Aur și monedă

Apariţia si utilizarea aurului se pierd in adâncurile istoriei. De la descoperirea sa încă din antichitate fiecare popor şi-a creat în jurul acestui metal pretios propriul mit. Astfel că la romani denumirea de « aur » era asociată cu numele zeiţei « dimineţilor însorite », Aurora. La egipteni, aurul era considerat însuşi trupul lui Ra, zeul soarelui, iar în mitologia tebană, stăpânul universului şi regele zeilor.

Pentru popoarele mediteraneene, aurul se confundă nu cu soarele ci cu lumina fulgerului. La greci, aurul este fiul lui Zeus, stăpânul fulgerului cu care îşi distruge duşmanii. Simbolul “ Au” recunoscut in toate limbile pamântului provine de la denumirea latină “aurum”.

Dacă la inceput omul preistoric a fost fascinat de strălucirea şi proprietăţile aurului, acesta fiind mai mult utilizat in ritualurile religioase (considerându-se a fi un dar al zeilor pentru cei de pe pământ), treptat de-a lungul secolelor, prin valoarea sa acesta a reuşit întru totul să-l subjuge pe om. Singura sa dorinţă a ajuns în scurt timp să fie aceea de a deţine o cantitate cât mai mare de aur, aurul fiind echivalent cu bogăţie, prosperitate.

În antichitate Egiptul a fost considerat prima mare putere auriferă, însă pe lângă acesta au mai existat şi alte ţări producătoare de metale preţioase cum ar fi popoarele antice creatoare de civilizaţii, situate pe văile fluviilor Nil, Iordan, Eufrat, Tibru şi Gange. Istmul Suez despărţea Egiptul de popoarele care trăiau în aşa-numita “Grădină a lui Dumnezeu”, regiune foarte fertilă a antichităţii ce cuprindea pe de o parte Babilonul si Asiria, iar pe de altă parte Siria, Fenicia şi Palestina. La toate aceste popoare aurul a fost cunoscut şi preţuit. De asemenea roluri importante au jucat în ceea ce priveşte producţia de aur Persia, Armenia, iar mai târziu India şi Afganistanul.

Producţia mondială de aur, neînsemnată la origine, slabă în mileniile înde-părtate, s-a dezvoltat treptat, pe măsura ce planeta a devenit din ce în ce mai bine pros-pectată, iar nevoia însăşi de aur, în continuă creştere, n-a încetat să stimuleze cerce-tătorii şi să îmbunătăţească progresiv tehnicile de extracţie.

Urmărind acest curs al aurului prin istorie putem împărţi producţia mondială de aur în şase mari perioade cronologice :

-prima etapă corespunde epocii cuprului ( de la 4500 î. e. n. la 2100 î. e. n. )extracţia aurului a atins atunci 920 de tone. În acest total Africa figurează cu 730 tone, Asia cu 140 tone, iar Europa cu 50 tone. Producţia medie pe an fiind de 385 kg de aur.

-a doua etapă, epoca bronzului (de la 2100 î. e. n. până la 1200 î. e. n. ): producţia de aur a atins 2645 tone dintre care 1720 tone în Africa, 525 tone în Asia şi 400 tone în Europa, cu o medie anuală de peste 3,3 tone.

-etapa a III-a, epoca fierului ( de la 1200 î. e. n. la 50 î. e. n.) producţia aurului se cifrează la 4120 tone, dintre care locurile fruntaşe le deţin: 1415 tone în Africa, 895 tone în Asia şi 18120 tone în Europa. Rezultă o medie anuală de 3,5 tone.

-etapa a IV-a corespunde celor 550 de ani de dominaţie a imperiului Roman ( anul 50 î. e. n. până în anul 500): producţia de aur s-a plafonat la 2572 tone, din care 320 în Africa, 542 în Asia, iar 1710 în Europa. Media anuală era de aproximativ 4,7 tone.

-etapa a V-a, a celor 1000 de ani ce au urmat de la căderea imperiului Roman până la descoperirea Americii ( de la anul 500 până în 1492), acoperă timpurile năvălirilor barbare şi Evul Mediu. Producţia de aur s-a redus la 2312 tone, repartizate astfel: 838 în Africa, 903 în Asia şi 571 în Europa, dacă adăugăm şi cele 160 tone atribuite producţiei Americii precolumbiene. Media anuală a scăzut la circa 2,4 tone pe an.

-etapa a VI-a cuprinde 400 de ani începând de la descoperirea Americii (1492) şi până la punerea în valoare a zăcămintelor de aur din Rand (1890) sau până la orizontul secolului XX, producţia de aur a urcat vertiginos la 16469 tone –1579 tone în Africa, 1116 tone în Asia, 2647 tone în Europa şi Siberia, 7665 tone în America şi 3462 tone în Oceania. Media anuală a depăşit 40 de tone.

Secolul XX spulberă acest record: produce mai mult aur decât toate secolele şi toate mileniile precedente luate la un loc.

La început, Egiptul a fost cel mai mare producător de aur din lume. Împreună cu Nubia şi Etiopia pe care le încorpora, a extras aproape jumătate din aurul produs în lume înainte de era creştinismului: 3340 din totalul de 7685 tone. Aurul obţinut nu era prea pur: era amestecat cu alte metale, în special cu argint. Puritatea aurului egiptean era de 80%, iar în cele mai bune cazuri de 90%.

Dacă la origine aurul aparţinea celor care îl găseau şi prelucrau, era totuşi prea scump pentru a fi lăsat prea mult timp la discreţia oricui. Faraonul intră în scenă, exerci-tând un strict control al extracţiei: la început îl dijmuieşte, apoi şi-l adjudecă în totalitate, aurul devenind monopol regal. Faraonul are un ministru al minelor în Egipt, iar în Nubia un inspector al aurului. Metalul este rezervat trezoreriei regale, palatului şi templelor. Apogeul aurului egiptean se situează în perioada piramidelor ( anul 2400 î. e. n. ): pro-ducţia locală reprezenta un munte de aur, luminând întregul pământ ca un zeu al orizon-tului.

Producţia de vârf a aurului nubian se situează mai târziu cu 1000 de ani ( între 1580 şi 1200 î. e. n. ). Niciodată în lumea antică metalul nu va fi atât de abundent, niciodată mai somptuos prelucrat.

Spre deosebire de egipteni, grecii şi romanii au fost lipsiţi de metalul galben timp îndelungat. Doar Ciprul producea ceva aur ( 30 tone în 3000 de ani ). Producţia iberică de aur este cea mai importantă din Europa: ea începe din Almeria în aşezările epocii cuprului ( aproape 50 de tone ) graţie căutătorilor veniţi din Egipt, se dezvoltă în epoca bronzului ( 200 de tone ) şi în cea a fierului ( 600 de tone ), pentru a atinge 1000 de tone în perioada imperiului Roman; în total 1850 tone de aur în întreaga antichitate.