite marfuri precum drogurile a caror comercializare este interzisa prin lege, incalcarea ei fiind aspru pedepsita.

In concluzie, comertul este necesar atat pentru ofertant cat si pentru comparator.

Distributia marfurilor

Distribuţia reprezintă ansamblul de activităţi legate de transferul şi manipularea produselor de la locurile unde acestea sunt produse la locurile unde acestea sunt consumate sau utilizate.

Transferul şi manipularea produselor de la locurile de producere spre consumatori/ utilizatori se face în unul din cele două sisteme de comerţ: vânzarea în detaliu (retailing) şi vânzarea cu ridicata - angro (wholesaling).

Producătorul urmăreşte reducerea cheltuielilor de distribuţie în paralel cu satisfacerea nevoilor clienţilor.

Structura sistemului de distribuţie este determinată de deciziile producătorilor privind:

- cantitatea cerută de consumator/utilizator

- calitatea

- deservirea cât mai apropiată de locul de rezidenţă

- posibilitatea de returnare a produselor care nu plac

- transportul

- stocare şi/sau depozitare

- asigurarea produselor

- manipulare şi sortare

- preambalare

- recepţie şi expediţie

- asigurarea distribuţiei inverse

- retururi

- promovarea

- fluxurile informaţionale care însoţesc fluxurile de produse