Etapele așezării și perceperii impozitelor

1. Fundamente teoretice si practice privind impozitele

1.1 Dimensiuni conceptuale privind impozitul

1.1.1 Cum este definit impozitul in oranduirea feudala

In oranduirile precapitaliste, impozitele erau intelese cu sens larg, respectiv cu sensul de dari catre stat, stapan, biserica, atat in forma baneasca cat si in natura, cu sau fara contraprestatie. In oranduirea feudala, impozitele erau apreciate drept contributii consimtite de contribuabili ca pret al unor servicii aduse de stat acestora, sau pentru asigurarea impotriva unor eventuale riscuri provocate cetatenilor sai de factori externi sau interni.

1.1.2 Cum este definit impozitul in capitalism

Impozitul e definit in capitalism ca o contributie baneasca obligatore si cu titlul nerambusabil, datorata conform legii, bugetului de stat de catre persoanele fizice si persoanele juridice pentru veniturile pe care le obtin sau bunurile pe care le poseda. Gaston Jeze scrie ca :” impozitul este o prestatie pecuniara, impusa particularilor prin vointa autoritatii cu titlul defnitiv si fara contraprestatie, in vederea acoperii sarcinilor publice.” Iulian Vacarel da urmatoarea definitie : „Impozitele reprezinta o forma de prelevare a unei parti din venitul sau averea persoanelor fizice sau juridice la dispozitia statului, pentru acoperirea cheltuielilor sale. Aceasta prelevare se face in mod silit, fara contraprestatie si cu titlul nerambursabil”.

1.2 Delimitari conceptuale privind impozitul

1.2.1 Delimitari fata de taxe propriu-zise

Intre „impozit” si „taxa” exista deosebiri esentiale, de neconfundat, atat din punct de vedere semantic cat si din punctul de vedere al continutului lor economic.

Din punct de vedere semantic, deosebirea dintre termenul „impozit” si „taxa” e pusa in evidenta foarte clar prin Dictionarul explicativ al limbii romane, in care se arata ca „impozitul” reprezinta „plata obligatorie stabilita prin lege pe care cetatenii, institutiile, etc, o varsa din veniturile lor in bugeturile statului; dare”, pe cand „taxa” constituie o „plata efectuata in favoarea bugetului de stat de catre diferite persoane fizice sau juridice in cazul in care acestea se bucura de anumite servicii sau drepturi. Suma de bani care se platesti unor institutii in schimbul unor servicii prestate sau al unor drepturi.

Impozite Taxe

1. Plata obligatorie Plata facultativa

2. Plata se face fara obligatia statului la o contraprestatie sau echivalent direct si imediat catre persoanele fizice si juridice Plata se face cu obligatia din partea prestatorului (unitate de stat sau privata) la o contraprestatie sau un echivalent direct si imediat catre persoana fizica si juridica

3. Se pot institui doar de catre stat, prin lege Se pot institui atat de stat cat si de unitatile private

4. Nivelul lor nu se negociaza Nivelul lor este negociabil

5. Termenul de plata e precis, stabilit prin lege Plata se face anticipat in timpul sau la finalul prestatiei

6. In cazul ipozitelor avem de aface cu contribuabili Avem de aface cu platitori

7. Marimea impozitelor datorate se stabileste in funcie de venitul, averea, structura consumului de bunuri si servicii, situatia personala si familiala a contribuabilului. Nivelul taxei platite e in functie de: marimea si importanta serviciului prestat, indiferent de venitul, averea si situatia personala si familiala a platitorului, pentru anumite servicii, nivelul taxelor e influentat si de politica statului cu privire la serviciile respective ( la cele la care se urmareste reducerea consumului, stabilindu-se accize).

8. Sunt venituri numai ale statului. Din taxele percepute de unitatile private numai o parte se vireaza bugetului de stat sub forma de impozite.

9. In stabilirea structurii si a nivelului unor impozite, se iau in vedere si Directivele Comunitatii Europene in materie fiscala. Structura si nivelul taxelor nu intra in sfera de reglementari ale comunitatii europene.

Fig 1 – Deosebirea dintre impozite si taxe

1.2.2 Delimitari fata de imprumuturi de stat

In oranduirea capitalista, statul are uneori de efectuat cheltuieli importante pe care nu le poate acoperi integral pe seama impozitelor si a veniturilor de la intreprinderile si domeniile sale. Cand cheltuielile depasesc veniturile ordinare, pentru acoperirea deficitului bugetar statul capitalist apeleaza la creditul public contractand imprumuturi sau atragand la dispozitia sa o parte din veniturile banesti temporar disponibile ale populatiei prin intermediul caselor de economii.

Sursele creditului public in capitalism sunt aceleasi ca si ale creditului bancar, si anume: capitalurile temporar disponibile apartinand capitalistilor activi, capitalurile banesti ale retierilor, veniturile banesti temporar disponibile si economiile micilor producatori, precum si ale celorlalte clase si paturi sociale.

Creditul public e o forma a capitalului de imprumut, care apare pe piata capitalului banesc de imprumut.

1.3 Etapele tehnicii impozitului

1.3.1 Ce este tehnica impozitului

Tehnica impozitului reprezinta ansamblul de operatiuni facute de oraganele fiscale prin care se constata materia impozabila, pana la momentul in care impozitul intra in casieria statului (trezorerie).

1.3.2 Care sunt etapele tehnicii impozitului

Stabilirea impozitului se face in mai multe etape:

• Mai intai se constata materia impozabila si se masoara cat mai exact. Aceasta etapa se mai numeste “ asieta “ ( termen imprumutat din limba franceza) impozitului.

• Odata materia impozabila astfel evaluata, se calculeaza in functie de ea, suma pe care contribuabilul trebuie s-o plateasca, ceea ce reprezinta lichidarea impozitului.

• Suma astfel fixata, trebuie sa treaca din contul contribuabilului in casieria statului, ceea ce constituie incasarea sau perceperea impozitului. Le vom analiza pe rand .

2. Asezare impozitului

2.1 Asieta – semnificatie

Asieta impozitului e definita ca un ansamblu de operatiuni administrative destinate constatarii si evaluarii materiei impozabile . Asieta reprezinta deci a stabili masura ce se „aseaza impozitul”.

Pentru ca veniturile sau bunurile sa poate fi supuse impunerii, este necesar ca mai intai organele fiscale sa constate existenta reala a acestora, iar apoi sa procedeze la evaluarea lor. Constatarea veniturilor si bunurilor impozabile este in general, de competenta organelor financiare teritoriale ale Ministerului Finantelor Publice si a serviciilor de specialitate ale consiliilor locale.

Operatiunea de constatare are o importanta deosebita pentru cuprinderea in impunere a tuturor veniturilor si bunurilor reglementate ca obiect impozabil sau taxabil si evitarea evaziunii.

Termenele de efectuare a operatiunilor de constatare sunt diferite, in functie de periodicitatea legala de calcul al fiecarui impozit. Astfel pentru impozitele si taxele care se calculeaza ca obligatii anuale ( impozitele pe veniturile populatiei , impozitul pe cladiri si impozitul pe terenuri, taxa asupra mijloacelor de transport), constatarea trebuie facuta annual, la inceputul fiecarui an. In alte cazuri, constatarea trebuie facuta la perioade mai scurte, chiar lunar.