Persoana Eu-Tu - Eu-El

Rezumat :

Persoana poate fi înțeleasă prin raportarea la Sfânta Treime. Revelarea celor trei Ipostasuri ne permite azi să explicăm persoana. Lucrarea de față prezintă acest concept din punct de vedere al teologiei răsăritene și al psihologiei.

Părintele Stăniloae pleacă în explicarea acestui concept de la metafizica creştină a Sfinţilor Părinţi, continuând și completând ideile lui Vladimir Lossky. Astfel, aflăm că persoana este chipul lui Dumnezeu în om și că ea nu se poate împlini decât stabilind relații, golindu-se pe sine pentru a se umple cu celălalt. Fiind chipul lui Dumnezeu, persoana este liberă.

În psihologie, persoana este de asemenea ceva unic și irepetabil. Din lucrarea lui Gordon Allport, am ales punctul de vedere existențialist: fiecare persoană născută în această lume reprezintă ceva nou, ceva ce n-a mai existat niciodată înainte, ceva original şi unic.

Atât teologia cât și psihologia vorbesc despre libertatea persoanei, mai presus de voința lui Dumnezeu (în teologie) sau a zeilor (în psihologie).

Introducere

« Înţelegerea modernă obişnuită amestecă persoana, individul, subiectul, sinele, eul şi alte fenomene şi concepte, crezând că numai referindu-se la acest conglomerat poate sa înţeleagă ce este persoana. În realitate însă persoana nu este în nici un caz identică cu acest conglomerat sau cu vreuna din părţi. ( ) Persoana este o relaţie complexă în care individul şi subiectul sunt numai momente »

Cuprins

Gândirea greacă nu a depășit concepția atomistă despre individ. Gândirea romană, trecând de la mască la rol, a definit persona în termenii unei relații juridice. Numai prin revelarea Treimii, temelia unică a antropologiei creștine, s-a putut concepe persoana într-un mod absolut.

Potrivit lui P. Nellas, teologia patristică răsăriteană a gândit omul raportând pasajul din Facere 1, 26-27: Şi a zis Dumnezeu: "Să facem om după chipul şi după asemănarea Noastră, ca să stăpânească peştii mării, păsările cerului, animalele domestice, toate vietăţile ce se târăsc pe pământ şi tot pământul!" Şi a făcut Dumnezeu pe om după chipul Său; după chipul lui Dumnezeu l-a făcut; a făcut bărbat şi femeie, la fragmentul din Coloseni 1, 15-18, Acesta este chipul lui Dumnezeu celui nevăzut, mai întâi născut decât toată făptura. Pentru că întru El au fost făcute toate, cele din ceruri şi cele de pe pământ, cele văzute, şi cele nevăzute, fie tronuri, fie domnii, fie începătorii, fie stăpânii. Toate s-au făcut prin El şi pentru El. El este mai înainte decât toate şi toate prin El sunt aşezate. Şi El este capul trupului, al Bisericii; El este începutul, întâiul născut din morţi, ca să fie El cel dintâi întru toate, „imnul” lui Pavel fiind completarea firească a pasajului vetero-testamentar. Valoarea omului nu se desprinde numai din faptul că a fost creat printr-o intervenţie specială a lui Dumnezeu, ori prin sufletul cu care a fost înzestrat! Ci mai ales din destinaţia sa, felul în care a fost creat exprimând condiţiile de realizare a acestui destin: „pentru a fi întreg, omul trebuie să poarte chipul omului ceresc, adică cel al lui Hristos (1 Cor. 15, 49), să ajungă la „măsura vârstei plinătăţii lui Hristos” (Efes. 4, 14), şi aceasta ”ca el să nu mai fie prunc” (Efes. 4, 14). Pentru Pavel, majoratul omului coincide cu hristificarea lui”