Sistemul de stat bipolar

SISTEMUL INTERNAŢIONAL DE STATE BIPOLAR- CARACTERISTICA GENERALĂ

Lumea "postbelică", aşa cum am cunoscut-o între 1945-1989, a reprezentat un moment aparte în istoria omenirii: niciodata înainte şi, probabil, mult timp de acum încolo, sistemul internaţional nu a ajuns şi nu va mai ajunge la un grad de concentrare a puterii atît de mare. Practic, în plan politico-militar, toate zonele importante ale lumii - caracterizate de echilibre locale - erau conectate la echilibrul "central" dintre cele două superputeri. Iar aceasta avea loc pe fundalul unui sistem economic cu caracter global. Războiul Rece este termenul folosit pentru a descrie interesele relaţiilor între SUA şi URSS, fiecare dintre acestea fiind în fruntea unor grupări de state de mare forţă, între 1945-1989.

Războiul a fost “rece” deoarece relaţiile diplomatice dintre cele două puteri s-au opacizat, dar niciodată nu s-au implicat într-un conflict armat direct. Conflictul se baza şi pe o diferenţă de ideologii, între sistemul capitalist american şi sistemul totalitar al URSS.

Există un conflict nedeclarat între SUA şi URSS înca din perioada antecedentă Războiului Mondial, dar datorită neimplicării SUA în treburile europene (doctr. Monroe) iar cea a preocupării faţă de problemele interne a URSS-ului, a determinat ca Europa să fie arena principală a disputelor politice. În timpul războiului cei doi mari “actori antagonici” au luptat impotriva Germaniei naziste- împotriva duşmanului comun; după înfrangerea nazismului- cordialitatea şi dezideratele comune din timpul războiului s-au dispersat rapid ( dacă facem apel la psihologie şi sociologie şi reducem situaţia dată la o schemă mult mai simplă : atîta timp cît doi oameni au un duşman comun, chiar dacă între ei există neconcordanţe ei se unesc şi înving duşmanul, pentru că la moment acest lucru este mai important, după ce înving duşmanul- deja se luptă între ei, această situaţie o putem transpune şi sistemului internaţional de state) pe fundalul noilor realii - Europa era ruinată din punct de vedere economic sau al forţelor politice statale, ceea ce duce la faptul deja cunoscut, acela că învingătorii mereu tind să formeze o nouă ordine în care « legea » să o facă ei, lucrurile fiind mult mai simple cînd învingătorul este unul, însă cînd sunt doi sau mai mulţi, rivalitatea poate duce la extreme şi lucrurile evident se complică. În scurt timp a devenit clar faptul ca statele europene nu puteau fi comparate cu SUA şi URSS- acestea devenite pe plan mondial superputeri.

O asemenea înfăţisare a sistemului internaţional se mai datorează şi consecintelor celui de-al doilea Razboi Mondial, dintre care enumerăm:

• Reaşezări majore în echilibrul mondial de putere: puterile învinse (Germania, Japonia şi Italia) au iesit pur şi simplu din joc, iar altele – chiar invingatoare (Marea Britanie, Franţa, sau China), deşi au rămas în joc, nu au mai contat; dispariţia imperiilor coloniale (prima fază a dispariţiei imperiilor s-a petrecut în Europa, după primul Război Mondial) a fost, în egală măsură, atît o ilustrare, cît şi o cauză a căderii suferite de Marea Britanie şi Franţa după război.

• Venirea în prim plan SUA şi URSS - puteri fără aportul cărora înfrîngerea Germaniei nu ar fi fost posibilă - a marcat apariţia BIPOLARISMULUI. Confruntarea lor a fost, în acelaşi timp o luptă clasică, deşi gigantică, pentru putere cît şi o luptă ideologică .

• În plan tehnico-militar, apariţia armei nucleare şi a rachetelor a schimbat destinul omenirii; războiul este substituit de cursa înarmărilor (al cărei scop era menţinerea "echilibrului terorii"), deoarece izbucnirea lui ar fi însemnat distrugerea civilizaţiei umane.

• În plan economic, lumea a ajuns să fie dominată de Statele Unite, care, pe baza uriaşelor resurse de care a ajuns să dispună în urma mobilizării lor pentru război, dar şi datorită faptului că luptele celui de-al doilea război mondial nu au afectat SUA întratît încît să-i producă distrugeri , deci ea a ocupat poziţiile cheie în economia mondiala, ale cărei instituţii cu caracter global le-au creat după cum au vrut (acordurile de la Bretton Woods);

• Instituţiile ordinii mondiale postbelice au apărut în urmatoarea succesiune:

1944 - Acordurile de la Bretton Woods

1945 - Organizaţia Naţiunilor Unite (Consiliul de Securitate)

1947 - Tratatul de la Dunquerque ( între Franţa şi Marea Britanie îndreptat împotriva Germaniei)

1948 - Tratatul de la Bruxelles (care a creat UEO)

1949 -Crearea NATO (ca o expresie a cooperării politico-militare a americanilor cu vest-europenii în faţa pericolului sovietic)

1949 - Crearea CAER

1955 - Crearea Tratatului de la Varşovia (ca răspuns la includerea Germaniei în NATO)

1957 - Tratatul de la Roma de infiinţare a Pieţei Comune

1972-1975 - Conferinţa pentru Securitate şi Cooperare în Europa (ca o încercare de a uni cele două jumatăţi ale continentului aflate în confruntare una cu alta).