Evaziune Fiscală

Prefaţă

Cuvântul fiscalitate a fost atestat în Franţa în 1749 în memoriile lui Marquis Argenson cu semnificaţia de regim al impozitelor. Astăzi, fiscalitatea este percepută ca „un sistem de percepere a impozitelor”1 .

Fiscalitatea mai este privită „ca o legătură între stat şi persoane fizice şi juridice”2.

Asupra noţiunii de evaziune fiscală legală şi ilegală sau frauduloasă există o diversitate de opinii pe care N. Hoanţă a încercat să o sintetizeze concluzionând: „există un singur fenomen care aduce atingere veniturilor fiscale ale bugetului de stat, acela al evaziunii fiscale care, în funcţie de raportul faţă de lege al acţiunii de atingere a acestor drepturi fiscale, poate fi evaziune fiscală licită şi nu evaziune fiscală legală, precum şi evaziune fiscală ilicită care este sinonimă cu frauda fiscală”.

Evaziunea şi frauda fiscală este un fenomen generalizat la scară planetară, el ţine de condiţia umană, de caracterul egoist al omului care este tentat să pună interesul general în urma interesului personal.

„Ticăloşia câtorva este o nenorocire pentru toţi”

Syrus

EVAZIUNEA FISCALÃ

Definirea evaziunii fiscale se poate face ca :“totalitatea procedeelor licite şi ilicite cu ajutorul cărora cei interesaţi sustrag, în totalitate sau în parte, averea lor, obligaţiunilor stabilite prin legile fiscale” , sau “sustragerea de la plata obligaţiunilor fiscale prin transmiterea unor date eronate privind sursele şi veniturile impozabile”.

Tot în sensul cuprinzător al noţiunii, „ evaziunea fiscală înseamnă sustragerea, pe o cale sau alta, de la plata impozitelor” sau „arta de a evita căderea în câmpul de atracţie al legii fiscale”.

O noţiune interesantă, mai puţin întâlnită în literatura de specialitate este noţiunea de „evaziunea fiscală apriorică” care, după cum susţine autorul (N. Hoanţă) se caracterizează prin aceea că, cunoscându – se sursa certă a veniturilor ce pot fi atrase la bugetul de stat, cei care au datoria de a crea cadrul legal în vederea atragerii acestor sume le ignoră cu bună ştiinţă sau din varii interese personale, sau mai ales de grup.

Economia subterana sau "economia neagră" ( black economy ) ca forma de manifestare a evaziunii fiscale ( munca la negru, vânzarea ilegală de droguri, prostituţie, jocuri de noroc, etc. ) este estimată a fi 8% din P.N.B în Marea Britanie, 13% în Suedia, 12% în Belgia, 11, 5% în Italia, 9% în Franţa,Olanda, Canada şi Germania, 8,5% în SUA şi 5% în Japonia. Semnificaţia problemei e mai mare în ţările mai puţin dezvoltate unde guvernele pot întâmpina mari dificultăţi în supravegherea tranzacţiilor care au loc în economie. N. Kaldar estima frauda fiscală în ţările lumii a treia, între 4/5 si 9/10 din încasările fiscale prevăzute.

Evaziunea fiscală e unul din fenomenele economico - sociale complexe de maximă importanţă cu care statele de astăzi se confruntă şi ale cărei consecinţe nedorite caută să le limiteze cât mai mult, eradicarea fiind practic imposibilă. Statul trebuie să se preocupe sistematic şi eficient de pre întâmpinarea şi limitarea fenomenului evaziunii fiscale. Statul prin puterile publice, poate şi să incite la evaziune fiscală, urmărind în principal două scopuri: un scop "pozitiv" argumentat de dorinţa de a stimula formarea capitalului şi un scop "negativ" reflectat în sprijinirea unor grupuri de interese, de multe ori de tip mafiot, cu tot cortegiul de consecinţe.

Astfel evaziunea fiscală apare ca un element dorit sau nu al politicii fiscale. Unul dintre secretele japonezilor în ce priveşte formarea capitalului e evaziunea fiscala care e încurajată oficial. În mod legal un japonez adult e scutit de taxe pentru un cont de economii medii. Japonia are de 5 ori mai multe conturi de acest fel decât numărul populaţiei, inclusiv copiii. Din această cauză au rata cea mai mare de formare a capitalului.

Evaziunea fiscală este rezultantă logică a defectelor şi inadvertenţelor unei legislaţii imperfecte, a metodelor defectuoase de aplicare, precum şi a neprevederii şi nepriceperii legiuitorului a cărui fiscalitate excesivă este tot atât de vinovată ca şi cei pe care îi provoacă prin aceasta la evaziune.

Art.1 din legea 87/1994 defineşte evaziunea fiscală ca fiind “sustragerea prin orice mijloace, în întregime sau în parte, de la plata impozitelor, taxelor şi a altor sume datorate bugetului de stat, bugetelor locale, bugetului asigurărilor sociale de stat şi fondurilor speciale extrabugetare de către persoanele fizice sau juridice române sau străine, denumiţi în continuare contribuabili” . În art.3 din această lege sunt prevăzute obligaţiile contribuabilului, şi anume:

• declararea în termen de 5 zile de la înregistrare a datelor în legătura cu subunităţile constituite în sucursale, filiale, puncte de lucru, depozite, magazii şi cu orice alte locuri în care se desfăşoară activităţi producătoare de venituri, băncile şi conturile bancare în lei sau în valută, indiferent de locul unde funcţionează, în ţară sau în străinătate

• declararea organului de control a bunurilor sau valorilor impozabile depozitate în orice alte locuri

• declararea oricăror schimbări cu privire la sediu, filiale, depozite, conturi bancare în termen de 15 zile de la data când au avut loc. Declaraţia se va comunica organelor fiscale competente

• evidenţierea veniturilor realizate şi cheltuielilor efectuate din activităţile desfăşurate, prin întocmirea registrelor sau a oricăror alte documente prevăzute de lege

• plata la termen a sumelor datorate statului ca urmare a obţinerii de venituri, deţinerii de bunuri imobile sau mobile ori a desfăşurării de activităţi supuse taxelor şi impozitelor

• să permită efectuarea controlului şi să pună la dispoziţia organelor de control toate documentele contabile.