Științe și normele etice - libertatea și responsabilitatea savantului

La etapa actuală de dezvoltare a societății și științei este nevoie de a pune în discuţie o problemă esenţială, pentru teoria cunoaşterii contempora¬ne, care cade atât sub incidenţa ştiinţei dreptului, cât şi a filosofiei ştiin¬ţei – problema libertăţii subiectului cunoscător. Or, problemele cu care se confruntă societăţile contemporane sunt un argument pentru a pune în discuţie problemele provocate de activitatea omului ca subiect al ac¬tivităţii ştiinţifice (savant) şi ca membru al societăţii şi naturii. Fiindcă dezvoltarea multiplelor ramuri ale ştiinţei obligă reinterpretarea legăturii dintre libertatea acţiunii şi responsabilitate. Dacă până nu demult princi¬piul libertăţii a dominat activitatea ştiinţifică, atunci astăzi acest principiu este regândit în contextul consecinţelor neunivoce ale dezvoltării ştiinţei.

Pe lângă faptul că omul are libertatea de a acţiona, există şi necesita¬tea unei responsabilităţi pentru rezultatele acţiunilor. Nu este vorba des¬pre limitarea libertăţii subiectului, ci mai degrabă despre o conştientizare a faptelor, acţiunilor, deoarece în momentul în care avem drepturi există şi obligaţii, şi avem libertatea de a alege fiind responsabili pentru alegerea făcută. Liberul arbitru implică existenţa a doi reglatori: morala şi dreptul, dintre care prima este internă subiectului, iar a doua este un agent extern, dar ambele au acelaşi scop – apărarea vieţii şi binelui comun.

Libertatea şi răspunderea etică, socială, artistică sunt coexistente actului creaţiei. Este o obligaţie intrinsecă a artei.

Cuvântul libertate (sublinierea îmi aparține) este utilizat cu multiple înţelesuri. Nu ne propunem să facem un inventar al acestora, ci doar să semnalăm câteva sensuri dintre cele mai des întâlnite.

1) în vorbirea curentă îl înţelegem, în cele mai multe cazuri, în sensul lipsei violenţei, a jugului sau a presiunii. În acest sens, omul este liber dacă, într-o împrejurare sau alta, are posibilitatea să aleagă una sau alta dintre atitudini. Omul nu este liber când i se suprimă dreptul şi posibilitatea alegerii.

2) Liber este cel a cărui voinţă este neinfluenţată, ceea ce presupune posibilitatea existenţei unor acte de voinţă care să nu fie motivate din exterior.

3) Liber este acela care nu este influenţat de necesitatea istorică, în strânsă legătură cu această semnificaţie se află şi cunoscuta definiţie a libertăţii drept cunoaşterea necesităţii.

4) Omul şi libertatea coincid.

5) Libertatea umană este capacitatea de a începe; libertatea înseamnă, în acest sens, creaţie.

6) Libertatea este absenţa coercitudinii sau a constrângerii de orice fel, înţeles central în cadrul liberalismului şi individualismului european. Cea mai cunoscută expresie a acestei concepţii o dă John Stuart Mill.

7) Libertatea este absenţa oricărei autorităţi, sens cu care se impune, din sec. al XlX-lea, prin Pierre J. Proudhon şi succesorul lui, Mihail Bakunin. Acest sens al libertăţii stă la baza anarhismului. Doctrina anarhistă, creată de gânditorii menţionaţi, este greu de definit. În esenţă, s-ar putea spune că întreaga doctrină se rezumă la un singur cuvânt: libertate. Acolo unde există autoritate, nu există libertate, în sensul conceput de anarhism. Acesta cere abolirea statului şi a oricărei autorităţi fără nici o formă de tranziţie.

De la Aristotel, care, în Etica nicomahică, definea libertatea ca fiind acea acţiune ce îşi are principiul în ea însăşi, până la J.P. Sartre, pentru care omul înseamnă libertate, s-au înregistrat o mare diversitate de poziţii, de modalităţi de argumentare şi întemeiere a libertăţii şi sensurilor ei. Termenul invită la numeroase interpretări. În dezbaterile filozofice este în discuţie, cel mai adesea, o libertate abstractă, generală, o formă ideală, în timp ce în viaţă, ea are un conţinut anume, astfel încât ştim ce revendicăm când luptăm pentru libertate. Conceptul care ne invită cel mai intens la o asemenea disociere este cel de persoană sau de personalitate, o fiinţare esenţialmente temporală. Totodată însă este subânţeles că trebuie să ştim și ceea ce face posibilă această organizare unică, originală, deci care este cea mai de seamă determinare ontică (existență) a sa: conştiinţa (persoanei)? libertatea? acţiunea?