Răspundere și responsabilitate în educație

Pentru a putea delimita sfera celor doua concepte în activitatea didactica, se cuvine mai întâi sa explicam semantica acestora.

Dupa dictionarul explicativ, raspunderea presupune faptul de a raspunde, a da socoteala pentru ceva.

Responsabilitatea cuprinde o sfera ceva mai larga si semnifica obligatia de a raspunde moral, material de îndeplinirea sau neîndeplinirea unor sarcini, actiuni.

În activitatea didactica datoria celor implicati în derularea acestui proiect cuprinde cei doi poli: raspunderea si responsabilitatea. Astfel, exista activitati permise (obligatorii si nonobligatorii) si activitati nepermise (interdictii). Responsabilitatea incuba în ea interdictiile, obligatiile si o parte din nonobligatiile, iar raspunderea priveste interdictiile si obligatiile, însa problematica acestora este mult mai complicata decât pare la prima vedere.

Raspunderea si responsabilitatea nu poate fi abordata în afara contextului comunicational din actul educatiei. Contextul comunicarii cuprinde trei domenii de aplicabilitate si anume: familia, societatea si scoala. Nu poate fi abordat nici un domeniu în detrimentul altuia.

A educa înseamna a forma atitudini si comportamente culturale pentru toata viata, iar acest lucru este posibil doar prin intermediul comunicarii. Si atunci învatarea comunicarii nu este decât deprinderea si utilizarea comportamentelor si atitudinilor superioare dincolo de scoala, de institutia învatarii. Ba, mai mult, proba însusirii se da tocmai acolo, în spatele si timpul extrascolar.

I. Raspunderea familiei

În ceea ce priveste raspunderea familiei, ca în decursul vremurilor, se pune si astazi întrebarea: Este oare responsabila familia pentru educatia copiilor? Raspunsul nu poate fi decât unul afirmativ. În contextul actual, între problemele cu care se confrunta parintii nevoiasi (de la problemele de somaj, pâna la problemele existentei zilnice) si parintii înavutiti (cei care nu au timp de problemele copiilor din cauza afacerilor sau din cauza unui film bun de la televizor) se interpune societatea si scoala, fiecare cu neajunsurile sale. Iar raspunderea si responsabilitatea este plasata ca o minge, dintr-o poarta în alta, din familie, în societate si scoala, ca mai apoi sa reia sensul invers.

II. Raspunderea societatii

Raspunderea societatii în actul educational, cel al comunicarii, se manifesta prin dezinteresul fata de întelesul cuvântului si al vorbirii, al gestului si comportamentului, al scrierii si exprimarii.

Asistam, astfel la civilizatia monologului, a publicitatii, a propagandei, a sloganurilor, a discursurilor incoerente. Cuvântul nu mai transmite idei, trairi, convingeri, ci este pus sa explice si sa justifice sentimente. Locutorul este unul anonim, universal. Interlocutorul este doar unul posibil. Totul se reduce la „ ce s-a spus”. Tot mai evidenta apare vulgarizarea limbajului, explicitata printr-o falsa democratizare sociala. Totul se petrece ca fiind fara de nuante, sub semnul imediatului, al „vitezei”, rapiditatii. Lipseste perspectiva duratelor lungi. De aceea greselile de exprimare sunt considerate si ele fara importanta.

Se insista în actul provocarii, la partenerul de discutie, a sentimentului de inferioritate, confuzie, inaccesibilitate. De aici se ajunge la „acceptarea nereciprocitatii”, deoarece nimeni nu asteapta raspuns la interventiile sale într-o convorbire. Reactia se rezuma, eventual, la simple gesturi, care fie nu accepta raspunsul, fie e condamnata la ascultarea fortata. Monotoniei i se aduc ca remediu zgomotul si lumina orbitoare. Ideile si trairile profunde sunt înlaturate prin aceste mijloace. De parca s-ar dori ca omul sa nu mai gândeasca, sa nu mai aiba sentimente si trairi profunde, sau acestea sunt pregatirile pentru viitorul impact al omului cu clonele.

Ca raspuns la toate cele relatate, în ceea ce priveste societatea, apar si urmatoarele fenomene; neparticiparea în rezolvarea problemelor societatii. Se înfiripa si se afirma constiinta neangajarii. E o consecinta a constientizarii de catre tânar, de oameni în general. El se stie neascultat, neîntrebat, nesocotit, neangajat în ceea ce se decide pentru el sau pentru altii. Deci, urmeaza indiferenta. Sa retinem ca noi toti, si în special educatorii, asistam la toate aceste fenomene care se resfrâng, pentru durate imprevizibil de lungi, în atitudini care nu se reduc la mutism si indiferenta contextuala, ci afecteaza relatiile interumane.