Cultura și Etica în Modelele de Management European

I.Introducere

Cultura organizaţională în ultimul deceniu a constituit obiectul de studiu al multor

cercetători din spaţiul CSI, din Europa centrală şi de Est. Au apărut lucrări în care sunt supuse

analizei cercetările autorilor occidentali, în continuare s-au efectuat investigaţii care atestă începutul unor căutări profunde în domeniul respectiv. În România, o contribuţie deosebită la studiul culturii organizaţionale au adus Gh.Ionescu, O.Nicolescu, E.Burduş, A.Toma, D.Zaiţ, M.Popescu-Nistor, C.A.Huţu ş.a.;

II. Cultura organizaţională-Obiect de cercetare al ştiinţei manageriale

Importanţa pe care cultura o are în organizaţie este argumentul esenţial ca managementul să o ia în considerare. A acţiona într-o organizaţie înseamnă a acţiona în mediul cultural specific acesteia.

Cultura organizaţionala- reprezintă un stil de viaţa şi ar putea fi definită sumar ca fiind modul reglementat de a fi al unei organizaţii (firmă, companie, intreprindere, societate comerciala, corporaţie, fabrică, uzină, bancă, agenţie guvernamentală, universitate, institut de cercetare – dezvoltare, etc.). Cultura organizaţională este concretizată intr-un set de valori, aspiraţii şi credinţe specifice, norme şi practici curente, simboluri definitorii la care trebuie să adere angajaţii.

Orice organizaţie are o cultură proprie, care reflectă istoria ei, modul de abordare a

problemelor, practicile de conducere a activităţilor, stilul managerial, atitudinea faţă de risc,

competiţie, consumatori şi, desigur, de salariaţi. Cultura organizaţională poate fi definită doar

plecând de la om, deoarece fondatorii şi purtătorii culturii organizaţiei sunt oamenii. Sistemul de simboluri, tradiţii, ritualuri, valori şi norme de comportament împărtăşite de cea mai mare parte a personalului unei organizaţii, modul de gândire şi de acţiune, care stă la baza activităţii

organizaţionale, modalitatea de integrare internă şi de adaptare la mediul extern constituie cultura organizaţională. Aceasta constă dintr-un set de reguli, norme şi valori împărtăşite de către angajaţi şi are drept finalitate definirea profilului cultural specific organizaţiei, se axează pe studiul organizaţiei ca grup sau colectivitate, accentul punându-se pe cercetarea caracteristicilor interne ale întreprinderii.

Cultura organizaţională rezidă în „ansamblul valorilor, credinţelor, aspiraţiilor,

aşteptărilor şi comportamentelor conturate în decursul timpului în fiecare organizaţie, care

predomină în cadrul său şi-i condiţionează direct şi indirect funcţionalitatea şi performanţele”, iar climatul organizaţional „exprimă starea de spirit a personalului, ce tinde să prevaleze într-o anumită perioadă, reflectare atât a culturii organizaţionale, cât şi a evoluţiilor recente ale organizaţiei, în special economice şi manageriale” [Nicolescu O., Verboncu I., 1997, p.403].

Atunci când vorbeşte despre cultura unei organizaţii, E.Schein observă că „toată lumea este de acord că «ea» există şi că este foarte importantă, dar toţi au idei diferite despre ceea ce «ea» este”, deoarece noţiunea de „cultură” are mai multe sensuri, iar grupurile, organizaţiile sunt dificil de definit, astfel încât ambiguitatea creşte. De aceea trebuie evitate modelele superficiale ale culturii organizaţionale în favoarea unor „modele antropologice mai detaliate şi mai complexe” [Schein E.H., 1985, p.8].

E.Schein identifică trei niveluri de manifestare a culturii organizaţiei:

1. Primul nivel include artefactele. Acesta este stratul exterior, reprezentat de simbolurile şi produsele care se concretizează în lucruri observabile, cum ar fi arhitectura, designul, vestimentaţia, tehnologiile, obiceiurile, ritualurile, miturile, istorioarele etc. Baza tehnico-materială a organizaţiei influenţează şi reflectă cultura sa.

2. Valorile şi normele dominante adoptate şi partajate de salariaţii organizaţiei. Acorduri, scopuri, regulamente, norme etice, care se dezvoltă în cadrul echipelor de lucru şi călăuzesc politica unei organizaţii faţă de proprii angajaţi şi clienţi. Valorile influenţează înţelegerea referitoare la ceea ce este bun sau rău în cadrul organizaţiei, ele fiind strâns legate de idealurile caracteristice unui grup uman. Normele reprezintă opinia grupului despre ceea ce este corect şi incorect. Ele se pot concretiza din punct de vedere formal în legi, iar din punct de vedere informal- în control social.

3. Supoziţiile de bază despre viaţă, existenţa umană. Este nivelul cel mai profund, care reuneşte credinţele, convingerile salariaţilor, concepţiile privind sensul şi modalităţile de

desfăşurare a activităţilor în cadrul organizaţiei.