Perfecționarea procesului de comunicare managerială în motivarea angajaților

Angajații reprezintă una dintre resursele care pot asigura succesul companiei. Aceștia sunt factori cheie in producție, marketing și vânzări, fie că e vorba de produse sau de servicii.

Din păcate, foarte mulți angajatori/companii nu apreciază la justa valoare ideea de satisfacție a angajaților lor, care ar trebui să aibă cel puțin aceeași importanță ca și satisfacția clienților.

Pe de altă parte, pentru companiile de succes, satisfacția angajaților este un obiectiv clar stipulat in enunțul misiunii companiei.

Pentru a obține satisfacție, angajații trebuie in primul rând să se simtă acceptați, iar acest lucru presupune un anumit nivel de informare. Pentru companie avantajul este acela că angajații informați pot să gândească in stilul companiei, pot arata inițiativă și pot fi implicați in procesul decizional.

Comunicarea intre sef și subordonat reprezintă un element cheie în comunicarea verticală ascendenta sau descendenta în organizații.

La modul ideal, acest schimb ar trebui să-i dea managerului posibilitatea de a-și dirija subordonații spre îndeplinirea corespunzătoare a sarcinilor, să clarifice contextul recompensei și să ofere sprijin social și emoțional. În același timp, ar trebui să le permită subordonaților sa pună întrebări despre rolurile muncii lor și sa facă propuneri care sa permită optima realizare a obiectivelor propuse prin planurile și politicile de la nivelul acestei organizații.

Concluzionez că relația interpersonală șef-subordonat este cea mai importantă relație interpersonală la nivelul organizației; cele mai multe activități care se desfășoară la nivelul unității se bazează pe această relație.

Șeful este “persoana care trebuie să-i facă pe alții să facă”, cum îl definea T. Hersini. Din acest punct de vedere, el este cel care trebuie să creeze o atmosferă de lucru, trebuie să pună la punct acele condiții în care subordonații să se manifeste cel mai eficient. Subordonatul este obligat, pe undeva, să-și vândă forța de muncă în schimbul unui salariu. Chiar dacă logica este simplistă, acesta nu este obligat să aibă imaginea de ansamblu asupra a ceea ce se întâmplă în unitate; el trebuie să execute ordinele primite sau să se achite de sarcinile prevăzute în fișa postului.

Evident, este de dorit ca subordonații să fie deschiși, să aibă inițiativă și să poată crea medii de muncă. Dar acest lucru nu este obligatoriu pentru ei; această obligativitate revine șefului (managerului).

Plecând de la aceste simple observații, putem afirma că rolul hotărâtor în eficientizarea relației șef-subordonat revine primului. Din acest punct de vedere, modalitățile pe care le voi enumera (fără a le epuiza pe toate) privesc activitatea expresă a șefului și mai puțin pe cea a subordonatului.

Autocontrolul are un rol foarte important în stabilirea unor relații interpersonale; este o trăsătură extrem de importantă și în același timp, o modalitate eficientă de îmbunătățire a relației.

Autocontrolul, ca modalitate, îi impune șefului o conștientizare a efectelor propriilor sale acte comportamentale: să-ți precizezi, mai întâi ție însuți ceea ce vrei să spui, să nu vorbești sub impulsul momentului sau sub stăpânirea unei emoții puternice care tulbură gândirea, obiectivitatea și claritatea.

Autocontrolul presupune stăpânire, control emoțional, atitudine obiectivă și capacitatea de a trece peste șicanele și stresul cotidian.