Strategii și politici anti-inflaționiste ale țărilor dezvoltate

Introducere :

Economia este un mecanism real dinamic aflat în continuă mişcare. Ea are în componenţă un sistem de sectoare, ramuri şi activităţi de producţie, de distribuţie, de schimb şi consum, juridice,economice, organizatorice şi social – culturale.

„ Fără un astfel de sistem – care să producă hrana, s-o prelucreze, s-o ambaleze şi s-o distribuie, care să fabrice stofe şi să confecţioneze îmbrăcăminte, care să construiască case şi să le mobileze, să asigure servicii medicale şi de învăţământ, să legifereze şi să menţină ordinea, să pregătească apărarea colectivităţii – viaţa ar fi grea. Iată deci funcţia lui. Sistemul economic optim este acela care furnizează maximul din ceea ce au nevoie oamenii”.Toate aceste activităţi sunt susţinute şi asigurate de agenţii economici, şi ghidate înainte de toate de „mâna invizibilă” a pieţei, prin mecanismele sale. Însă la nivelul economiei naţionale sau globale, ele nu se pot desfăşura în condiţii optime în corelaţie cu nevoile indivizilor şi ale societăţii, fără o anumită concordanţă, un echilibru macroeconomic.

Acest echilibru macroeconomic ar trebui realizat între toate sectoarele, ramurile şi mecanismele economiei pentru o desfăşurare normală a proceselor care ar duce la creştere economică.

Încă din cele mai vechi timpuri omul a fost preocupat de creşterea economică, pentru că aceasta aducea bunăstare societăţii în care trăia. Însă ca la orice ciclu economic, perioada de creştere economică era urmată de stagnare, şi mai apoi de recesiune. Aceste perioade ce regresau accentuat numeroase dezechilibre macroeconomice care şi-au pus amprenta asupra bunulu imens al economiei. Unele dintre cele mai importante dezechilibre ar fi inflaţia şi şomajul, care au avut şi continuă să aibă o influenţă ridicată asupra încetinirii sau chiar stopării procesului de descreştere economică, accentuat diferit de la o ţară la alta. În unele țări și în anumite perioade, inflația este considerată problema principala în calea dezvoltării economice. Cu toate acestea, politica de creștere economică inflaționistă constituie pentru anumite țări și guverne un instrument util.Inflația reprezintă o problemă preocupantă pentru toate categoriile de agenți economici, de la simplul om din provincie pana la marile companii sau guverne.

Fenomen greu de explicat, inflația s-a manifestat cu intensitate la începutul anilor ’70 in țarile dezvoltate din punct de vedere economic și dupa 1989 in țările aflate în tranziție la economia de piața cu toate ca nu se poate vorbi de o inexistența a inflației pîna în 1989 – acesta de fapt fiind o inflație ascunsă – sau o inflație suportata de guvern și indirect fără să se vadă efectele imediate de către populație.

În concepţia lui J. M. Keynes, inflaţia îşi are originile în economia reală, în dezechilibrul structural şi durabil dintre cererea şi oferta de mărfuri. El afirmă că:

„atunci când o nouă creştere a volumului cererii efective nu mai determină o nouă creştere a volumului producţiei şi se manifestă exclusiv printr-o creştere a unităţii de cost, strict proporţional cu creşterea cererii efective, s-a creat o situaţie care poate fi definită cu temei ca inflaţie autentică” . Pe de altă parte M. Friedman, reprezentant al şcolii monetariste, consideră că: „inflaţia e totdeauna şi pretutindeni un fenomen monetar de care se face răspunzătoare politica statului. Politica sa constă în a finanţa surplusul de cheltuieli, imprimând din ce în ce mai mulţi bani. Este unul din motivele pentru care cantitatea de monedă creşte”.

Astfel putem spune că inflaţia este fenomenul economico-social care se caracterizează prin creşterea accentuată a preţurilor,creşterea cantităţii de monedă din circulaţie, scăderea puterii de cumpărare şi deprecierea banilor.

Cauzele acestui dezechilibru macroeconomic sunt numeroase însă cele mai importante dintre ele sunt următoarele:

- creşterea costurilor de producţie şi scăderea producţiei care antrenează majorarea preţurilor;

- politica salarială; creşterea salariilor fără creşterea corespunzătoare a productivităţii muncii;

- devalorizarea monedei;

- politica de creditare; acordarea de credite fără o analiză amănunţită asupra scopului urmărit de client;

- politica fiscală excesivă prin care se acoperă un volum mare de cheltuieli ale statului;

- deficitul bugetar pe care statul încearcă să-l acopere prin emisiune de monedă;

- creşterea datoriei externe datorită lipsei de lichidităţi

- hazarde naturale, care provoacă multe pagube (inundaţii, secete, cutremure)

- Condiţiile internaţionale de racordare a economiei naţionale la economia mondială.

- Calitatea şi strategia actului de guvernare.