Bazele Managementului

Managementul este un proces conştient de coordonare a acţiunilor

individuale şi de grup pentru realizarea obiectivelor firmei, într-un mod care să fie

favorabil pentru o mare parte a societăţii.

1. Definiţii

- Managementul este procesul întreprins de una sau mai multe persoane în

vederea coordonării activităţii altor persoane spre a obţine rezultate pe

care nu le-ar înregistra dacă ar acţiona individual (Ivancevich, Donnelly,

Gibson).

- Managementul este procesul de atingere a obiectivelor organizaţiei

lucrând cu şi prin oameni şi valorificând celelalte resurse organizatorice

(Certo).

- Managementul reprezintă o lucrare cu şi prin alte persoane în vederea

atingerii obiectivelor organizaţiei, folosind eficient resursele limitate, în

condiţiile unui mediu schimbător (Kreitner).

- Managementul este un proces de realizare eficientă a activităţii cu şi prin

alţi oameni (Robbins).

- Managementul este mai repede practică decât ştiinţă sau profesie, deşi

conţine elemente din ambele (P. Drücker).

- Managementul reprezintă ştiinţa tehnicilor de conducere şi gestiune a

întreprinderilor (publicaţia Larousse).

2. Istoricul managementului

Idei despre management sunt întâlnite la Pericles (413 î.e.n.) (demnitatea şi

meritul individului, îndatorirea faţă de organizaţie, echilibrul între activităţile

productive şi de odihnă), la vechii chinezi şi egipteni. Ca şi domeniu de studiu, clar

definit, la începutul sec.XX s-au elaborat primele teorii:

- managementul ştiinţific a fost elaborat de ing. Friderick Taylor (SUA), iar

lucrarea sa „Principiile managementului ştiinţific” (1911) – aduce o contribuţie

însemnată în domeniul managerial. Acesta consideră că ştiinţa şi experimentele

puteau contribui la rezolvarea problemelor tehnice dar că aveau un aport mai mic

la soluţionarea cerinţelor psihologice ale lucrătorilor;

- managementul administrativ a apărut şi s-a dezvoltat în Franţa, principalul

promotor fiind Henry Fayol. În 1916 a apărut „Managementul general şi

industrial” – un compendiu de concepţii practice prezentate ca o teorie generală a

managementului care consideră că: specialiştii trebuie să devină experţi pe diferite

secţiuni, autoritatea trebuie exercitată de cei aflaţi la conducere, existenţa unui

singur şef şi a unui singur plan pentru fiecare grup de activităţi, etc;

- teoria birocraţiei formulată de Max Weber elaborează un concept teoretic

de organizare bazat pe principii obiective, eliminând viziunile tradiţionale şi

stabilind elementele birocraţiei teoretice: salariaţii devin mai eficienţi prin

divizarea activităţilor, lanţul de comandă evidenţiază nivelurile succesive de

conducere în care, datorită promovării într-o anumită funcţie, indivizii dobândesc o

anumită autoritate, în condiţiile birocraţiei ideale, o persoana promovează în funcţii

superioare prin muncă şi ca urmare a unor rezultate excepţionale, etc;

- managementul relaţionist a apărut în anii ΄20, lua în considerare factorul

uman, necesitatea ca managerii să posede autoritatea de a influenţa

comportamentul salariaţilor pe motiv că aceştia acceptă acest lucru.

În evoluţia managementului ca ştiinţă, se pot distinge mai multe etape:

- etapa conducerii empirice, unde intuiţia şi experienţa conducătorului deţin

locul principal;

- etapa consolidării conceptelor teoretice generale ale managementului, ca

ştiinţă;

- etapa contemporană a dezvoltării ştiinţei managementului.

În literatura de specialitate sunt reţinute pentru abordări principale care au

contribuit la consolidarea managementului, ca ştiinţă:

1. Abordarea scolastică, care tratează managementul din patru perspective

distincte: managementul ştiinţific, managementul administrativ, relaţiile

şi comportamentul uman şi ştiinţa managementului.

2. Abordarea procesuală tratează managementul ca o mulţime de funcţii

care se intercondiţionează.

3. Abordarea sistematică, care accentuează imaginea de sistem a

organizaţiei şi a managementului acestuia.

4. Abordarea de contingenţă, care evidenţiază faptul că amortizarea

diferitelor metode manageriale este dependentă de influenţa factorilor

mediului ambiant.

În prezent, ne aflăm în perioada consolidării şcolii managementului modern,

care susţine caracteristicile esenţiale ale managementului pentru sfârşitul sec.XX şi

începutul sec.XXI:

- interdependenţa, globalitatea şi viziunea prospectivă;

- accelerarea proceselor economice;

- problematica socială;

- protecţia mediului la scară globală;

- intensificarea proceselor de învăţare, urmând sensul către o lume a

cunoaşterii anticipative;

- orientarea către un comportament de tip individualism moderat, care

propune un echilibru între viziunea performanţei individuale şi cea de grup;

- dezvoltarea profesionalismului managerial şi obţinerea unor performanţe

evaluate după etaloane internaţionale.