Piața Mondială și Comerțul Internațional

Desigur, organizarea bunurilor şi serviciilor, ca şi repartiţia veniturilor se înfăptuiesc în primul rând pe o bază naţională. Dar economia unei ţări este tot mai puţin capabilă să existe în mod autarhic, adică să facă abstracţie de restul lumii. Comerţul internaţional face parte astăzi din viaţa cotidiană. Baza acestuia o constituie schimbul şi specializarea. Într-o economie mondializată toate economiile sunt deschise .

1.1. FORMELE PIEŢEI MONDIALE

Atunci când relaţiile economice dintre ţările lumii au devenit relativ stabile putem vorbi de formarea pieţei mondiale, care cuprinde ansamblul fluxurilor internaţionale de produse, servicii, cunoştinţe tehnice, capitaluri, forţă de muncă etc. Piaţa mondială are mai multe forme:

a) comerţul mondial, adică totalitatea tranzacţiilor cu bunuri şi servicii care se stabilesc între agenţii economici din ţări diferite;

b) piaţa financiară mondială, care cuprinde: investiţiile directe de capital, fluxurile de credite (pe termen scurt sau pe termen lung, private sau publice), transferurile de titluri (hârtii de valoare) şi alte operaţiuni financiare.

c) piaţa schimburile valutare, care se referă la comerţul cu valute la un anumit preţ specific denumit curs valutar;

d) piaţa internaţională a muncii, care cuprinde relaţiile economice generate de migraţia externă a forţei de muncă.

Dezvoltarea socială şi economică contemporană demonstrează faptul că participarea ţărilor lumii la schimburile economice internaţionale poate să potenţeze eforturile proprii, să constituie un important factor de progres şi civilizaţie. Aşa cum arătam în alt capitol, “restul lumii” se constituie pentru fiecare naţiune într-un agent economic distinct, format din ansamblul actorilor economiei situaţi în afara teritoriului naţional. Echilibrul între fluxurile de producţie şi consum şi echilibrul monetar global nu mai pot fi concepute fără acest al cincilea mare agent al vieţii economice dintr-o anumită ţară.

Diviziunea mondială a muncii, producţia de masă, progresul transporturilor au avut ca efect o dezvoltare excepţională a schimburilor economice internaţionale în ultimele decenii.

1.2. COMERŢUL INTERNAŢIONAL

1.2.1. Conţinutul şi rolul comerţului internaţional

Comerţul mondial constituie una dintre primele şi cele mai larg răspândite forme de colaborare economică internaţională, cuprinzând ansamblul tranzacţiilor cu bunuri şi servicii ce au loc între rezidenţi ai unor ţări diferite. În cadrul acestor tranzacţii distingem operaţiuni de export şi operaţiuni de import.

• Exportul constă în vânzarea de bunuri şi/sau servicii unor agenţi economici nerezidenţi, contra unei sume de bani exprimate într-o valută convertibilă (euro, dolar…);

• Importul este o operaţiune de cumpărare a unor bunuri şi/sau servicii vândute agenţi economici nerezidenţi, contra unei sume de bani exprimate într-o valută convertibilă.

Pot exista şi tranzacţii internaţionale de troc (barter), în care unele bunuri se schimbă direct pe alte bunuri (petrol contra alimente, de pildă), rar şi în aceste cazuri bunurile sunt evaluate într-o valută convertibilă. Cert este că exportul şi importul reprezintă două faţete ale aceluiaşi proces: ceea ce pentru o ţară reprezintă export, pentru celălalt partener reprezintă import.

În funcţie de obiectul tranzacţiilor, comerţul internaţional este structurat pe două componente:

• comerţul cu bunuri materiale, sesizate vizual şi certificate la punctele de frontieră;

• comerţul invizibil, care cuprinde prestaţiile internaţionale de servicii ce nu trec prin punctele vamale, fiind “invizibile”: importul şi exportul de licenţe, turismul extern, transportul şi telecomunicaţiile internaţionale, serviciile legate de schimburile de tehnologii etc.

În ultima jumătate de secol şi în special în ultimele decenii, comerţul internaţional a căpătat o serie de caracteristici, atât în ceea ce priveşte dinamica cât şi sub raportul structurii sale.

1) În perioada postbelică, comerţul internaţional a crescut în ritmuri mai mari decât producţia mondială. În prezent o parte mai mare din nevoile naţionale se satisfac pe seama importurilor, în timp ce o parte relativ mai mare din producţiile interne sunt destinate exporturilor. În perioada 1951 - 1991, ritmul mediu anual de creştere a comerţului mondial a fost de 10,5 %, faţă de 1 - 2 % în perioada interbelică şi de 5 - 6 % la sfârşitul secolului al XIX-lea. Ponderea exporturilor mondiale în PIB mondial se situează în prezent aproape de 20 %, iar în cazul ţărilor dezvoltate la circa 25 %.

2) Totodată, s-a modificat configuraţia comerţului internaţional. A crescut ponderea produselor manufacturate în structura comerţului mondial (de la 49,5 % în 1955 la aproape 75 % în prezent), au apărut pieţe noi (a ordinatoarelor, a microprocesoarelor, a roboţilor industriali etc.), a sporit importanţa comerţului cu brevete, s-au dezvoltat schimburile intrasectoriale.

3) A crescut ponderea ţărilor dezvoltate în comerţul mondial (70 %).

4) În raport însă cu “economia reală”, de natură comercială, a avut loc o creştere mai rapidă a ceea ce se denumeşte “economie simbolică”, de natură financiară, ca urmare a accelerării extraordinare a circulaţiei capitalurilor. Totodată, în ultima vreme se poate observa cum elemente monetare fundamentale, precum dobânzile, cursurile de schimb, fluxurile de capital la scară mondială au o corelare tot mai redusă cu schimburile comerciale.

1. 2. 3. Termenii schimbului

În statisticile ONU, termenii schimbului (terms of trade) sunt calculaţi ca un raport între indicele valorii medii a exporturilor şi indicele valorii medii a importurilor unei ţări sau unui grup de ţări. Mai simplu, acest raport exprimă puterea de cumpărare a unei unităţi de export (ce cantitate de produse se poate importa prin exportul unei tone de produse) .

• Atunci când preţul unitar al mărfurilor şi serviciilor exportate de către o ţară creşte mai încet decât preţul mediu al produselor importate se zice că pentru această ţară termenii schimbului se degradează.

• În cazul invers (preţul unitar al exporturilor creşte mai repede decât cel al importurilor), se zice că pentru ţara respectivă termenii schimbului se ameliorează.

Termenii schimbului sunt influenţaţi în mod hotărâtor de poziţia ţărilor sau grupurilor de ţări în sistemul diviziunii mondiale a muncii. Schimbul internaţional pune în relaţie ţări având puteri economice şi politice foarte diferite. Schimburile mondiale sunt în primul rând raporturi de forţă. Ţările care exportă cu precădere produse cu un grad redus de prelucrabilitate (materii prime, produse agricole), mai ieftine, şi importă produse manufacturate şi tehnologii înalte, mai scumpe, sunt defavorizate şi sub aspectul preţurilor practicate pe piaţa mondială, controlată şi influenţată de ţările industrializate.

Datele statistice arată că în perioada postbelică materiile prime (minerale, lemn) şi produsele agricole, exportate în mare majoritate de către ţările în curs de dezvoltare, au cunoscut cursuri foarte neregulate cu o tendinţă pe termen lung orientată spre o creştere nesemnificativă. În aceeaşi perioadă, preţurile produselor manufacturate au fost mai stabile şi au cunoscut o creştere continuă şi considerabilă.

Degradarea termenilor schimbului pentru ţările în curs de dezvoltare, au pus aceste ţări într-o mare dificultate prin acumularea unei mari datorii externe şi prin diminuarea posibilităţilor de import a bunurilor de echipament absolut necesare pentru dezvoltarea lor. Astfel, eficienţa relaţiilor comerciale internaţionale este condiţionată şi de evoluţia termenilor de schimb, de jocul raportului de forţe pe plan mondial.

1.3. EFICIENŢA COMERŢULUI EXTERIOR ŞI POLITICILE COMERCIALE

1.3.1. Eficienţa comerţului exterior

Comerţul exterior al unei ţări exprimă ansamblul tranzacţiilor de export şi de import, ambele categorii de tranzacţii fiind structurate pe ţări şi pe grupe de ţări, pe categorii de bunuri, pe genuri de pieţe etc. Există numeroase dificultăţi de determinare a rolului relaţiilor economice internaţionale, a dinamicii şi eficienţei acestora. Dimensiunile acestora sunt diferite în funcţie de orizontul de timp considerat şi de formele relaţiilor externe .