Supravegherea Activității Bancare

Tema este destinată determinării modului în care este urmărită activitatea bancară de către autorităţile monetare, precum şi de încetare a acestei activităţi pentru a păstra stabilitatea sistemului bancar

Prelegere (2 ore)

1. Principiile şi necesitatea suprevegherii bancare

2. Sistemul de restricţii cu privire la activitatea băncii comerciale.

3. Suspendarea activităţii bancare, motive şi mecanisme de efectuare.

Încetarea activităţii băncii, retragerea autorizaţiei

1. Principiile şi necesitatea suprevegherii bancare

Sistemul financiar al ţărilor cu diferit nivel de dezvoltare economică include diverse tipuri de instituţii financiare, care constituie structura lui organizatorică. Elementul – cheie al acestei structuri sînt băncile. Ele execută funcţia intermediarului financiar pe piaţa serviciilor financiare. Această funcţie se exprimă în acumularea resurselor băneşti temporar disponibile şi plasarea lor din nume propriu în baza condiţiilor de rambursabilitate, scadenţă şi contraplată. Relaţiile sociale care apar în procesul exercitării funcţiei intermediarului financiar de către bancă reprezintă obiectul reglementării bancare.

În perioada actuală au loc modificări esenţiale în definirea reglementării bancare. Acest fapt este condiţionat de mau mulţi factori.

• În 1-ul rând principial a crescut rolul decontărilor fără numerar, care se înfăptuiesc în virtutea prescripţiilor legislative şi din considerentele facilităţii, cu utilizarea formelor noi de decontare.

• Banii şi valorile mobiliare tot mai mult se detaşează de proprietar sau persoana care-i administrează. De regulă, ei nu se află în posesie fizică, fapt care schimbă caracterul riscului de posesie a lor (riscul sustragerii lor este substituit de riscul inflaţiei, falimentului).

• A crescut şi s-a extins rolul instituţiilor financiare, care intermediază circulaţia monetară utilizând tehnologii informaţionale, fapt care abordează problema repartizării riscurilor într-un mod nou.

• O importanţă deosebită atât pentru utilizarea momentană cît şi pentru cea amânată au căpătat-o „banii viitori”

• A luat naştere o nouă ramură a puterii – puterea financiar-bancară. După natura s-a juridică această putere nu este nici legislativă, nici executivă, nici judiciară. Însă ramura indicată posedă parametri administrativi şi economici importanţi, care nu pot fi ignoraţi. Ele se dezvoltă conform propriilor legităţi şi intervenţia statului este limitată.

Sub influenţa acestor şi altor factori se formează premisele creării bazei legislative a reglementării bancare. Ele cuprind sistemele legislative naţionale, mediul legal internaţional şi constau în următoarele:

• Dezvoltarea reglementării bancare pretutindeni generează apariţia mecanismelor şi limbajului noi, care sînt necesare de a fi posedate. Lipsa legislaţiei bancare naţionale corespunzătoare normelor internaţionale va duce la pierderea litigiilor, crearea discrepanţelor în colaborarea cu organismele internaţionale, imposibilitatea includerii băncilor naţionale în sistemul financiar-bancar internaţional.

• Necesităţile circulaţiei financiar-monetare generează diferenţierea noţiunilor, stabilirea deosebirilor, formularea criteriilor pentru clasificări precise, acumularea, delimitarea şi organizarea informaţiei.

• Apar necesităţi, bazate pe competiţie, în condiţiile căreia nu doar profitul determină succesul activităţii. Astfel băncile sînt cointeresate să asigure o siguranţă mai mare a depozitelor, profitabilitate înaltă clienţilor, creştere economiei naţionale, transparenţă activităţii sale.

Adaptându-se cerinţelor noi, băncile creează reguli concesive de funcţionare, care se transformă în norme juridice. La rândul său ştiinţa legislativă reacţionează la aceste premise prin revizuirea abordărilor sale. Această reacţie condiţionează impunerea reglementării bancare ca parte componentă a dreptului bancar.

Abordarea internaţională a reglementării bancare

Amplificarea internaţionalizării activităţii bancare şi integrarea rapidă a pieţelor financiare au descoperit faptul că discrepanţele în reglementarea bancară pot genera perturbaţii considerabile ale pieţei serviciilor financiare. Pericolul constă în posibilitatea falimentului băncilor mari în interiorul ţărilor precum şi a celor străine şi internaţionale. S-a conştientizat şi faptul că supravegherea bancară eficientă este imposibilă fără accesul la informaţia privind activitatea filialelor străine ale băncilor naţionale.

Din cele expuse urmează că activitatea bancară internaţională a condiţionat necesitatea standardelor internaţionale coordonate ale reglementării bancare.

Reglementarea bancară presupune existenţa mecanismelor instituţional şi normativ de realizare.

Mecanismul instituţional – crearea formaţiunilor structurale (organelor), care elaborează abordări coordonate.

Mecanismul normativ – un complex de instrumente normative, care conţin standardele reglementării bancare.

În 1975 a fost creat comitetul Basel pentru supraveghere bancară, care avea ca scop formularea abordărilor omogene ale reglementării bancare prin elaborarea recomandărilor şi schimbului de informaţie între organele de supraveghere bancară ale statelor.

După criza bancară din 1982, comitetul Basel a elaborat în 1983 „Principiile de supraveghere a instituţiilor bancare”. Documentul conţine 2 principi de bază:

1. nici o instituţie bancară nu poate evita supravegherea bancară

2. supravegherea trebuie să fie adecvată