Conceptul contemporan de piață financiar

În cadrul oricărei economii de piaţă, bunurile au o dublă manifestare: existenţială şi monetară. Avuţia naţională şi activele de orice fel capătă o formă monetară cu ajutorul sistemului de pieţe şi al preţurilor.

1. Avuţia naţională, activele şi sistemul de pieţe – fundamente ale funcţionării pieţei financiare

Sensul general atribuit termenului de avuţie, ca şi al altor noţiuni derivate ale acestui termen (avere, bogăţie, patrimoniu, etc.) este cel de stoc de valori aflat în posesia unei persoane fizice sau juridice la un moment dat. Ca urmare, la nivelul fiecărui agent economic, subiect al proprietăţii, avuţia sau averea este formată din stocul de active, de bunuri şi valori deţinute. Se subînţelege că ansamblul resurselor de producţie şi de trai de care dispune o ţară la un moment dat, definind potenţialul şi nivelul dezvoltării economice în momentul respectiv, formează avuţia naţională a acesteia.

Avuţia naţională are un conţinut mai bogat decât resursele; ea include resursele, factorii de producţie şi potenţialul de consum. Din punctul de vedere al avuţiei naţionale, resursele şi factorii de producţie conţin trăsături comune ca potenţial productiv. Dar, în timp ce resursele sunt un potenţial latent, factorii de producţie reprezintă potenţialul în acţiune .

Dată fiind importanţa teoretică şi însemnătatea practică, avuţia naţională a făcut obiectul a numeroase cercetări, din perioada de constituire a economiei politice ca ştiinţă şi până în zilele noastre. Toţi cei care vorbesc despre producţia si distribuţia de avuţie sau despre un anumit tip de bunăstare umană, ca obiecte ale interesului specific al economistului, împărtăşesc o viziune comună asupra subiectului. Nu contează cât de mult se deosebesc opiniile specialiştilor asupra avuţiei şi implicit a bunăstării, ceea ce este comun constă în faptul că "văd particularitatea distinctivă a fenomenelor economice concretizate în clasa obiectelor în jurul cărora se mişcă situaţiile umane specifice pe care se consideră că le afectează cu precădere" .

Avuţia naţională constituie atât cel mai important produs, cât şi cel mai important factor al formării structurilor macro, mezo şi microeconomice, al definirii şi punerii în acţiune a mecanismelor economico-sociale. Ea reprezintă cadrul care dimensionează potenţialul de creştere economică atins la un moment dat, iar amplificarea sa constituie, în acelaşi timp, efectul direct al creşterii economice.

Componentele avuţiei naţionale, de care depinde dezvoltarea economico-socială a unei ţări, pot fi sintetizate în următoarele patru subsisteme: resursele naturale, resursele umane, resursele materiale şi resursele potenţialului creativ al naţiunii.

În analiza componentelor avuţiei naţionale, o importanţă deosebită o au diferitele funcţii pe care acestea le pot îndeplini, între care cea de factori de producţie are un rol primordial. Pentru a nu da naştere la confuzii, menţionăm că avuţia naţională mai are şi alte funcţii precum: funcţia de potenţial latent al resurselor naturale, umane, financiare şi chiar materiale (în cazul stocurilor materiale neutilizate sau neutilizabile), ca şi funcţia de potenţial de consum al populaţiei. Avuţia naţională sau potenţialul economic pot fi exprimate în cel puţin două accepţiuni de bază. Astfel, dacă este luat în considerare întregul complex de resurse economice susceptibile de a fi utilizate în producerea de bunuri şi servicii, avem de-a face cu potenţialul economic valorificabil. În oricare economie naţională, într-o anumită perioadă, intervin însă o seamă de restricţii de natură tehnică, economică şi socială care fac ca o parte din componentele potenţialului economic valorificabil să nu poată fi utilizată sau să rămână în stoc sub formă de rezerve în vederea utilizării viitoare. De aceea este necesară şi folosirea termenului de potenţial atras în circuitul economic, care reprezintă numai o parte din potenţialul economic valorificabil. Diferenţa dintre acesta din urmă şi cel atras în circuitul economic reprezintă resursele neutilizate, aflate în stare latentă.

Factorii de producţie reprezintă potenţialul activ format din resurse atrase în circuitul economic, indiferent de natura lor. Cu alte cuvinte, resursele economice disponibile şi valorificabile, în măsura în care sunt atrase şi utilizate în activitatea economică apar ca fluxuri, sub formă de servicii ale factorilor de producţie.