Banca de gene

În scopul păstrării speciilor de animale pe cale de dispariţie şi al îmbunătăţirii rasei de animale domestice, la ora actuală se depun eforturi în vederea elaborării unor metode de conservare a genelor lor, adică a creării unor depozite (bănci) speciale de păs¬trare a genelor de animale. În februarie 1976 la Centrul ştiinţific de cercetări biologice din Puşchino s-a desfăşurat o conferinţă consacrată în exclusivitate acestei probleme.

Iniţiativa organizării conferinţei îi aparţinea profesorului B. N. Veprinţev. Lui i-a venit ideea să colecteze şi să conserve sortimente de gene de animale pentru ca în viitor, dacă va fi necesar şi vor exista posibilităţi tehnice, să se recreeze din ele speciile dispărute. Această idee a trezit şi interesul tuturor participanţilor la Asambleia generală a Asociaţiei Internaţionale de Ocrotire a Naturii (AION), care s-a desfăşurat în octombrie 1978 în oraşul Aşhabad.

Se ştie că fauna mondială a pierdut o astfel de specie unică de mamifere marine ca vaca-de-mare, nimicită în mod barbar cu 200 de ani în urmă în apele de coastă ale insulelor Comandore. În zilele noastre s-a ajuns să se înţeleagă cât se poate de bine ce fond genetic s-a pierdut odată cu dispariţia acestor animale: dacă vaca-de-mare s-ar fi păstrat până în prezent, problema dobândirii proteinelor de origine animală s-ar fi rezolvat destul de simplu şi de eficient: prin creşterea acestor animale pe întinsele «păşuni» sub-acvatice.

Pentru ce este nevoie de o bancă a genelor? Întreaga bogăţie a lumii animale de pe pământ este condiţionată de varietatea genelor, care s-au format în cursul evoluţiei de milioane de ani. Dar această bogăţie este ameninţată de o primejdie reală.

În primul rând, scade în mod catastrofal numărul general de specii de plante şi animale. În al doilea rând, scade numărul indivizilor din interiorul multor specii, iar aceasta implică o scădere a volumului fondului genetic al speciei. Desigur, că pentru multe animale pe cale de dispariţie ultimul refugiu îl pot constitui grădinile zoologice, dar pentru a se evita încrucişările dintre indivizi cu un grad apropiat de rudenie, fapt care du¬ce inevitabil la degenerare, grădinile zoologice ar urma să întreţină cel puţin câte 50-100 de indi¬vizi de fiecare specie. Dar, după cum arată calculele, chiar şi în cazul unui astfel de număr minim de indi¬vizi necesari se va pierde aproape jumătate din genele de fiecare specie. De altfel, anume o astfel de situaţie s-a creat în zootehnie. Tendinţele moderne constau în folosirea unui număr redus de rase înalt productive; în timp zeci de rase locale dispar ireversibil. În realitate, însă, toate speciile de animale şi plante au valoare economică potenţială. Bunăoară, animalele sălbatice, constituie o sursă absolut necesară de creare în zootehnie a unor noi rase pe calea domesticirii şi încrucişării cu rase locale.

În acest fel însăşi logica vieţii indică asupra necesităţii de a se depune eforturi pentru păstrarea unui număr maxim posibil de genotipuri. Dar pentru aceasta este necesară crearea unui depozit, unde vor fi concentrate asortimente variate de gene şi de unde ele vor putea fi primite, în caz de necesitate, pentru muncă experimentală sau de selecţie.

Conform opiniei lui B. N. Veprinţev şi N. N. Rott, asortimentele de gene pot fi păstrate «închise» în celule sau chiar în embrioni. A fost elaborată o metodică de congelare a celulelor, care permite ca după decongelare ele să-şi păstreze vitalitatea. În ce constă această metodică? În mediul în care se află celulele se adaugă crioprotectori - substanţe care protejează celulele de acţiunea nimicitoare a frigului, iar apoi celulele sunt răcite treptat până la temperatura de –79°CE sau până -196°CE. Celulele congelate se pot păstra timp îndelungat: până la câteva zeci de ani. În practica creşterii vitelor în prezent se aplică pe larg metoda păstrării spermei congelate în azot lichid (la t° de -196°CE), urmând ca apoi, după ce va fi decongelată, să fie folosită pentru fecundaţia artificială a femelelor. Metoda oferă posibilitatea sporirii de multe ori a productivităţii reproducătorilor care prezintă caractere de mare valoare economică. Bunăoară, de la un taur se pot obţine nu 50-100 de viţei anual ca în cazul fecundaţiei naturale, ci până la 10 mii. Sperma congelată se păstrează ani întregi şi poate fi folosită şi atunci când reproducătorul e mort; ea poate fi de asemenea uşor transportată într-acolo unde este necesară ameliorarea cirezii. Această metodă poate fi folosită pentru înmulţirea vitelor cornute mari, a cailor, porcilor, oilor, caprelor, găinilor, peştilor şi a altor animale. Ea este folosită şi pentru creşterea animalelor sălbatice, întreţinute în grădini zoologice. Se fac experienţe pe 80 de specii de astfel de animale.