Pregătirea pentru Școală

Pregătirea copilului preşcolar pentru activitatea şcolară constituie un scop funda-

mental al procesului instructiv-educativ din grădiniţă şi totodată criteriul esenţial al eficienţei învăţământului preşcolar în ansamblu. Problema debutului şcolar reprezintă o

preocupare a educatoarei, părinţilor dar şi a sistemului de învăţământ.

Ridicarea pe o treaptă superioară a statutului pedagogic şi social al învăţământului

preşcolar din ţara noastră, reevaluarea funcţiilor şi finalităţilor sale în ansamblul siste-

mului de învăţământ au implicaţii semnificative în toate componentele procesului instructiv-educativ: natura obiectivelor, conţinutul concretizat în planul de învăţământ şi în programă, formele de organizare şi desfăşurare a activităţilor, metodele de învăţământ,

evaluarea rezultatelor şi reglarea în continuare a procesului respectiv în vederea optimi-

zării lui.

Accentuarea laturii formative şi a celei aplicative a procesului instructiv-educativ

din grădiniţă se fundamentează pe concepţia potrivit căreia calea cea mai eficientă de pregătire a copilului pentru activitatea de tip şcolar constă în dezvoltarea limbajului, a

comunicării, formarea operaţiilor gândirii, a unor capacităţi intelectuale implicate în

actul cunoaşterii şi al învăţării propriu-zise, iniţierea în anumite tehnici elementare de

muncă intelectuală şi fizică, înzestrarea cu trăsături moral-voliţionale care susţin efortul

solicitat de şcoală şi asigură integrarea în colectivitate.

O asemenea formaţie pe plan calitativ s-a dovedit a fi mult mai trainică, mai valo-

roasă şi mai necesară pentru dezvoltarea ulterioară a personalităţii şi a progresului şcolar

al copilului pe parcursul ciclului primar, decât inocularea unei cantităţi cât mai mari de cunoştinţe. Este de la sine înţeles că, nu se pune problema ignorării, nici măcar a neglijării

laturii informative în învăţământul preşcolar, deoarece cunoştinţele, atunci când sunt co-

rect înţelese, temeinic asimilate, ordonate, sistematizate, corelate, constituie instrumentele cele mai preţioase cu care operează gândirea. Dacă însă acumularea acestora se face defectuos, informaţia dobândită se transformă în balast care împiedică activitatea gândirii,

2.

blochează operativitatea şi creativitatea acestuia, frânează afirmarea imaginaţiei, a curiozi-

tăţii şi spontaneităţii, a inventivităţii – calităţi dintre cele mai insistent solicitate omului de

societatea contemporană. În această privinţă practica didactică, atestă faptul că în funcţie

de felul cum este organizat şi orientat procesul de învăţământ poate duce la dezvoltarea

gândirii creatoare, după cum poate duce din păcate, şi la formarea unei gândiri şablon.

De aceea preponderenţa laturii formative asupra acelei informative are semnificaţii

deosebite şi la nivelul învăţământului preşcolar, în perspectiva pregătirii copiilor pentru şcoală, având în vedere faptul că eficienţa procesului de învăţare depinde în mod hotărâtor de terenul psihologic pe care se grefează cunoştinţele, de modul cum este pregătită asimi-

larea lor. De altfel, este acreditată din punct de vedere ştiinţific ideea că particularităţile psihice ale copilului se definesc în primul rând după nivelul lor operaţional, iar nu după

volumul de informaţii pe care le are acesta: pentru a afla în ce stadiu de dezvoltare a ajuns un copil, trebuie să verifici cum gândeşte, cum simte el, şi nu doar ce ştie.

Investigaţiile ştiinţifice intreprinse pe copiii din grădiniţă şi din clasa I, susţinute de experienţa cadrelor didactice, impun concluzia că în momentul intrării în şcoală, copilul trebuie să aibă o serie de însuşiri psiho-fizice structurate în ceea ce se numeşte „capaci-

tatea complexă de învăţare”, „maturitate şcolară”, „stare de pregătire pentru şcoală”, ş.a.

Conceptul respectiv desemnează echilibrul realizat de ansamblul proceselor psihice care

deschide calea unei depăşiri şi a unor achiziţii noi, marchează acel nivel al dezvoltării co-

pilului la care activitatea de tip şcolar poate contribui din plin la dezvoltarea în continuare

a personalităţii sale. Cu alte cuvinte, pregătirea pentru şcoală este necesar să fie concepută şi realizată ca un efort de a ridica întreaga formaţie a copilului la un stadiu superior în dezvoltarea lui intelectuală, morală, estetică, fizică şi comportamentală.

Vizând toate laturile personalităţii, în unitatea şi interacţiunea lor, pregătirea copilului

pentru şcoală comportă formarea şi dezvoltarea unui sistem de însuşiri biopsihosociale,

singurul mod corect de a concepe „maturitatea şcolară” este cel pluridimensional, angajând întreaga personalitate în formarea copilului.