Cetăți daco-romane în Transilvania

INTRODUCERE

Transilvania se enumeră printre principalele zone ale ţării care deţin un loc important prin varietatea şi valoarea elementelor cultural-artistice. Transilvania îşi trage numele din expresia latină “Trans Silva”, ce înseamnă “Ţara de dincolo de Păduri”, datorită pădurilor dese ce acopereau munţii ce înconjoară această zonă atât de importantă pentru România şi chiar pentru o parte a Europei. Este una dintre proviciile României medievale greu încercată de-a lungul timpului, leagăn de formare al poporului român dar nu în ultimul rând un important centru cultural şi economic al ţării.

Situată în interiorul lanţului Carpatic Transilvania constituie o zonă bogată în obiective turistice naturale şi istorice. De-a lungul timpului pe teritoriul Transilvaniei (în Munţii Orăştiei) a fost nucleul statului dac, iar în timpul ocupaţiei romane cea mai mare parte din aceasta a fost inclusă în provincia romană Dacia. Locul deţinut în istorie a făcut ca alături de numeroase obiective turistice naturale, Transilvania să dispună de o bogată colecţie de obiective arheologice din neolitic, epoca bronzului, perioada daco-romană, perioada medievală, şi chiar cea modernă.

Dintre acestea se pot menţiona cetatea de la Deva, castelul de la Hunedoara, capitala romană a fostei Dacii - Sarmisegetusa Ulpia Traiana Augusta de lângă Haţeg şi a Daciei - Sarmisegetusa de la Grădiştea de Munte (cu cetatea şi complexul de sanctuare circulare şi dreptunghiulare care reprezintă, de fapt, primul observator astronomic de pe teritoriul României, din secolul I î.Chr.), ceţătile şi sanctuarele cu semnificaţii geometrice şi astronomice de la Blidaru şi Costeşti, biserica de la Densus (probabil din secolul al XIII-lea, construită pe ruinele unei construcţii din secolul al IV-lea), cunoscută staţiune balneo-climaterică din Geoagiu Băi (cea mai veche staţiune balneară geto-dacă), oraşul Orăştie (unde au existat teascurile cu ajutorul cărora s-au tipărit primele lucrări în limba română în anul 1582).

Unele obiective din oraşul Braşov, oraş recunoscut ca centru turistic internaţional, cu obiective ca Biserica Bartholomeu - în stil gotic timpuriu, Biserica Neagră - cea mai mare construcţie gotică din ţară, datată din secolele XIV-XV, complexul muzeal al culturii româneşti din cartierul Schei, vechi fortificaţii ale cetăţii oraşului din secolele XV-XVI, staţiunea Poiana Brasov - perla montană a Carpaţilor, cetatea ţărănească de la Râşnov, cetatea medievală de la Bran, îmbinate cu o mare varitate de elemente ale cadrului natural - Parcul Naţional Retezat, Babele şi Sfinxul - completează imaginea unei palete de entităţi turistice ce merită a fi vizitate.

CAPITOLUL I. PREZENTAREA ZONEI

Transilvania cuprinde partea centrală a României, respectiv Depresiunea Transilvaniei şi versantele carpatice ce se înclină spre aceasta.

1.1. Aşezare geografică

Transilvania este din punct de vedere geografic un platou înalt, separat în sud de Ţara Românească prin lanţul Carpaţilor Meridionali şi în est de Moldova prin Carpaţii Orientali. Zona vestică a Transilvaniei (Crişana) are graniţă cu Ungaria. La nord, se învecinează cu Ucraina (regiunile Transcarpatia - care cuprinde partea de nord a Maramureşului istoric - şi Ivano-Frankivsk). Platoul cu înălţimi între 305 şi 488 de metri este irigat de râurile Mureş, Someş şi Olt.

Suprafaţa totală a Transilvaniei, împreună cu Banat, Crişana, Sătmar şi Maramureş, însumează 100.293 km², care reprezintă 42,1% din totalul suprafeţei României. Cel mai mare oraş din regiune, conform recensământului din 2002, este Cluj-Napoca (capitala sa istorică, alternativ cu Sibiul şi Alba Iulia), urmat de Braşov. Pe teritoriul Transilvaniei se află zece judeţe: Alba, Bistriţa-Năsăud, Braşov, Cluj, Covasna, Harghita, Hunedoara, Mureş, Sălaj şi Sibiu.

1.2. Scurt istoric

În secolul al IV-lea î.Hr., venind dinspre apus, s-au stabilit, pe teritoriul actualei Transilvanii, primele comuniţăti de celţi, urmate de alte grupuri venite în cursul aceluiaşi secol. Nu există documente care să ateste un conflict armat între celţi şi populaţiile autohtone. Multiplele dovezi arheologice din această perioadă atestă convieţuirea paşnică dintre populaţiile autohtone si celţi. În numeroase morminte celtice a fost descoperită ceramică dacică, la Apahida (judeţul Cluj) şi Fântânele (judeţul Bistriţa-Năsăud). Convieţuirea dintre cele două popoare permitea schimburile culturale, dacii din Transilvania adoptând unele podoabe celtice, precum şi unele motive decorative aplicate pe ceramică imitându-le pe cele celtice.

În secolul I d. Hr. şi la începutul secolulul al II-lea, pe teritoriul actual al Transilvaniei s-a aflat centrul politic al regatului Dacia, la Sarmizegetusa Regia, în Munţii Orăştiei.

Regatul dac condus de Decebal a fost cucerit, după două războaie, în 106 d. Hr. de Imperiul Roman sub conducerea împăratului Traian, care a început organizarea noii provincii romane Dacia, primul guvernator (provizoriu) al acestei noi provincii fiind generalul Longinus, apropiat colaborator al lui Traian, în războiul din anii 101-102.

După retragerea aureliană (271 d. Chr.), teritoriul intracarpatic a fost invadat succesiv, între secolele III şi X, de goţi, huni, gepizi, avari, slavi, protobulgari şi pecenegi. Populaţia autohtonă, rămasă după retragerea aureliană, a fost nevoită să părăsească oraşele romane din locurile deschise, retrăgându-se către zonele muntoase. Descoperirile arheologice atestă că, un timp, amfiteatrul de la Sarmizegetusa romană (Ulpia Traiana Sarmizegetusa) a fost folosit ca fortăreaţă, având intrările baricadate. Determinantă pentru evoluţia istorică a Transilvaniei a fost stabilirea ungurilor în Pannonia, în 896, aceştia avansând treptat către interiorul arcului carpatic.