Factori care influențează dezvoltarea agențiilor de turism

Referat
8/10 (1 vot)
Domeniu: Management
Conține 1 fișier: docx
Pagini : 4 în total
Cuvinte : 1501
Mărime: 36.15KB (arhivat)
Publicat de: Zamfir Dascalu
Puncte necesare: 5

Extras din referat

Rezumatul lucrării

Agenția de turism reprezintă o societate comercială cu rol de intermediar între agenția economică, prestatorii direcți de servicii turistice și turiștii, principala activitate fiind de a oferi și comercializa pachete de servicii sau componente ale acestora. Dezvoltarea agențiilor de turism este influențată de mai mulți factori; aceștia pot fi de ordin intern și extern. Factorii interni se referă la modul în care agenția își onorează clienții, iar factorii externi se referă la factori necontrolabili de agenție, aceștia fiind de ordin social, religios și, în principal, nivelul evoluției economiei.

1. Introducere

Agențiile și organizatorii de călătorii sunt intermediarii dintre producători și consumatori. Agențiile care îndeplinesc atât rolul de a produce, cât și cel de a comercializa pachete turistice se numesc agenții de turism tour-operatoare. La fel ca orice societate comercială scopul acestor agenții de turism este acela de a aduce profit, acesta fiind extrem de important pentru menținerea activității, cât și pentru dezvoltare. Modul în care este atras și păstrat clientul face obiectul de studiu al acestei lucrări. Supraviețuirea agenției pe piață este pusă la încercare de anumiți factori care pot proveni atât din mediul extern (societate, economie), cât și din mediul intern (modul în care este tratat clientul în acea unitate).

Puternica dezvoltare a tour-operatorilor a generat schimbări în modul de operare, devenind necesară o bază financiară pentru a putea achita prețul curselor charter. În consecință, unii tour-operatori cu dimensiuni modeste au fost absorbiți de marile corporații.

2. Metodologia cercetării

2.1. Scopul lucrării: Lucrarea își propune să scoată în față principalii factori care influențează dezvoltarea unei agenții de turism.

2.2. Obiectivele cercetării: Evidențierea factorilor esențiali ce pot fi întâlniți în dezvoltarea agenției de tuism. Conștientizarea rolului statului și a economiei în procesul de influențare a turismului.

2.3. Ipotezele de cercetare: Măsura în care se cunosc noțiuni de macroeconomie

2.4. Metoda de analiză: Documentarea din articole din reviste de specialitate, cărți, utilizarea portalului informatic de specialitate “Google Academy”; utilizarea informațiilor acumulate în mod constructiv în scopul acoperirii cât mai ample a lucrării.

3. Literature Review

Biroul de dezvoltare are scopul de a asigura dezvoltarea clienților și de a crește profitul. Liderul acestui birou trebuie să fie un expert în diplomație și relații publice, să fie foarte bine informat despre mediul în care supraviețuiește agenția, foarte important fiind mediul comercial, financiar, național și legal. Preferabil ar fi că această persoană să aibă relații în rândul oamenilor de afaceri, să fie o persoană influentă, care să inspire încredere și simpatie. Buna informare despre serviciile vândute de companie este esențială, el fiind un bun cunoscător al psihologiei și al limbilor străine.

Biroul de publicitate reprezintă fațada companiei, întrucât clientul ia primul contact cu muncă făcută de aceștia (pliante, prezentări, e-mail-uri, diverse publicații etc).

În Carta europeană a calităţii, calitatea este definită ca fiind "cheia competitivităţii", de aceea toate companiile au obligaţia de a lucra pentru obiectivul de promovare a calităţii. Prin punerea în aplicare a unui sistem de management al calităţii în domeniul turismului românesc, a îmbunătăţirii constantă a performanţei calitative a serviciu va fi asigurat în direcţia atingerii obiectivelor de calitate. În economia de piaţă funcţională, din cauza concurenţei progresiv-agresivă, furnizorii de produse turistice sunt mai mulți şi sunt forţati să ia în considerare nevoile, cererile şi aşteptările clienţilor care sunt tot mai bine informaţi şi instruiţi. Aceștia preferă să achiziţioneze produse şi servicii de calitate maximă la cele mai mici preţuri. În scopul de a vinde servicii de calitate, managerii şi angajaţii ar trebui să urmărească, să poată şi ştie cum să obţină calitatea în conformitate cu standardele ISO 9000 (ar trebui să pună în aplicare un sistem de management al calităţii în turism)

Orientarea organizaţiilor spre calitate i este astăzi o problemă de profesionalism. Aceasta este o caracteristică permanentă din care agenția de turism să aibă de câştigat oferind satisfacţii tuturor clienților Optimul calităţii trebuie realizat prin îmbunătăţire continuă şi trebuie să reprezinte nivelul de la care îmbunătăţirea să continue pentru a obţine permanent şi pe termen lung avantaje.

Oamenii din agenție sunt cea mai prețioasă resursă întrucât ei sunt cei care lucrează cu clientul. Organizațiile din SUA au început să pună accentul pe creativitate debia din 2005, când s-a realizat rolul unui lider creativ într-o poziție de conducere. În ansamblul unei economii naţionale, turismul acţionează ca un element dinamizator al sistemului economic global. De asemenea, cererea turistică determină o adaptare a ofertei, care se materializează în dezvoltarea structurilor turistice şi indirect în stimularea producţiei.

Preview document

Factori care influențează dezvoltarea agențiilor de turism - Pagina 1
Factori care influențează dezvoltarea agențiilor de turism - Pagina 2
Factori care influențează dezvoltarea agențiilor de turism - Pagina 3
Factori care influențează dezvoltarea agențiilor de turism - Pagina 4

Conținut arhivă zip

  • Factori care Influieteaza Dezvoltarea Agentiilor de Turism.docx

Alții au mai descărcat și

Aspecte practice privind auditul calității

3.4. Metodologia auditului sistemelor calitatii Standardul international ISO 10011 stabileste principiile, criteriile, practicile de baza si...

Mediul și firma

Mediul extern al firmei poate fi impartit in doua mari segmente: - mediul general sau mega-mediul - mediul specific(mediul sarcina);...

Sicomed - History and Development

WHO and HOW MADE IT POSSIBLE? In order to get where Sicomed has got one has to be very talented, very intelligent an also very patient. The...

Te-ar putea interesa și

Politica de produs turistic la SC Coroana Tourism SA

INTRODUCERE Turismul reprezintă un fenomen economico-social propriu civilizaţiei moderne, manifestându-se ca o componentă distinctă a economiei,...

Managementul Agenției de Turism Best Travel Bistrita

CAP. I FIRMA DE TURISM ŞI PERFORMANŢELE SALE 1.1 Istoricul apariţiei şi evoluţiei turismului Interesul pentru călătorie şi turism s-a transformat...

Studiu privind contabilitatea operațiunilor din activitatea turismului intern

INTRODUCERE Turismul reprezintă un fenomen economico– social specific civilizaţiei moderne, puternic ancorat în viaţa societăţii şi influenţat de...

Dezvoltarea Turismului Balnear în Stațiunea Mangalia

INTRODUCERE Originea lingvistica a termenului “turism” este strans legata de semnificatia cuvintelor latine “tornare” (a se intoarce) si “tornus”...

Analiza componentelor de cazare

CAPITOLUL I TURISMUL.CONCEPT, PRINCIPII, PARTICULARITĂŢI I.1. Noţiuni introductive despre „turism” şi „turist” Serviciile de cazare au devenit o...

Mixul de marketing al agenției Marhal Turism

Capitolul 1. MEMORIU JUSTIFICATIV Cercetarea de marketing,cât şi promovarea vânzărilor în România se afla într-un punct în care pentru a avea...

Strategii de Marketing în Turism

ARGUMENT In lucrarea cu tema ”Strategii de marketing in agentia de turism” sunt descrise strategiile de marketing;sunt metode care iti permit sa...

Destinația turistică - Sinaia

Cap. I Prezentarea destinaţiei - Sinaia I.1. Prezentare generală Oraş situat la poalele munţilor Bucegi şi cunoscut mai ales datorită imporanţei...

Ai nevoie de altceva?