Cuprins
- Unitatea de învăţare nr. 1 Persoana fizică (aproximativ 75% din materie)
- Unitatea de învăţare nr. 2 Persoana juridică (aproximativ 25% din materie)
- TEMA I – Capacitatea de folosinţă a persoanei fizice
- 1. Noţiune şi caractere juridice
- 2. Începutul, conţinutul şi încetarea capacităţii de folosinţă
- 3. Sancţiunea nerespectării regulilor privind capacitatea de folosinţă
- TEMA II – Capacitatea de exerciţiu a persoanei fizice
- 1. Noţiune şi caractere juridice
- 2. Lipsa capacităţii de exerciţiu
- 3. Capacitatea de exerciţiu restrânsă
- 4. Capacitatea de exerciţiu deplină
- TEMA III – Ocrotirea persoanei fizice
- 1. Ocrotirea minorului prin părinţi, prin tutelă şi curatelă
- 2. Interdicţia judecătorească
- 3. Curatela capabilului
- TEMA IV – Numele persoanei fizice
- 1. Noţiune şi caractere juridice
- 2. Numele de familie şi prenumele
- 3. Pseudonimul şi porecla
- TEMA V – Domiciliul persoanei fizice
- 1. Noţiune şi caractere juridice
- 2. Domiciliul voluntar (de drept comun)
- 3. Domiciliul legal şi convenţional (ales)
- 4. Reşedinţa
- TEMA VI – Starea civilă
- 1. Noţiune şi caractere juridice
- 2. Acţiunile de stare civilă
- 3. Actele de stare civilă
- TEMA VII – Noţiunea, clasificare şi elementele persoanei juridice
- 1. Noţiunea persoanei juridice
- 2. Clasificarea persoanelor juridice
- 3. Elementele constitutive ale persoanei juridice
- 4. Identificarea persoanei juridice.
- TEMA XI – Înfiinţarea persoanei juridice
- 1. Aspecte generale
- 2. Modurile de înfiinţare
- 3. Înfiinţarea prin „actul de dispoziţie al organului (de stat) competent”
- 4. Înfiinţarea prin „actul de înfiinţare autorizat”
- TEMA XII – Capacitatea civilă a persoanei juridice
- 1. Noţiune şi caractere juridice
- 2. Capacitatea de folosinţă a persoanei juridice
- 3. Capacitatea de exerciţiu a persoanei juridice
- TEMA XIII – Reorganizarea persoanei juridice
- 1. Noţiuni generale
- 2. Formele reorganizării persoanei juridice. Comasarea şi divizarea
- 3. Efectele reorganizării persoanei juridice
- TEMA XIV – Încetarea persoanei juridice
- 1. Noţiuni generale. Moduri de încetare
- 2. Dizolvarea persoanei juridice
- 3. Transformarea persoanei juridice
Extras din curs
Unitatea de învăţare nr. 1
PERSOANA FIZICĂ
Cuprins:
§1. Capacitatea civilă a persoanei fizice.
§2. Identificarea persoanei fizice.
§3. Ocrotirea persoanei fizice prin mijloace de drept civil.
§4. Starea civilă
§5. Bibliografie generală.
Obiectivele unităţii de învăţare
După studiul acestei unităţi de învăţare veţi reuşi sǎ:
Þ definiţi persoana fizică;
Þ analizaţi atributele de identificare ale persoanei fizice;
Þ analizaţi aspecte privitoare la capacitatea civilă a persoanei fizice;
Þ stabiliţi şi analizaţi atributele de identifucare ale persoanei fizice;
Þ operaţi cu principalele noţiuni şi reguli care interesează starea civilă.
TEMA §1. CAPACITATEA CIVILĂ A PERSOANEI FIZICE
1. Noţiune
Prin capacitatea civilă a persoanei fizice înţelegem acea parte a capacităţii juridice,
ce constă în aptitudinea persoanei fizice de a avea drepturi subiective civile şi obligaţii
civile şi în aptitudinea de a dobândi şi exercita drepturi subiective civile, precum şi de a-şi
asuma şi executa obligaţii civile, prin încheierea de acte juridice civile.
Capacitatea civilă a persoanei fizice este alcătuită din două elemente:
- capacitatea de folosinţă;
- capacitatea de exerciţiu.
2. Capacitatea civilă de folosinţă a persoanei fizice
Capacitatea civilă de folosinţă a persoanei fizice este acea parte a capacităţii civile
care constă în aptitudinea persoanei fizice de a avea drepturi subiective civile şi obligaţii
civile (art. 34 NCC).
2.1. Caractere. Capacitatea sa de folosință a persoanei fizice se caracterizează prin:
o Legalitate - toate normele privind instituirea, con inutul ț și sfârșitul capacității
de folosință sunt supuse legii (voința reglementării aparține legiuitorului, nu particularilor );
o Inalienabilitate - în mod absolut deoarece art. 29 NCC precizează ca nu se
poate renunța , în tot sau în parte, la capacitatea de folosință/de exercițiu;
o Egalitate - art. 30 NCC precizează că normele capacității se aplică în mod
egal, oricărei persoane fizice fără discriminări subiective;
o Universalitate - art. 28 NCC – capacitatea civilă este recunoscută tuturor
persoanelor , respectiv orice persoană are capacitate de folosință, cu excepția cazurilor
prevăzute de lege;
o Generalitate - este o aptitudine generală, abstractă, nefiind concretă, ceea ce
evidenţiază diferența dintre capacitate civilă și drepturile și obligații civile;
o Intangibilitate - nimeni nu poate fi îngrădit în tot sau în parte decât în
condițiile expres prevăzute de lege (o persoană nu poate fi privată de calitatea de a fi
subiect de drept civil pentru că aceasta ar echivala cu moartea civilă a persoanei);
2.2. Început. Capacitatea civilă de folosinţă a persoanei fizice începe, în principiu, de
la data naşterii.
Art. 35 NCC dispună că aceasta începe de la naștere și încetează la moarte.
De la această regulă există însă o excepţie, în sensul că drepturile copilului sunt recunoscute
de la concepţiune, însă numai dacă el se va naşte viu – infans conceptus pro
nato habetur quoties de commodis eius agitur (art. 36 NCC). Este vorba numai despre
capacitatea de a dobândi drepturile sale civile, nu și de a dobândi obligații. În materie
succesorală nu se pune oricum problema ca minorul să răspundă pentru pasivul moştenirii
dincolo de activul dobândit întrucât acceptarea moştenirii în sistemul NCC se face
întotdeauna numai în limita activului.
Pentru a uşura stabilirea momentului concepţiunii legea prevede o prezumţie privind
timpul legal al concepţiunii (art. 412 NCC): între a 300-a şi a 180-a zi dinaintea naşterii
copilului. Prezumţia nu este absolută putând fi combătute prin dovada ştiinţifică
(concepţiunea a avut loc în interval/în afara lui) contrară.
Legea prevede doar ca persoana să se nască vie (spre deosebire de alte sisteme de
drept care impun și condiția viabilității)
2.3. Conţinutul capacităţii civile de folosinţă a persoanei fizice este dat de
aptitudinea persoanei fizice de a avea toate drepturile subiective şi obligaţiile civile. Acest
conţinut se obţine din reunirea a două laturi: latura activă, adică aptitudinea persoanei
fizice de a avea drepturi subiective civile; latura pasivă, adică aptitudinea persoanei fizice
de a avea obligaţii civile.
Întinderea reală a conţinutului capacităţii civile de folosinţă a persoanei fizice se
determină însă prin luarea în considerare a îngrădirilor acestei capacităţi, astfel cum
acestea sunt stabilite prin diverse acte normative.
Aşadar, în conţinutul capacităţii civile de folosinţă a persoanei fizice nu intră
drepturile interzise prin îngrădirile capacităţii de folosinţă şi nici cele aparţinând altor
ramuri de drept.
Îngrădirile capacităţii civile de folosinţă a persoanei fizice nu pot exista decât în
cazurile şi condiţiile prevăzute expres de lege, putând fi calificate ca incapacităţi (speciale)
de drept civil. Fiind vorba despre excepţii de la regula capacităţii excepţiile sunt de strictă
interpretare şi aplicare, neputând fi extinse prin analogie.
Capacitatea civilă de folosinţă a persoanei fizice încetează o dată cu moartea
persoanei, data morţii fizic constatate sau stabilite prin hotărâre judecătorească fiind şi
data încetării acestei capacităţi.
Preview document
Conținut arhivă zip
- Drept civil partea generala - persoanele.pdf