Formele concrete de manifestare a echilibrului financiar - solvabilitatea, capacitatea de plată și lichiditatea

1. Introducere

Echilibrul financiar se sprijină în principal pe resursele financiare mobilizate pe plan naţional prin metode şi căi diferite. Potrivit legii, emisiunea bănească nu trebuie folosită ca mijloc de acoperire a deficitului financiar, nici la întocmirea bugetului şi nici în cursul executării acestuia.

Dezvoltarea întreprinderii este strâns legată de asigurarea echilibrului financiar, care reprezintă o parte constitutivă a echilibrului economic exprimat valoric. Echilibrul financiar exprimă egalitatea şi corelaţiile dintre necesarul de resurse financiare şi posibilităţile de colectare a acestor resurse. Acest echilibru este asigurat de modul în care este utilizat patrimoniul întreprinderii.

Având în vedere faptul că o cerinţă fundamentală a asigurării şi menţinerii funcţionalităţii normale a mecanismului întreprinderii o reprezintă existenţa echilibrului financiar, apare justificată necesitatea, în condiţiile tranziţiei la economia de piaţă, de a găsi mijloacele şi modalităţile cele mai adecvate pentru a caracteriza calitatea activităţii financiare şi prin prisma modului în care se realizează acest deziderat, atât în ipostaze de program, cât şi în execuţie. Acestea se îndeplinesc în momentul în care legislaţia care statuează tranziţia la economia de piaţă se stabileşte ca obiectiv de bază al activităţii financiare din întreprinderi, asigurarea şi menţinerea echilibrului financiar.

Ţinând seama de aceste precizări echilibrul financiar al întreprinderii poate fi definit ca fiind acea stare de corespondenţă permanentă între volumul nevoilor de resurse pentru asigurarea desfăşurării normale a activităţii, pe de o parte, şi posibilităţile de procurare, pe de altă parte.

Echilibrul financiar al întreprinderii este o componentă a echilibrului financiar economic, dar asta nu înseamnă că echilibrul financiar microeconomic nu are trăsături proprii, reguli proprii de stabilire şi menţinere. Echilibrul financiar microeconomic este determinat de modul în care întreprinderea asigură utilizarea fondurilor atrase în patrimoniu şi este condiţionat de macrosistem.

Macrosistemul fixează prin legiferarea sistemului de finanţare şi creditarea economiei naţionale, posibilităţile normale (legale) de procurare a fondurilor.

Echilibrul financiar al întreprinderii presupune acoperirea tuturor cheltuielilor de exploatare din venituri proprii sau împrumutate, a cheltuielilor neevidenţiate în costuri, a cheltuielilor de dezvoltare şi de modernizare a întreprinderii, a cheltuielilor de stimulare a personalului şi acţionarilor, precum şi a obligaţiilor contractuale şi financiare faţă de bănci şi bugetul de stat.

Relaţia de egalitate între capitalul fix şi circulant şi resursele sale de constituire, între încasări şi plăţi, între folosinţele fondurilor şi resursele de acoperire a acestora presupune echilibrul financiar.

Analiza echilibrului se poate face cu ajutorul ratelor financiare date de :

- raportul dintre capitalurile permanente şi activul bilanţului care arată gradul de acoperire a folosinţelor cu asemenea capitaluri;

- raportul dintre datoriile faţă de furnizori pe de o parte, şi activele de exploatare pe de altă parte care arată gradul de acoperire a acestor active prin datorii faţă de furnizori;

- rata de lichiditate imediată calculată ca raport între valorile disponibile şi datoriile pe termen scurt;

- rata de lichiditate îndepărtată calculată ca raport între valorile realizabile pe termen scurt şi disponibile, şi datoriile pe termen scurt.

Un instrument de măsurare a echilibrului financiar este fondul de rulment. Determinarea unui fond de rulment minim necesar este o alegere fundamentală de politică financiară, întru-cât defineşte condiţiile de echilibru global şi gradul de autonomie al întreprinderii.

Alte instrumente de măsurare a situaţiei financiare sunt ratele şi fondul de rulment prin interpretarea lor permiţându-se să se aprecieze starea prezentă şi să se anticipeze evoluţia cu privire la operaţiile care au dus la obţinerea stării de echilibru sau de dezechilibru.

Urmărirea şi analiza echilibrului financiar se poate realiza şi prin planul de investiţii şi de finanţare întocmit pe o perioadă mai mare de un an, precum şi pe baza bugetului general de venituri şi cheltuieli al întreprinderii. Activitatea unei întreprinderi trebuie să se desfăşoare astfel încât să se realizeze o egalitate între resursele financiare şi folosinţele acestora.