Insula Socotra

Totul a inceput cu vreo sase milioane de ani in urma, in Pliocen, cand insula de 3.625 km2 s-a separat de Africa (de fapt, de supercontinen­tul Gondwana), in urma derivei continentelor.

Atunci s-au creat un microclimat si un ecosistem unice, favorizand speciile endemice. Raiul botanistilor si al zoologilor a inceput sa fie populat de triburile arabe in urma cu vreo trei milenii, dar insula le era cunoscuta deja vechilor greci, care o numeau Dioscorida, si romanilor, care se raportau la ea ca la Dyo-Socor-Yahlas sau Dyo-Sotori.

Dintotdeauna, a fost un reper ca si obligatoriu pentru corabieri, pe insula fiind instalate, de-a lungul secolelor, mai multe faruri. Este mentionata drept escala pentru marinarii eleni in secolul I d.Hr., iar in 1507 este ocupata vremelnic de corabierii portughezi. Inaintea lor, insa, insula mai fusese vizitata de mercenarii lui Alexandru cel Mare, de legendarul Sindbad, ca si de Marco Polo, pe drumul sau de intoarcere din Extremul Orient. 

Pe la 1614, o exploreaza si navigatorii olandezi, aflati in drum spre insulele Asiei, iar in 1839 devine parte a Imperiului Britanic, fata de care isi capata independenta, impreuna cu fosta Republica a Yemenului de Sud, in 1967. Astazi, este parte a Yemenului unificat, insa numeroasele tancuri ruginite presarate pe insula reamintesc faptul ca, pana in 1990, aici a existat si o baza militara sovietica.Socotra este, in fapt, o imensa rezervatie naturala (oficial, 70% din suprafata insulei are acest statut, motiv pentru care aici se poate practica doar ecoturismul, constructia statiunilor turistice fiind interzisa).

Ca rezultat al indelungii izolari de Africa, pe Socotra s-au putut conserva nu mai putin de 300 de specii rare de plante:

multisecularul cinnabar (sau sangele dragonului, numit asa dupa rasina lui purpurie, care este folosita in industria farmaceutica si in cea chimica, dar si in activitatea unor lutieri celebri, incepand chiar cu Stradivarius);

trandafirul desertului (Adenium obesum, care explodeaza in aprilie cu minunate flori roz gigan­tice; este practic un arbore care atinge 5 metri inaltime si poate avea un diametru de pana la 3 metri, trunchiul fiind un rezervor nesperat de apa pentru aceasta zona cu clima aproape desertica)

arborele de tamaie (la Homhil, pe platoul Hamadero, se afla cea mai veche padure de acest fel din lume, cu nu mai putin de noua varietati, de aici importand vechii egipteni pretioasa substanta folosita in ceremoniile lor religioase);

diversele varietati de Euphorbia (sau al-djeeraz, cu o larga intrebuintare in farmacopeea popu­lara).