Inflația

Inflaţia

1. Definiţie

Inflaţia reprezintă fenomenul de creştere continuă şi generală a preţurilor sau o scădere persistentă a puterii de cumpărare a banilor din economie. Fenomenul de creştere a preţurilor se manifestă datorită dezechilibrului dintre cererea de monedă din economie şi masa monetară aflată în circulaţie. Acest dezechilibru poate avea ca surse: diminuarea activităţii economice, sau o creştere monetară nejustificat de mare. Este evident că în cazul în care se manifestă simultan ambele surse decalajul inflaţionist se adânceste foarte mult.

Aceste aprecieri teoretice sunt greu de observat în practică. Nu putem spune cu uşurinţă dacă o creştere de preţ a unui produs se datorează excesului de masă monetară sau a creşterii calităţii acestuia. Totuşi pentru o mai uşoară identificare a fenomenului inflaţionist ar trebui să precizăm şi ce creşteri de preţ nu constituie inflaţie:

• Inflaţia nu este o creştere întâmplătoare sau de scurtă durată a preţurilor, astfel creşterile preţurilor din faza de expansiune economică sau a bunurilor sezoniere nu trebuie etichetate a constitui inflaţie câtă vreme există probabilitatea revenirii la preţurile anterioare odată cu faza de recesiune economică, respectiv schimbarea anotimpurilor.

• Inflaţia nu priveşte creşterea nivelului preţurilor la nivel individual sau al unui bun reprezentativ, aur spre exemplu, ci se referă la o creştere a nivelului general al preţurilor.

Deasemenea nu trebuie să ne îngrijoreze orice nivel al creşterii preţurilor şi să-l catalogăm drept inflaţie. Dacă această creştere de preţuri este însoţită de o creştere economică substanţială şi ea nu influenţează deciziile luate de agenţii economici atunci nu avem motive să o catalogăm drept inflaţie. Subiectivitatea implicată de aprecierea privind influenţarea deciziilor agenţilor economici face ca acest criteriu să prezinte o mai mică importanţă.

Fenomenul inflaţionist este extrem de complex fiind supus unor determinări de ordin economic, politic, social, de anticipare, ceea ce face ca trăsăturile sale să nu apară cu claritate. De aceea, între teoreticienii inflaţiei apar controverse în ceea ce priveşte măsurarea, cauzele şi remediile sale. Deşi deprecierea monedei este un elemnt comun tuturor proceselor inflaţioniste apar complicaţii şi divergenţe datorită ritmurilor diferite de creştere a preţurilor individuale şi a dificultăţii în determinarea cauzelor principale ale acestor creşteri.

2. Istoric

Termen larg folosit pretutindeni, inflaţia continuă să rămână insuficient conturată. Procesul inflaţionist a apărut, este unanim acceptat acest punct de vedere, cu mult înainte de ştiinţa economică. Fiind, înainte de toate un proces monetar, precizarea naturii inflaţiei se poate face în corelaţie cu formele istorice pe care le-au îmbrăcat banii.

Iniţial s-a manifestat sub forma dezvoltării mascate a monedelor din metale preţioase, acest proces fiind cunoscut în prezent sub denumirea de inflaţie monetaro-bănească. Elementele definitorii ale acestei inflaţii sunt: separarea conţinutului nominal al monedelor metalice (mai mare) de conţinutul lor real (mai mic); aglomerarea circulaţiei cu monede ieftine fără valoare deplină; scăderea puterei de cumpărare a monedelor falsificate.

Inflaţia banilor de hârtie convertibili în aur a fost cea de-a 2-a formă de inflaţie. În perioada formării economiei de piaţă în Europa, tinerele state au fost preocupate de lichidarea haosului monetar specific epocii feudale târzii, haos ce a atins cote înalte în sec. al XVI-lea. S-a acţionat pentru sisteme băneşti stabile şi o circulaţie monetară sănătoasă, acestea bazându-se pe etalonul aur. Când banii de hârtie înlocuiau realmente aurul monetar, mişcarea semnelor valorii oglindea legile circulaţiei banilor-aur cu valoare deplină. De altfel, acestea puteau fi convertiţi liber în aur. Corespunzător, cantitatea banilor de hârtie se limitau la aurul pe care aceşti bani îl reprezentau în circulaţie. În această situaţie, inflaţia nu putea să apară, ea nu avea bază de desfăşurare.

Dar, relativ repede, canalele circulaţiei băneşti au început să se aglomereze. Într-o anumită perioadă, aceasta s-a datorat insuficienţei cantităţii de mărfuri aflate în circulaţie. Dacă banii de hârtie întreceau propria lor măsură aceştia se discreditau în faţa agenţilor economici. Scăderea puterii de cumpărare a banilor aflaţi în circulaţie antrena creşterea preţurilor. Inflaţia de acest gen apărea atunci când cantitatea banilor de hârtie aflată în circulaţie o depăşea sensibil pe cea care rezulta din raportul dintre masa de aur monetar şi etalonul aur.

Prăbuşirea etalonului aur a creat premisele unei noi forme de inflaţie- inflaţia banilor de hârtie. Acum, existenţa funcţională a banilor de hârtie o absoarbe pe cea materială. Ca urmare, în condiţiile când singurele elemente de stabilitate şi normalitate monetară decurg din cursul forţat al banilor şi din încrederea populaţiei în buna lor funcţionare, inflaţia poate să apară ca un proces ce iese din cadrul normalului monetar, ce pune în evidenţă un excedent de bani.