Tranziția la Economia de Piață în România

Conceptul de tranzitie sociala desemneaza de regula procesele de trecere de la o societate la alta, de la un sistem social la altul. Într-o asemenea faptica stadiile de tranzitie sociala apar ca o adevarata punte între doua tipuri de societati. Un fragment lung al ei este inclus în societatea în plina modificare, în care încep sa se formeze structuri economice si sociale diferite de cele dominate, ce se intersecteaza cu acestea. Iar un alt fragment al ei, deliminat de cel anterior printr-o revolutie de o forma sau alta, se afla în societatea în curs de emergenta, de articulare si de autonomizare într-un sistem global. Astfel tranzitia de la feudalism la capitalism se întinde pe o durata lunga, cuprinzând, pentru câteva societati occidentale, perioda dintre secolele XVI si XVII, adica cea a dezvoltarii economiei de piata dominata de capitalul comercial si bancar, de ascensiunea burgheziei comerciale si de monarhiile absolute. Dupa cum aceeasi epoca de tranzitie include stadiul revolutiilor politice burgheze, al transformarilor ce fac din burghezie o clasa conducatoare în plan politic, al formarii capitalismului industrial si extinderii structurilor sale specifice.

Asa numita tranzitie de la capitalism la socialism din secolul nostru din spatiul est-european nu poate fi analizata în aceiasi termeni, chiar daca ea a fost astfel descrisa de o parte a gândirii marxiste socialiste, din cauza decalajului, a diferentei radicale dintre protectia conceputa si societatea realizata. În estul Europei nu existau conditiile si premisele unei treceri imediate la socialism, care a fost folosit ca o invocatie ideologica în politica partidelor comuniste si nu ca un scop real configurat, ca un asamblu social superior fata de capitalism. În practica istorica s-au constituit niste societati necapitaliste despotice si opresoare care au întreprins propria lor modernizare industriala, proces întrerupt de o acuta criza ce le-a provocat si dezintegrarea de la sfarsitul anilor ’80.

Într-o analiza retrospectiva, astazi se poate afirma ca insuficienta cunoastere a modernizarii economice si sociale, ca proces complex de dezvoltare a capitalismului, a contribuit la initierea si desfasurarea unei experiente sociale hazardate. Nu s-a luat în considerare impactul decisiv pentru o tranzitie postcapitalista a unor premise economice si politice de felul dezvoltarii industriale mature, prezenta unei democratii cu participarea clasei muncitoare, ca si a unei societati civile autonome.

S-a crezut ca ele pot fi total sau partial ludate în deschiderea tranzitiei spre o societate socialista, în profida faptului ca Mark si Engels au conceput-o întotdeauna ca acea treapta menita sa valorifice principalele dimensiuni si disponibilitati ale civilizatiei moderne. Nu s-a observat ca evolutia civilizatiei moderne nu admite orice fel de ruptura interioara. Asa a fost posibil ca sub incidenta circumstantelor crizei din primul razboi mondial sa-si faca loc în ideea renuntarii la economia de marfa si la democratia parlamentara, doua dintre pârghiile principale ale dinamismului modernitatii, nu numai ale capitalismului.

Societatea capitalista se caractezizeaza, asa cum se va arata, printr-o constanta schimbare asimetrica a componentelor, a structurilor, institutiilor si a diverselor sale operatii de reproducere. Dinamismul ei interior a generat trepte succesive ale modernizarii sale, care reprezinta multe dintre ele tot atâtea stadii de tranzitii partiale în cadrul sistemului global. Fiecare dintre ele a introdus modificari de un fel sau altul în articulatiile si procesele sistemului chiar daca mecanismul principal al reproducerii acestuia nu s-a schimbat.

Tranzitia a devenit astfel o dimensiune permanenta a societatii capitaliste si a civilizatiei moderne, implicata în dezvoltarea lor.

De aceea la acceptia cunoscuta a conceptului de tranzitie sociala, ca fiind trecerea de la un sistem la altul, trebuie adaugata una noua, aceea proprie procesului modernizarii, dezvoltarii modernitatii. Cum se va vedea, tranzitiile proprii modernizarii sunt de mare diversitate, dar si de mare conflictualitate, asigura continuitatea dezvoltarii, dar provoaca daca nu sunt dirijate în mod adecvat seisme social-politice distrugatoare.

Dar tranzitiile sunt în mod primordial manifestarea dinamismului civilizatiei moderne, care a dezvoltat-o si a schimbat numeroase din fatetele ei in ultimele doua veacuri.

Tranzitia economiei românesti 1989-2004

Imediat dupa schimbarea de guvern determinata de evenimentele din decembrie 1989, au început dezbateri aprinse privind ritmul în care va avea loc tranzitia economiei românesti. Se cantareau în balanta reformei economice chestiuni de o importanta evidenta precum etapele necesare pentru a obtine cel mai mare succes în intervalul de timp cel mai scurt, ca si impactul reformelor asupra populatiei. Tinând cont de acesti factori, s-au decis o serie de masuri, dintre care mentionam:

- Privatizarea si restructurarea sistemului economic, etapa considerata obligatorie pentru implementarea altor masuri;

- Liberalizarea preturilor ca modalitate de a aloca resurse acolo unde puteau fi utilizate cu eficienta maxima;

- Liberalizarea comertului prin reducerea restrictiilor administrative si stabilirea unor taxe de import rezonabile, care urmau sa fie reduse dupa o perioada de timp stabilita pentru fiecare sector în parte;

- Deschiderea pietei internationale de capital pentru ca rata dobânzilor sa fie în concordanta cu situatia pietei;