Managementul calității sistemelor tehnico-economice

1.1 Conceptul de sistem tehnico-economic

Sistemul Tehnico - Economic ( STE) este un concept modern care reflectă viziunea

integratoare asupra unui element sau grup de elemente, ce au deopotrivă caracteristici tehnice

şi economice şi este reprezentat de orice sistem care permite preluarea, stocarea, prelucrarea,

transformarea unor resurse în bunuri corporale sau necorporale cu relevanţă economică şi

înglobează elemente tehnice şi tehnologice. Remarcăm, aşadar, că sistemelor tehnicoeconomice

le sunt caracteristice atât elemente constructive (intrări-procese-ieşiri-bucle feedback),

cât şi legăturile ce creează interdependenţe cu alte sisteme sau elemente singulare.

Legăturile pot fi de natură fizică sau informaţională.

Este uşor de observat că această definiţie corespunde şi organizaţiilor industriale. Întradevăr

dacă analizăm situaţia social-economică sub aspectul său reproductibil din punct de

vedere material, vom constata existenţa unui spectru de sisteme social productive, care într-un

sens al mişcării se integrează în macrosisteme productive, iar în celălalt se structurează în

microsisteme productive. Analizând în această viziune organizaţiile industriale, constatăm, pe

de o parte, agregarea lor în ramuri industriale şi, prin acestea, în întreaga economie, unde

există ca subsisteme supuse legilor sistemului (ramură, economie), iar pe de altă parte, o

structurare pe subsisteme de producţie (centre de producţie, secţii, ateliere) şi subsisteme

administrative (contabilitate, financiar etc.)

În cursul nostru ne vom ocupa numai de acel STE care este reprezentat de organizaţia

industrială, pe care o considerăm, în contextul celor arătate mai înainte, un sistem tehnic,

economic şi social de tip black-box. Reţinem însă că organizaţia industrială nu este un sistem

cibernetic abstract, ci unul economico-social, care se deosebeşte de alte sisteme din această

categorie printr-o serie de particularităţi, între care se remarcă prezenţa directă şi conştientă a

omului în funcţiile de comandă, control, reglare şi, derivat din aceasta, caracterul dinamic şi

în continuă perfecţionare al sistemului.

Aşadar, putem considera STE industrial un black-box precedat de un set de intrări şi

finalizat de un set de ieşiri conform fig.1

Întrucât dependenţa funcţională dintre intrări şi ieşiri este R = a x i rezultă că i,r

asigură activitatea sistemului, iar a este operatorul activităţii acestuia. Elementele spaţiului

intrărilor i, care sunt intrări de resurse, în baza unei comenzi sunt supuse activităţii sistemului

- respectiv prelucrării, în urma căreia rezultă ieşirile, care pot fi bunuri şi servicii, informaţii

etc. şi care, la rândul lor, vor intra în alte sisteme productive sau de consum.

- Subsistemele care alcătuiesc sistemul tehnico-economic industrial

Activitatea unui STE se desfăşoară în cadrul unor subsisteme a căror structură general

valabilă este următoarea:

-Subsistemul tehnic (TH);

-Subsistemul tehnologic(T);

-Subsistemul organizatoric (O)

-Subsistemul economico-financiar(EF);

-Subsistemul creative- inovativ (CI);

-Subsistemul informaţional de conducere (IC).

Relaţiile care se stabilesc între fiecare subsistem şi celelalte subsisteme ale STE sunt

prezentate în figurile 2-7

Subsistemul tehnologic este alcătuit din totalitatea mijloacelor tehnologice care

participă la prelucrarea materiilor prime şi cunoştinţele necesare pentru asigurarea funcţionării

subsistemului corespunzător parametrilor stabiliţi. Subsistemul TH prelucrează efectiv

obiectul muncii transformându-l corespunzător unui program de producţie în produs finit.

Simbolurile folosite în schema 2, reprezintă:

ct

th – variabile de comandă-decizie pentru subsistemul tehnologic la momentul t;

et

th – informaţii tehnologice de care are nevoie subsistemul informaţional de conducere

pentru a-şi îndeplini funcţia de control-reglare a subsistemului tehnologic;

CT – condiţii tehnice pentru activitatea tehnologică (starea utilajelor, nivelul şi ritmul

asigurării cu energie, situaţia aprovizionării operative etc.);

PP – program de producţie prin care se operează în timp şi spaţiu elementele care participă la

activitatea tehnologică (forţa de muncă, utilajele, material primă etc.);

NR – nivelul resurselor, arată nivelul la care se află resursele participante la procesul

tehnologic (forţa de muncă, stocul de materii prime etc.);

PT – concepţii tehnologice şi tehnologii de fabricaţie a noilor produse;

IC – indici cu privire la consumuri specifice şi calitatea ieşirilor din sistem;

NP – nivelul producţiei;

IP – indici respectării programului