Discriminarea la Locul de Munca

Discriminarea la locul de munca

Discriminarea desemneaza totalitatea atitudinilor si comportamentelor prin care anumitor indivizi si grupuri li se refuza drepturile si oportunitatile existente pentru alti indivizi si grupuri, in cadrul unei si aceleasi societati politice. Discriminarea poate fi sexuala (a minoritatilor sexuale si intre sexe), etnica, rasiala, sociala etc. Ea poate fi de doua feluri: - directa, cand tratamentul defavorabil se indreapta direct impotriva unei anumite persoane, pe motive de sex (graviditate, nastere), rasa, etnie, categorie sociala (persoanele cu handicap sunt una dintre cele mai discriminate categorii sociale), etc. - indirecta, cand tratamentul defavorabil este indreptat impotriva unui grup de persoane de un anumit sex, etnie, rasa, categorie sociala etc.

Discriminarea ca forma de marginalizare de orice fel si in orice situatie este, din pacate, un fenomen inca prezent in societatea democratica, fiind atat de obisnuit incat e considerat normal de catre foarte multi romani.

Romania are o lege care sanctioneaza discriminarea, Legea nr. 48, adoptata in anul 2002, iar Consiliul National de Combatere a Discriminarii functioneaza din anul 2003. De asemenea, Guvernul Romaniei a adoptat anul trecut, in luna august Hotararea nr. 1.258/2004 privind aprobarea Planului national de actiune pentru combaterea discriminarii.

In ultima perioada un interes special este acordat discriminarii la locul de munca a femeilor, minoritatilor sexuale si a persoanelor cu handicap.

In ceea ce priveste discriminarea femeilor, in toate tarile lumii (in special cele ale lumii a treia) acestea sunt, in general, implicate in activitati profesionale mai putin calificate si, deci, mai slab remunerate. In cercetarile de specialitate se deosebesc doua forme principale de discriminare a femeii in domeniul muncii: discriminare la salarizare, cand pentru prestarea unei munci similare din punct de vedere cantitativ si calitativ, femeile primesc o remunerare diferentiata si segregarea profesionala, cind femeile au un acces mai limitat la anumite profesii (de regula, mai prestigioase si mai bine platite).

Legea nr. 202/ 2002, modificata si completata de Ordonanta nr. 84/ 2004, sanctioneaza discriminarea intre sexe in Romania. Prin egalitate de sanse intre femei si barbati se intelege luarea in considerare a capacitatilor, nevoilor si aspiratiilor diferite ale persoanelor de sex masculin, respectiv feminin si tratamentul egal al acestora

Pe larg acest lucru presupune: accesul nediscriminatoriu la alegerea sau exercitarea libera a unei profesii sau activitati, angajarea in toate posturile sau locurile de munca vacante si la toate nivelurile ierarhiei profesionale, veniturile egale pentru munca de valoare egala, informare si consiliere profesionala, programe de initiere, calificare, perfectionare, specializare si recalificare profesionala, promovarea la orice nivel ierarhic si profesional, conditii de munca ce respecta normele de sanatate si securitate in munca, conform prevederilor legislatiei in vigoare. Motivele principale ale discriminarii femeilor sunt: - Atitudinile preconcepute ale ofertantului locului de munca fata de angajarea femeilor, pe care le considera forta de munca inferioara; - Preferinta angajatorului, care este, de regula, barbat, pentru lucratori de sex masculin din considerente de socializare sau solidaritate barbateasca, dorind sa lucreze mai mult cu un colectiv de barbati, decit cu un grup de femei sau crezand ca un conducator barbat este mai eficient; - Previziunile angajatorului referitoare la productivitatea probabila a candidatului femeie, intrucat prestanta acesteia poate fi intrerupta de casatorie, nasterea si ingrijirea copiilor. De aceea ofertantul acorda prioritate unui solicitant de sex masculin sau, in cazul cind angajeaza totusi o femeie, aceasta este platita mai putin.

Conform Legii 202/2002, modificata si completata, maternitatea nu poate constitui un motiv de discriminare, totodata fiind interzis a i se solicita unei candidate, in vederea angajarii, sa prezinte un test de graviditate. Femeile insarcinate au dreptul la un program de munca mai lejer, in cazul in care medicul elibereaza un certificat in care solicita acest lucru. Primul lucru pe care trebuie sa fie facut este sa anunte superiorul in scris ca este insarcinata pentru a putea beneficia de toate drepturile pe care le acorda legea romaneasca. El este obligat sa pastreze confidentialitatea si sa dea curs cererilor de imbunatatire a conditiilor de munca. Pe timpul sarcinii ea are dreptul la un program de lucru mai scurt. Legea prevede ca absentele motivate cu adeverinta medicala sa fie platite de catre angajator. “Se interzice unui angajator sa concedieze o femeie pe perioada graviditatii, a concediului de maternitate, prenatal sau de boala sau pe o perioada care va fi stabilita de legislatia nationala, urmatoare intoarcerii sale din concediu, cu exceptia cazurilor care nu au legatura cu graviditatea, nasterea copilului si consecintele acesteia si alaptarea.” “Femeia trebuie sa aiba garantia ca la sfarsitul concediului de maternitate, cand isi reia lucrul, se intoarce pe acelasi post sau pe un post echivalent, remunerat la acelasi nivel”.

Sunt exceptate de la aplicarea prevederilor legii locurile de munca, care datorita naturii sau conditiilor particulare de prestare a muncii, prevazute de lege, particularitatile de sex sunt determinante Nu sunt considerate discriminari: a) masurile speciale prevazute de lege pentru protectia maternitatii, nasterii si alaptarii; b) masurile stimulative, temporare, pentru protectia anumitor categorii de femei sau barbati; c) cerintele de calificare pentru activitati in care particularitatile de sex constituie un factor determinant datorita specificului conditiilor si modului de desfasurare a activitatilor respective.