Percheziția la domiciliu ridicarea de obiecte și înscrisuri

INTRODUCERE

Ce ar trebui să ştim despre percheziţie

Despre termenul percheziţie probabil am auzit cu toţii şi, cu aproximaţie, ştim despre ce este vorba. Ţinând cont de faptul că este vorba de o procedură care trebuie să se desfăşoare conform prevederilor legii, credem că este bine să fim informaţi despre ceea ce se reprezintă percheziţia, mai ales despre condiţiile în care se poate realiza.

Percheziţia la care ne referim este o activitate cu caracter judiciar ce trebuie delimitată de alte activităţii cum ar fi: percheziţia vamală; percheziţia ca măsură antiteroristă, etc. Prin percheziţie înţelegem activitatea de strângere şi căutare a mijloacelor de probă necesare aflării adevărului într-o cauză penală. Potrivit art.100 din Codul de procedură penală, când unei persoane i se cere să predea un obiect sau înscris, ce are legătură cu rezolvarea cauzei, iar aceasta neagă existenta sau deţinerea acestuia, organul de urmărire penală sau instanţa de judecată poate dispune efectuarea unei percheziţii. Acesta poate fi domiciliară sau corporală.

Dacă sunt respectate prevederile , această metodă de strângere a probelor nu trebuie interpretată ca fiind în discordanţă cu drepturile şi libertăţile individuale cum ar fi libertatea şi inviolabilitatea persoanei sau inviolabilitatea domiciliului. Este că aceasta suferă o limitare din acest punct de vedere, însă limitarea este necesară în scopul asigurării probelor şi pentru descoperirea adevărului.

Procedura de efectuare a percheziţiei.

Percheziţia trebuie efectuată doar când există suficiente indicii că pe această cale se vor probe necesare stabilirii adevărului, acest act fiind indispensabil pentru aflarea adevărului şi a justei rezolvării a cauzei. Potrivit normele procesuale penale, instanţa de judecată şi procurorul au dreptul să ordone şi să efectueze percheziţiile (prevederi conforme normelor constituţionale ce consacră faptul că percheziţiile pot fi ordonate exclusiv ce către judecător sau procuror).

Dispoziţiile codului de procedură penală prevăd posibilitatea efectuării percheziţiei domiciliare de către organul de cercetare penală, fără autorizaţia procurorului, doar când persoana la care urmează să se facă percheziţia domiciliară consimte in scris acest lucru.

Ridicarea de obiecte sau înscrisuri şi percheziţia domiciliară pot fi efectuate doar între orele 6 şi 20, iar în afara acestui interval orara doar în caz de infracţiune flagrantă sau când percheziţia urmează a fi făcută întru-un local public.

Înainte de începerea percheziţiei, organul judiciar este obligat să se legitimeze, iar în cazurile expres prevăzute de lege să reprezinte autorizaţia dată de procuror.

Ridicarea obiectelor sunt înscrisurilor se face numai în prezenţa persoanei de la care se ridică obiectele respective, iar în lipsa acesteia, în prezenţa unui reprezentant, a unui membru al familiei sau a unui vecin( cu capacitate de exerciţiu).

Efectuarea unei percheziţii şi ridicarea de obiecte şi/sau înscrisuri sunt însoţite de întocmirea unui proces verbal ce trebuie să cuprindă: locul, timpul şi condiţiile în care înscrisurile şi obiectele au fost descoperite şi ridicate, enumerarea lor amănunţită (pentru a putea fi recunoscute). Persoana percheziţionată va primi o copie a procesului-verbal.

Obiectele sau înscrisurile ridicate pot fi ataşate după caz la dosar sau fotografiate şi vizate.

Până la soluţionarea definitivă a cauzei, mijloacele materiale de probă se păstrează de către organul judiciar la care se găseşte, dosarul, iar cele care nu au legătură cu cauza se restituie persoanei care îi aparţin. Obiectele supuse confiscării nu se restituie.

CAPITOLUL I EFECTUAREA PERCHEZIŢIEI LA DOMICILIU

1. Importanţa percheziţiei la domiciliu şi reglementarea juridică

Percheziţia este procedeul probatoriu prin intermediul căruia sunt căutate şi ridicate obiecte sau înscrisuri ce pot servi ca mijloace de probă în procesul penal a căror existenţă sau situare este doar bănuită de organele judiciare.

Ca noţiune, percheziţia poate fi definită ca fiind activitatea procesual-penală şi de tactică criminalistică de căutare, asupra persoanelor, în mijloace de transport ori în alte spaţii, închise sau deschise, a obiectelor, valorilor sau înscrisurilor a căror existenţă sau deţinere este tăgăduită (sau nu se cunoaşte despre prezenţa lor), în vederea descoperirii şi ridicării lor pentru a le administra ca mijloc de probă în procesul penal .